O adresă: Colţei 23. Un apartament la etajul 8. Un concept – teatru itinerant. În două camere, o bucătărie, un balcon, o baie şi o debara se face teatru. Itinerant. De calitate.
Dacă în alte capitale există show-uri inteactive devenite veritabile atracţii turistice, Bucureştiul este încă un teren necratografiat pentru zona de performance. Cu paşi timizi „experimentăm” ceea ce alţii ştiu demult. Şi cum ironia ne este a doua natură, ridicăm amuzaţi sprânceana când aflăm de câte o încercare autohtonă. Aşadar, piaţa este deschisă.
8PT se autodefinteşte ca fiind un „spaţiu performativ”. Sună pretenţios. Iar când adaugi şi traveling performance chiar nu ştii la ce să te aştepţi. În plus, cum şi, mai ales, unde să călătoreşti într-un apartament? Cu gândul, poate? Bine, dar asta o faci liniştit şi în sala de teatru. Atunci e teatru de apartament? Nu. Nu e asta. Într-un apartament de două camere de la etajul opt e loc suficient pentru ca 16 spectatori să călătorească şi la propriu şi la figurat.
Spectacolul „Omul pubelă – teatru descompus” de Matei Vişniec regizat de Alexandru Nagy a fost argumentul care m-a convins că acest proiect ce părea ambiguu şi greu de asimilat în peisajul teatral bucureştean are toate şansele nu doar să funcţioneze, ci să devină performant. Cei 16 spectatori – 8X2 – urcă neştiutori în lifturile care ţin loc de foyer. Se deschide o uşă la ultimul etaj; fum, lumină difuză şi un maestru de ceremonii care îi întâmpină. Fiecare centimetru pătrat este speculat cu mare grijă pentru spectator şi cu maximul de efect artistic. În timp ce opt persoane ascultă în dormitor povestea omului cuibărit în raftul de jos al bibliotecii, care a scris 1000 de poezii despre apus, ceilalţi primesc, pe balcon, un curs de iniţiere în profesia de cerşetor de la un domn rafinat. În timp ce în bucătărie, la lumina ochiului de aragaz aflăm despre prietenia solidă dintre un bărbat şi gândacul său care dă buzna pe fereastră şi apoi ne priveşte senin. În baie e loc pentru fix opt persoane şi un băiat care vrea să îl elibereze pe cel captiv în oglindă, iar din debara, un preot ne explică beneficiile cercurilor trasate cu cretă specială. Şi tot aşa, la intervale precise de timp decorul (camera) se schimbă odată cu personajele şi lumea lor.
8PT este lumea înghesuită în cele două camere, o bucătărie, un balcon, o baie şi o debara. Lumea fiecăruia dintre noi, în fond. Cu toţii adunăm în spaţiul pe care îl avem la dispoziţie mărturii ale existenţei noastre, poveşti, prieteni, amintiri şi frânturi de frământări. Atmosfera creată în acest spaţiu este specială – pereţi sufocaţi de desene psihedelice şi mesaje de tot felul, lumină obscură şi cincisprezece străini care treptat încetează să îţi mai fie indiferenţi. Priveşti nu doar în ochii personajelor, ci şi ai spectatorilor. Detaşarea pe care ţi-o dă sala de teatru şi confortul scaunului din întuneric e înlocuit de sentimentul foarte acut al prezenţei; senzaţia clară de a face parte din ce se întâmplă în jurul tău. Curiozitatea e stimulată şi abia aştepţi să vezi ce ţi se mai pregăteşte. Unde vei ajunge?
Ideea curajoasă nu este, însă, suficientă. E nevoie şi de împlinire artistică. Nu orice spectacol e bun doar pentru că e „altfel”. Textul lui Matei Vişniec s-a pretat perfect pe această structură descompusă. Iar calitatea experienţei e dată de interpretarea celor patru actori: Andrei Huţuleac, Ştefan Pavel, Alexandru Bogdan şi Vlad Drăgulin. Fiecare moment s-a împlinit datorită lor. Ritmul în crescendo perfect controlat al lui Andrei Huţuleac atunci când povesteşte cum seară de seară devine una cu animalele sale, cuvintele muşcate şi imaginile pe care le creează prin rostire, emoţia pe care Alexandru Bogdan o construieşte când, dintr-un scaun cu rotile, povesteşte cum nu s-a putut opri din alergat, cu detaşarea sfâşietoare a celui care a făcut pace cu sine însuşi, dorinţa direct proporţională cu neputinţa pe care Vlad Drăgulin o are atunci când decide să spargă oglinda pentru a-şi elibera prietenul şi durerea asumată de a pierde jumătate din sine şi căldura lui Ştefan Pavel, care ne împărtăşeşte calea spre fericire cu un zâmbet atât de liniştitor, încât nu poţi să nu ai încredere în el.
8PT este un proiect curajos. Are premisele de a reuşi datorită inventivităţii celor care l-au creat. Regizorul Alexandru Nagy are acel gen de inteligenţă năstruşnică necesară unui creator de teatru şi tenacitatea de a spera, acţionând, în viesele sale. Rămâne, doar, ca întâlnirile viitoare să meargă pe drumul deschis cu „Omul pubelă” şi să transforme noţiunea de „spaţiu performativ” într-un termen pe cât de pretenţios, pe atât de generos.
Print