Acasă, cu Elling

Să ai o fiinţă a ta. Doar a ta, aşa cum n-ai avut niciodată până acum. Deşi ai vreo 35 de ani, chiar dacă ea este un peştişor portocaliu şi atât. N-ar fi un prim pas spre viaţa adevărată? Sau spre lume, aşa cum ar fi, să zicem, mâna pregătită să ridice receptorul telefonului? Să trăieşti placentar, într-un univers minimal – la graniţa dintre trecut şi prezent – în care trecutul depozitează (încuie într-un depozit) – proiectul unui viitor ideal, iar prezentul actualizează spaimele copilăriei. 

elling-sandu-pop-serban-georgevici-marius-florea-vizanteViaţa lui Elling (Marius Florea Vizante) s-a desfăşurat până acum între pereţii casei părinteşti (egoist iubit şi excesiv ocrotit de o mamă posesivă) şi, de vreo trei ani, în rezerva pe care o împărţea cu Kjell Bjarne (Sandu Pop) într-un sanatoriu psihiatric. Buna purtare, frizând aproape normalitatea, şi recomandarea infirmierei Gunn (Mihaela Măcelaru) i-au adus în apartamentul în care noi, spectatorii, îi vedem că intră timid, ezitând parcă să-l ia în stăpânire. Cei doi prieteni sunt acum prinşi într-un program de reintegrare socială. Asistentul social Frank Asli (Şerban Georgevici) îi va trage sau, de la o situaţie la alta, îi va împinge spre ceilalţi oameni, spre viaţă.                                                                                                                                                                                                                       

Un ochi plânge şi-un ochi râde, cam aşa priveşti mai tot timpul spectacolului. Regizorul Vlad Massaci pare că stă ascuns şi le şopteşte actorilor să ne arate inima curată. Iar ei îl ascultă şi ne spun să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi. Rar, foarte rar mi-e dat să văd un spectacol în care toţi cei implicaţi acceptă să intre cu totul în poveste, să se facă una cu textul. Vlad Massaci et comp. au reuşit. Scenografia lui Andu Dumitrescu spune că noi suntem, cu toţii, egali în faţa lui Dumnezeu. O cameră doar cu strictul necesar – pat, scaun şi o masă de întins la nevoie – şi pereţii albi. Aici locuiesc Elling şi Kjell Bjarne, într-un spaţiu identic cu acela pe care l-au avut în sanatoriu. Găsim aceiaşi pereţi albi şi aceleaşi obiecte şi în casa lui Reidun Nordsletten (tot Mihaela Măcelaru), vecina gravidă care a căzut la uşa lor în Ajunul Crăciunului, pentru că de ziua ei băuse prea mult şi prea singură. Oraşul întreg – Oslo! Capitala! – pare a fi şi el alcătuit din mereu aceleaşi ziduri albe, pe care joacă lumini colorate, mereu şi mereu altele, ca o perpetuă iluzie. Scenografic, proiecţiile sunt cele prin care se rezolvă cele câteva ieşiri din apartament: în alb/negru rezerva sanatoriului şi scările rulante pe care oamenii urcă şi coboară, coboară şi urcă la treburile de fiecare zi, color pentru actele de curaj, cum sunt ieşirea lor la restaurant pentru un şniţel cu cartofi prăjiţi – meniul suprem servit de ospătăriţa (tot Mihaela Măcelaru) care aprinde imaginaţia lui Kjell Bjarne – sau cafeneaua literară la care s-a aventurat Elling. Cristian Juncu, regizor sensibil la dramaturgia contemporană, ba chiar autor, ilustrează muzical sentimentele acestor personaje care – eu, una, o recunosc – sunt, mult sau puţin, parte din noi. Poate şi pentru creatorul lor, scriitorul Ingvar Ambjørnsen: “Elling este un erou de roman complet diferit de cel la care mă gândisem iniţial. De ce am scris mai multe cărţi? Pentru că nu am scăpat de el.” Într-adevăr, din 1993 până în 1999, Ingvar Ambjørnsen a scris o tetralogie Elling, din care partea a treia, “Fraţi de sânge” (publicată în 1996), a fost dramatizată de Axel Hellstenius (scenarist, colaborator apropiat al autorului, căruia i-a adaptat pentru ecran mai multe romane) şi Petter Næss (actor, dramaturg şi regizor de teatru şi film. El este regizorul filmului “Elling” – 2001, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin -2002).                                                                                                                                                                                                           

 Nu ştiu dacă să fim iubiţi, dar să iubim; ştiu că Dumnezeu pentru asta ne-a trimis aici. Iar între cei de iubit, cei dintâi sunt cei slabi. Lor le-a acordat Ambjørnsen cea mai mare atenţie. Ei sunt eroii cărora cred că li se dedică acest spectacol, adevărat exerciţiu de iubire. Cu câtă tandreţe (reiterând, fără resentimente, povestea unei mame alcoolice) o sprijină Kjell Bjarne pe Reidun… Câtă recunoştinţă este în ochii fetei, ajunsă din negrija celorlalţi într-o postură care îi este străină şi pe care o va depăşi datorită acestui băiat puţin cam ciudat… Şi bucuria lui, desăvârşită, în faţa miracolului: Reidun naşte, iar el îşi asumă o familie, păşind astfel în lumea normală. Relaţia lui Kjell Bjarne cu Reidun îl va scoate pe Elling din casă. La propriu. Va scrie o poezie, se va şti poet şi va merge la cafeneaua literară. Arta îl va face ingenios şi… va debuta (ca într-o schiţă de Cehov), în rubrica de fapt divers. Însă copilul născut de Reidun i-a făcut lui Elling legătura cu lumea: l-a obligat să telefoneze la Salvare. Cei doi prieteni vor fi de-acum nişte oameni obişnuiţi. Normali, obişnuiţi, cărora să le întinzi mâna în semn de prietenie. Şi de încredere. Pentru că doar unui om în care ai încredere îi poţi povesti despre nevasta care te-a părăsit, aşa cum Frank, asistentul social îi povesteşte lui Elling. De ce n-am scris nici un cuvânt despre interpretare, despre unul sau altul dintre actorii pe care i-am numit? Cum poţi să-i spui fratelui tău altfel decât frate? Te duci, oare, la serviciu să le spui colegilor că a râs prea tare? Sau că a stat să plângă pentru nimica toată? Îi descrii gesturile? Îi măsori cuvintele? Îl judeci?                  

P.S. Premiera absolută a piesei “Elling” a avut loc la Nye Teater din Oslo (regia: Petter Næss) şi a fost văzută de 60.000 de spectatori. Tradusă de Petre Bokor şi pusă în scenă de Vlad Massaci la Teatrul de Comedie are toate datele unui spectacol de succes. Şi mi s-a făcut dor de un alt norvegian: Henrik Ibsen.

Print

Un Comentariu

  1. Ioana 31/01/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.