Să fie comedie! Comedie românescă. Sâmbătă seara a început cea de-a paisprezecea ediţie e FestCo. În centrul vechi, printre turişti străini, terase şi cocktailuri un flashmob semi-anunţat a oprit trecătorii pe strada Liscani. O deschidere fresh, acompaniată la chitara de Alexandru Ştefănescu, pe versurile lui Răzvan Krem Alexe şi dansată de elevii Liceului „Floria Capsali”. În pas alert şi background sonor de voci gălăgioase de tineri talentaţi invitaţii au fost conduşi către Teatrul de Comedie. Spectacolul de deschidere a aparţinut Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara – „Proştii sub clar de lună” de Teodor Mazilu în regia lui Ion-Ardeal Ieremia.
Un text reprezentativ pentru ceea ce înseamnă comedie românească părea o alegere cum nu se poate mai potrivită pentru prima seară a FestCo. Spectacolul, în schimb, nu a fost la fel de vesel. Textul piesei scrise în 1963 a fost strămutat în realitatea lui 2016: breaking news, şoc, can-can, platou de televiziune, totul în direct, live, de la faţa locului. O adaptare forţată care a tras ca de un elastic de situaţia scenică pentru a o actualiza încă şi mai mult. Când nici nu era nevoie de atâta bătaie de cap. Lichele, bădărani, (in)coruptibili şi femei îndrăgostite au existat mereu şi continuă să existe; e o realitate pe care o admitem fără să ni se bage niciun deget în ochi. Viaţa ca un show de televiziune e un pretext posibil, însă inversarea raportului dintre text şi pretext a dezechilibrat spectacolul şi a făcut ca pe ici pe colo, prin punctele esenţiale, construcţia regizorală să devină incoerentă.
Patrulaterul conjugal dintre Gogu, Clementina, Ortansa şi Emilian a avut laturile inegale. Textul bogat în paradoxuri, cu replici pline de haz a fost anulat de un du-te-vino al camerelor de filmat şi al dezvăluirilor în direct. Gogu, micul delapidator speriat de controlul financiar, mare cuceritor de inimi de femei mai mult sau mai puţin morale, odată devenit business-man-ul corupt nu mai are nicio poezie. Clementina şi Ortansa, cele două feţe ale monedei iubirii casnice, două luptătoare pe altarul iubirii pentru Gogu cel cocoţat pe un soclu de calităţi masculine de neegalat, îşi pierd candoarea şi credulitatea odată puse în prim-plan în faţa cromei. Iar Emilian cel incoruptibil, funcţionar corect până în vârful firelor de păr, devine un simplu clown în mâna realizatoriului tv care numără puncte de rating şi teancuri de bani. Câteodată mai simplu e mai bine decât mai complicat.
Piesele lui Teodor Mazilu au un limbaj propriu. Savoarea lor constă în firescul unor situaţii absurde. Cuvinte mari folosite de oameni mărunţi. Idealuri de carton ca port-stindard al unor anonimi. Odată suprasolicitată structura, construcţia devine şubredă. Personajele sale conţin o doză fină de tezism care funcţionează ca vârful de sare în compoziţia unui desert. Mizând excesiv pe această trăsătură sensibilă, interpretarea întregii trupe a căzut în păcatul superficialităţii.
Impresia generală a fost a unei demonstraţii – actori care povestesc prea mult personajul şi îl interpretează prea puţin. Ion Rizea (Gogu) şi Cludia Ieremia (Ortansa) au reuşit să tempereze această tendinţă şi au mobilat personajele cu naturaleţe, găsind nuanţe şi contrapunctul just al replicii. În relaţia cu partenerii, însă, sinceritatea a funcţionat doar parţial. Cristina König (Clementina) a pierdut controlul tonurilor vocii şi a construit exterior personajul, egal, pierzând oportunitatea de a puncta cu replicile ridicate la plasă din scriitură. Raul Bastean (Emilian) a fost exterior, demonstrativ şi nesigur pe parcursul logic al discursului său şi a construit doar o coajă a personajului. Ana Maria Cojocaru (Mama Ortansei) şi Romeo Ioan (Tatăl Ortansei) au reuşit să formeze un cuplu echilibrat şi să coloreze spectacolul cu două scene susţinute şi de regie.
„Proştii sub clar de lună” este o piesă foarte actuală fără prea multe modificări şi artificii. Câteva apelative modificte, câteva tăieturi de text şi situaţia vorbeşte de la sine. Poate, cu mai multă coerenţă şi consecvenţă, se poate reloca chiar şi într-un studio de televiziune. Iubirea, este, într-adevăr, un lucru foarte mare. La fel şi frica de controlul financiar. În fond, Clementina este o femeie superioară. Gogu un cinic. Emilian este un incorputibil pur-sânge, iar Ortansa… are un bust foarte frumos. Nu au nevoie machiaj şi montaj pentru a fi ridicoli în toată splendoarea lor. Clarul de lună le este suficient. Atâta timp cât este…clar.
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara
„Proştii sub clar de lună” de Teodor Mazilu
Regia artistică: Ion-Ardeal Ieremia
Decoruri: Mihai Vălu
Costume: Alina Lățan
Muzica: Horea Crișovan
Video design: Lucian Matei
Distribuția: Ion Rizea, Claudia Ieremia, Cristina König, Raul Bastean, Ana Maria Cojocaru, Romeo Ioan, Alina Chelba, Nicolae Pârvulescu, Flavius Retea/ Ionuț Iova, Ștefan Roman.
Print
Din pacate insasi trupa Nationalului din Timisoara este foarte slaba. Faptul este cu atat mai serios cu cat acest teatru este finantat de Ministerul Culturii, deci o duce mai bine decat teatrele municipale. La National au maxim 2-3 actori si 2-3 actrite care stiu meserie, in rest sunt slabi si foarte slabi. Ada Lupu este un maneger foarte bun, a reusit sa dezmorteasca mult teatrul…au public bine format, spectacolele se joaca in general cu casa inchisa, se monteaza spectacole destul de curajoase si inedite, insa marele minus al acestui teatru ramane selectia precara a actorilor&actritelor, care din pacate provin din mediul universitar timisorean, ce pe parte de actorie este zero barat. Daca Ada Lupu ar lua personal artistic din Cluj sau Bucuresti sau Targu Mures, ar creste enorm nivelul trupei !
Ce prostie!!! Trupa Naționalului din Timișoara este foarte bună!!! Ai văzut tu toate spectacolele,ca sa te poti pronunta in ceea ce privește actorii? Oare de ce se joaca toate spectacolele cu casa închisă,ca sunt slabi actorii??? Nu va mai saturati sa fiti rai,barfitori si plini de voi. Sigur,trăiască actorii din București si Cluj,sunt “cei mai buni”…am văzut niste specimene de sa ne ferească Dumnezeu. Sunt f multi buni,dar la fel de multi f slabi,ca peste tot,nu doar la Timișoara. Cat despre cronică…slăbuță si răutăcioasă. Eu am văzut spectacolul si mi-a plăcut f mult,la fel si publicului “neavizat”,care a aplaudat sincer,iar prietenii cu care am venit au spus ca e cu mult mai bun decât f multe spectacole din Bucuresti,iar ei chiar merg la teatru…dar ne scuzați,noi nu avem scoala,noi nu scriem cronici,noi nu facem pe deștepții si nici nu pupăm in c.. directorii pe la festivaluri si nu numai. Păcat de oamenii aia de pe scena care isi pun sufletul acolo,iar voi stati ca niste hiene in sala si cautati toate hibele,ba chiar inventați daca nu sunt. Rusine
Trupa din Timisoara este mai sincera decat multe altele atunci cand vine vorba de actorie si reproducerea scenica a situatilor cotidiene . Intradevar este diferit de tipul de teatru bucurestean in care se mai pupa in f*nd pe ici pe colo pentru a ajunge la alt nivel dar opinia respectivului de mai sus e doar o opinie. Sunt multe altele pozitive…multe
Atata vreme cat Sasa si Ioan fac parte din trupa criticata, e clar ca nu au cum sa se pronunte credibil asupra aspectelor sesizate! E necesara o perspectiva din exterior ca sa ai un dram de echidistanta. Faptul ca spectacolele se joaca cu casa inchisa arata doar ca exista un PR bun in spate, nicidecum nu este un barometru al calitatii actorilor. Chemati la Timisoara 10-20 de critici de teatru ca sa va spuna ce nivel aveti comparat cu alte teatre (nu neaparat clujene sau bucurestene), ca momentan suferiti de orbul gainii 🙂