L-am cunoscut la Televiziune, unde se spune că a fost cel mai iubit dintre toți președintii care s-au perindat pe acolo în ultimii 20 de ani. Mi-a propus o serie de spectacole speciale pentru televiziune, avea planuri mari, era un vizionar, poate de aceea a fost nevoit să-și dea demisia. Am rămas prieteni, era aproape nelipsit de la premierele mele, îi plăcea mult opera, a venit la Bastille, la Viena, dar și la Iași. Avea o curiozitate vie și o admirație neprefăcuta pentru tot ce e „altfel”. Când a înființat Nemira, am avut marea bucurie să constat ca teatrul nu a fost uitat.
În climatul actual, în care cărțile despre teatru tind să apară din ce în ce mai rar, mi se pare cu atât mai meritoriu faptul ca Nicolau a promovat la Nemira o serie editorială dedicată maeștrilor, precum Zeami și Brook (ale căror cărți am avut onoarea să le prefațez). Tot la Nemira a apărut și Cartea Atelierelor, singura mărturie scrisă a workshop-urilor Academiei Itinerante, pe care le-am organizat împreună cu ICR și Corina Șuteu, în locuri insolite, o școala de educație cu totul specială pentru tinerii actori. Tot el mi-a propus să lucrez împreună cu Mihaela Marin la o carte despre ultimele mele creații în operă și tocmai eram pe punctul să o terminăm, dar Valentin ne-a încurajat să mai adăugam câteva pagini. Nicolau a avut buna intuiție s-o numească pe Monica Andronescu responsabila revistei Yorick, care a reușit să devină azi poate cel mai viu și activ forum al artei prezentului – teatrul. Ultima oară când l-am văzut a fost la premiera cu „Omul cel bun” la Icoanei. A rămas cu noi la un pahar în foyer și actorii s-au bucurat. Se simțeau bine în jurul lui, le transmitea o vibrație bună și calmă. Era fascinat de îngeri, a și scris despre ei…Unde o fi plecat atât de neașteptat? Cu siguranță i se va simți lipsa.
Print