Astăzi se deschide ediţia din 2014 a Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR), care se va desfăşura la Timişoara, în perioadele 14-18 mai şi 10-17 iunie. Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FDR) şi Festivalul European al Spectacolului (FEST), vor avea loc în două perioade diferite, selecţia spectacolelor fiind realizată de către criticul de teatru Oana Borş.
„Festivalul din acest an le propune spectatorilor săi, poate mai insistent decât oricând, să stea puțin și să privească în jur. Aceasta este miza spectacolelor programate în Festival: să reflecte lumea de astăzi, cu poveștile ei, cu speranțele ei, cu injustițiile ei, cu formele ei de comunicare, cu întrebările și cu încercările de răspuns pe care le dă societatea provocărilor pe care le întâmpină, într-o identitate europeană din ce în ce mai scindată, din ce în ce mai pusă la încercare”, a declarat Ada Hausvater, directorul Teatrului Naţional din Timişoara.
Deschiderea festivalului va avea loc astăzi, 14 mai, ora 18.00, cu montarea Teatrului Naţional Timișoara, „A fost odată la Timişoara” de Peter Kerek, „o poveste despre oameni și despre cum acești oameni sunt, individual și în interiorul legăturilor lor de sânge, o proiecție fidelă – deși subiectivă și la scară redusă – a istoriei mari.”
În continuare, spectatorii vor putea vedea spectacolele: „Nu ne-am născut în locul potrivit” de Alice Monica Marinescu şi David Schwartz, regia David Schwartz (Asociaţia O2G Bucureşti, spectacol câştigător al premiului Talking about borders); „Solitaritate”, un spectacol de Gianina Cărbunariu (Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu); „Green Hours! Best of. show teatral site-specific serial” de Maria Manolescu şi Peca Ştefan, regia Andreea Vălean (dramAcum şi Teatrul Luni de la GreenHours Bucureşti); „Tipografic majuscul”, un spectacol de Gianina Cărbunariu (Teatrul Odeon Bucureşti); „Carpathian Garden” un spectacol de Radu Iacoban (Godot Café-Teatru Bucureşti); „Bucharest Calling” de Peca Ştefan, regia Andi Gherghe (Studio Yorick Târgu-Mureş); „Punct triplu”, un spectacol de Bogdan Georgescu (Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Liviu Rebreanu” şi Colectiv A Cluj); „Efectul genovese” de Alina Nelega, regia Gavril Cadariu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Liviu Rebreanu” (Secțiunea FDR); „Dontcrybaby” de Catinca Drăgănescu și Eugen Jebeleanu, regia Eugen Jebeleanu (Teatrul Luni de la GreenHours și Compagnie 28); „Sânziana şi Pepelea” de Vasile Alecsandri, regia: Alexandru Dabija (Teatrul Naţional din Cluj); „Pisica verde” de Elise Wilk, regia Cristi Juncu (Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” București); „Dreaming Romania” de Mihai Pintilei-Jabeniţan, creație colectivă (Asociaţia Centrul Mutimedia Teatru Fix, Iaşi); „Cabaretul cuvintelor” de Matei Vişniec, regia Ștefan Iordănescu (Teatrul Naţional Timișoara).
A doua componentă importantă a Festivalului, foarte aşteptată şi apreciată, este FEST (Festivalul European al Spectacolului), modul programat în perioada 10-17 iunie, când vor avea loc spectacole de teatru în aer liber, spectacole de teatru-dans, performance-uri, concerte. Alături de artiştii români, sunt invitate trupe din Franţa, Italia, Brazilia, Spania, Polonia etc.
Programul zilei de miercuri, 14 mai
ora 10.00, Sala Lectură
Atelierele CND. Paganini nu mai locuieşte aici de Carmen Dominte. Coordonator Ion-Ardeal Ieremia
ora 10.00, Sala Moruzan
Atelierele CND. Tango in the dark de Edith Negulici. Coordonator Mihaela Lichiardopol
ora 10.00, Hol oglinzi
Atelierele CND. Joc secund de Gheorghe Truşă. Coordonator Sabin Popescu
ora 18.00, Sala 2
DESCHIDEREA FEST-FDR2014
A FOST ODATĂ LA TIMIŞOARA de Peter Kerek, regia Peter Kerek,Teatrul Naţional Timişoara (Secţiunea FDR)
ora 19.00, Studio “Uţu”
NU NE-AM NĂSCUT ÎN LOCUL POTRIVIT de Alice Monica Marinescu şi David Schwartz, regia David Schwartz, Asociaţia O2G Bucureşti (Secţiunea FDR)
ora 21.00, Sala Mare
SOLITARITATE de Gianina Cărbunariu, regia Gianina Cărbunariu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu (Secţiunea FDR)