stau pe un lemn pe jumătate putred
cu bureţi crescuţi la capete
şi mă uit cu tristeţe la soarele
care-ncepe să scapete
a mai trecut o zi, se apropie
aş vrea să mai rămân dar nu mai pot
o, dacă măcar aş spera că atunci
sufletul meu va fi liber de tot
acum e-nchis fără să vrea în sine
şi plânge cum n-am mai văzut
şi smulge-n tăcere bureţii
crescuţi pe copacul căzut
Print
Din nou, tristete, putregaiuri si moarte. Asta este tema obisnuita a poetilor si poeteselor din Romania.
Ma apuca ameteala din cauza greturilor ce mi le dau poemele Romanesti . CA o gura nespalata care sta prea aproape de tine si-si sulfa odoarea groaznica din maselele stricate.
frumoasă poezie. cuminte. prea cuminte
Nick Arden, nici o greaţă nu se poate compara cu cea provocată de un imbecil semianalfabet care citeşte pt prima dată un poem de Ileana Mălăncioiu