Banii – subiect tabu în teatru

Cum să abordezi un subiect delicat și de temut, precum banii, când vine vorba despre artă în general, când noi suntem învățați de mici că arta nu poate fi cuantificată și nici măsurată după barometrele obișnuite, ci după valorile și schimbările pe care ea le impune, după testul timpului sau după criterii mai personale – după cât de mult te bucură și te îmbogățește pe tine, tu, consumatorul de rând, anonimul? Fals educați încă de timpuriu, ne obișnuim cu ideea că partea financiară nu e discutabilă în artă sau, și mai grav, că e un detaliu care nu contează, uitând că odinioară oamenii compuneau muzică, de exemplu, ca să-și întrețină familia înainte de toate. Și atunci, cum să te trezești vorbind despre asta? Banii sunt un subiect tabu în domeniul artei. Din nou, din cauza falsei educații, când un simplu exercițiu de matematică ar rezolva multe hibe cu care se confruntă teatrul și, mai ales, școala românească de teatru.

Cum să continue supraalimentarea pieței cu „artiști”, dacă piața deja e suprasaturată numeric și nu neapărat calitativ? Cum să continuăm să criticăm haosul existent în aproape fiecare teatru de stat, fără să admitem că una dintre cele mai mari probleme din aceste instituții sunt salariile. Cum să le ceri continuu performanță și profesionalism angajaților tăi pentru mai puțin de o mie de lei pe lună? Cum să-ți menții studenții motivați și principiali, dacă atunci când vor fi eliberați în marea junglă, arta va fi ultimul lucru la care se vor gândi? Și cum să le ceri criticilor o performanță greu de obținut, atunci când ei muncesc aproape gratuit? Sau, și mai interesant, cum convingi pe cineva să devină și să-și asume rolul de critic? Că tot ne plângem că nu avem „prospături” în domeniu sau că nu mai există spirit critic. În fond, cerem niște lucruri aberante fără să ne asigurăm în prealabil că suntem îndreptățiți să o facem. De aici, o altă hibă care se va acutiza și mai mult în timp: lipsa respectului pentru aproape tot, dar mai ales pentru sistemul educațional. Deși, paradoxal, am auzit că mai există rătăciți în căutare de mentori. Din aceia spirituali, nu „financiari”.

Însă nu vorbim niciodată, poate doar pe la colțuri și la nervi, despre iluzia lipsei banilor din teatru și despre dezechilibrul halucinant pe care mulți îl cunosc și cu care s-au resemnat. În schimb, există o lamentare permanentă despre mediocritatea spectacolelor și despre faptul că totul se face de mântuială, iar raportul buget-calitate e, din nou, foarte dezechilibrat. Prin alte domenii, cei care iau mită și greșesc flagrant, sunt pedepsiți sau măcar sancționați. În teatru cine se apucă să sancționeze un eșec dureros care a costat n mii de euro, din banii… publici? Sau să deschidă anchete pentru tot felul de teatre înființate peste noapte și care doar spală pe creier publicul, de dragul megalomaniei lor fără măsură? Nimeni, niciodată. Din nou, din falsa educație că de artist nu te atingi, ci te uiți la el ca la icoană și îi pupi mâna doar, doar s-o pogorî și asupra ta darul divin al talentului. Să nu discutăm despre onorariile aberante, despre mediocritate, despre eșec și asumarea lui și despre iluzia că nu există fonduri suficiente. Există, dar pentru „cine trebuie”.

Și în teatru există corupție, și în teatru vin și dispar banii de nicăieri, și în teatru se mușamalizează „experimente” nereușite, dar din cauza noastră, din fericire, nu mor oamenii și nici nu-i nenorocim pe viață dacă se plictisesc de moarte două ore la un spectacol. Însă, există riscul să ne îndreptăm spre propria noastră exterminare și să ne semnăm singuri sfârșitul. Tarkovski spunea că „cinematograful nu va înlocui niciodată teatrul”. Dar nu cred că se referea la acest tip de teatru „fabricat” defectuos și „ambalat” prost, din dorința de a mai bifa o premieră pe listă, „ca să dea bine la primărie”.

Mai există spirit critic, mai există spectacole din acelea, chiar dacă foarte rar, mai există speranță că într-o zi va fi mai frumos, mai corect, mai echilibrat. Dar numai dacă ne trezim.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.