Rusia e ca un organ în care viața pulsează sălbatic, sângele curge înfierbântat asemenea vodcăi în pahare și un soi de nostalgie inexplicabilă plutește în aer, o nostalgie parcă construită pe sentimentul personajelor cehoviene care nu ratează nicio ocazie să ne spună că „pe vremea mea era mai bine”. Nuvelele scurte ale lui Vasily Shukshin, scriitor, actor și regizor, redau o Rusie de mult apusă, în care oamenii obișnuiți își trăiesc poveștile ieșite din comun, povești în care trecutul și viitorul se împletesc într-un singur fir care se poate lega la o bombă, cu riscul de a exploda dacă nu știi cum să o dezamorsezi. Dar „Farmecul adânc al Rusiei” e departe de a fi un așa-zis „spectacol de acțiune”, ci e mai degrabă o însăilare de momente din viața unei națiuni care are propriile ei caracteristici și drame, propria filosofie de a trăi și, mai ales, propriul ritm. Combinația dintre tehnica și talentul actorilor ruși, cel puțin în „Farmecul adânc al Rusiei”, este unică și cu totul deosebită. Același perfecționism a existat, de exemplu, și în „Căsătoria Mariei Braun”, dar stilul rece al nemților este înlocuit la actorii ruși cu un prea plin de pasiune și dăruire, cu un prea plin de viață pe scenă, la propriu. Ritmul spectacolului, al poveștilor adeseori la limita cu absurdul, al atmosferei în sine este dat de performanța uluitoare a unor actori între care nu poți pune decât semnul egalității. Din partea lor niciun moment nu este tratat cu superficialitate, fie că stau pe o bancă de lemn și joacă un povestitor în timp ce mănâncă semințe, fie că interpretează roluri secundare pe lângă actorul-vedetă Evgheni Mironov care nu are tendința de a acapara scena, ci actorii se pun în valoare reciproc, se susțin și, în cele din urmă, salvează un spectacol care nu excelează, de altfel, nici din punctul de vedere al textului și nici al regiei. Împreună, reușesc să creeze senzația unei trupe de teatru în care fiecare știe că este indispensabil, indiferent de rolul său.
O bancă lungă de lemn și o suită de panouri care se schimbă de fiecare dată când începe altă poveste, aceasta este toată scenografia spectacolului. Poate nu din dorința de a fi minimaliști, ci de a scoate încă o dată actorii în față, care interpretează rol după rol cu aceeași prospețime și intensitate timp de aproximativ trei ore. Două fete, îmbrăcate în rochii înflorate, bârfesc pe o bancă la un cornet de semințe, iar în spatele se întinde un lan de floarea-soarelui. Prin ochii lor se relatează povestea neașteptată de dragoste dintre doi tineri care vor să se căsătorească. Apoi imaginile se schimbă și ilustrează de fiecare dată un anacronism atroce între ceea ce se întâmplă pe scenă și ceea ce sugerează ele de fapt, lumea contemporană cu oamenii și tehnologia ei. Regizorul leton Alvis Hermanis imaginează un spectacol construit pe niște stâlpi de rezistență strașnici (actorii), foarte puțin susținuți de alte elemente scenografice sau muzicale. Fiecare poveste în parte e o interpretare a unor fapte cotidiene, dar înțelese în stil provincial, desuet și tipic unei epoci care aduce aminte de o Rusie apusă. Un simplu muncitor descoperă beneficiile microscopului și dezvoltă o fobie față de microbii minusculi care nu pot fi distruși indiferent de ce ar face; o doctoriță atrăgătoare se mărită cu un pacient, ca mai apoi să-l înșele în spatele grădinii cu verișorul său; după ce plănuiește să-și ucidă soția și copilul, un bărbat dă drumul la gaze și se sinucide în blocurile comuniste rusești.
„Farmecul adânc al Rusiei” este un spectacol mai puțin important pentru ce înseamnă Rusia provincială, căci eroii lui Vasily Shukshin pot fi la fel de viabili aproape în orice context cultural. În schimb, Alvis Hermanis pune pe scenă maeștri în arta actoriei, cu Evgheni Mironov în frunte, care dinamizează personajele, relațiile, spațiile, care joacă aproape toate personajele principale, care cântă și dansează până la ultimul strop de energie. Pentru un moment ai impresia că „Farmecul adânc al Rusiei” constă tocmai în această pricepere înnăscută pentru frumos, pentru artă și profunzimile ei.
În ultima poveste, Evgheni Mironov care interpretează un fost pușcăriaș, se întoarce acasă după câțiva ani de închisoare. Aici îl așteaptă sora lui mută, cu lacrimi de fericire în ochi și care se agață de el ca un pui de pasăre rătăcit într-un cuib. După ce fratele ei dezlănțuie petrecerea și se aruncă toți într-un dans frenetic, apare un polițist care încearcă să-și recupereze evadatul. Sora se agață disperată de prea scurta ei fericire care după atâta timp a apărut în carne și oase, încearcă să vorbească, dar cuvintele nu dovedesc să urle în lume, așa că plânge înăbușit, țipă din toate străfundurile neputinței sale și încearcă disperată să ne convingă prin sunete gâtuite că fratele său e nevinovat. „Farmecul adânc al Rusiei” se coagulează în acest sfârșit cutremurător în care unui om prea simplu și sortit nefericirii, destinul absurd îi fură și ultima clipă de bucurie…
Farmecul adânc al Rusiei, Theatre of Nations
Regia: Alvis Hermanis
Distribuţie: Evgeny Mironov, Chulpan Khamatova, Yulia Svezhakova, Yulia Peresild, Nataliya Nozdrina, Alexander Grishin, Pavel Akimkin, Alexander Novin, Dmitriy Zhuravlev
Scenografie: Alvis Hermanis (Letonia)
Scenografie şi poze: Monica Pormale (Letonia)
Concept costume: Viktoria Sevryukova
Dramaturgie: Roman Dolzhanskiy
Coregrafie: Nikolay Androsov
Muzică: Pavel Akimkin
Print