Iu-hu, iu-hu, iu-hu… Ce-mi mai place a râde de strofocările caraghioase ale muritorilor şi ce le mai place şi lor să-şi râdă de alţii şi să se arate cu degetul! Zău, aşa! Că multe am văzut, multe am pătimit şi tare m-am prăpădit de râs în viaţa mea pământească, dar una ca aiasta, mai rar, dragii mei! Râde ciob de oală spartă, socot că vorba asta se potriveşte mănuşă cu situaţiunea despre care am a vă grăi.
Bănuiţi Domniile Voastre de ce s-a desfătat bufonul nemuritor săptămâna trecută, perpelindu-se de căldură şi blestemând cu toate litere alfabetului Câmpia Română în care-şi tot face veacul! Pun rămăşag că, isteţi cum sunteţi, v-aţi prins, doar n-aţi căzut în groapă. Vorbesc despre filiera Lăzăroiu-Brecht-Striblea (RTV). Iată cum stă trebuşoara.
Momentul 1
O înaltă faţă politicească, una cu ştaif de intelectual şi coate tocite prin biblioteci, dar şi ştergând imaginea unui preşedinte iubitor de mare, marinărie şi cam toate cele marinăreşti, se repede să dea cu tifla pe Facebook, radioşanţul internaţional unde graniţele dintre bârfă şi comentariu s-au şters, c-aşa-i în postmodernitate. Şi ce face Domnia Sa! Îl pofteşte pe musiu Bertolt Brecht, pe care l-a citit în Le Figaro, să nu-şi mai bage nasu’ unde nu-i fierbe oala şi să nu le mai dea idei „puciştilor“ din România. Facebook-ul, bată-l vina! De la goana după el s-a tras tot ponosul. Somnoros şi agitat, revoltat de lipsa de prinţipuri, domnul Sebastian Lăzăroiu, fost consilier al preşedintelui (nu şi pe vremea când acesta se cufunda în meandrele Levantului cărtărescian ca în apele unui ocean minunat), s-a găsit să-l apostrofeze pe moftagiul cu idei obscure, care dă în popor: „«N-ar fi mai simplu pentru un guvern să demită poporul şi apoi să aleagă un altul?» se întreabă analistul francez Bertolt Brecht, Le Figaro“, scrie Lăzăroiu pe Facebook. „Prietene Brecht, nu le da prea multe idei puciştilor. Că ne trezim pe 31 august cu un referendum de demitere a poporului. Asta după ce listele electorale vor fi curăţate până la a rămâne trei sau patru cetăţeni cu drept de vot: Ponta, Antonescu şi Şova. Şi poate şi Marga, dacă nu pleacă în Germania pentru mai mult de 6 luni (ceea ce conform indicaţiei de la Vocea Rusiei, Ion Iliescu, nu l-ar mai face eligibil)“. Mari pişicheri, pe onoarea mea! Şi Lăzăroiu, şi Brecht!
Momentul 2
E seară. Deschid cutia aia drăcească, numită televizor. Butonez şi nu pot să nu mă opresc pe RTV, la vederea aceluiaşi domn cu barbă, care seară de seară ne luminează conştiinţe şi ne îndeamnă să fim cetăţeni, democraţi, oameni cu scaun la cap şi ceva minte pe respectivul scaun. Îl cheamă Cătălin Striblea şi este gazetarul de pază al democraţiei. Acum e cât pe ce să-i plesnească o venă. Ştiu Domniile Voastre de ce? Păi pentru că se sufocă, indignat fiind de incultura care domneşte în ţara sa şi se lăfăie în minţile aerisite ale feţelor politiceşti. Domnul Striblea nici nu mai are glas, la vederea unei gafe mari cât Himalaya. Domnia Sa, e clar, după cum priveşte, ruşinat de ruşinea fostului sfetnic înţelept, citeşte toată ziulica piesele lui Brecht… E limpede ca bună-ziua că ştie exact în ce an s-a stins părintele efectului de distanţare. Nici nu mi-l pot închipui altfel decât cetind alene din tomuri groase… Însă nici n-aş fi cutezat să fac o poznă, să intru în direct prin telefon şi să-l rog să ne spună care sunt piesele lui preferate din opera lui Brecht. Mi se sparia gândul, zău, mi se strângea inima, mi se înmuiau genunchii…. Domnia Sa şi-a pus trepăduşii care n-apar pe sticlă să dea iute un Google să vadă când a trăit şi a murit pişicherul ăla care l-a ameţit pe Lăzăroiu şi minunata, izbăvitoarea şi ispititoarea Wikipedia i-a venit în ajutor. Ăsta da nivel cultural, n-am ce zice… Gafa unui musiu din tabăra duşmană l-a trimis pe un musiu de la televizor să caute pe Wikipedia… O faptă bună. Râde ciob de oală spartă!
Dar cine râde la urmă râde mai bine. A fost un episod din Shakespeare. Sau din Molière? Vreunul din răzvrătiţii ăştia să-şi fi râs de noi? Eu nu mai ştiu ce să zic… Domniile Voastre? Aaa… iertare pentru deranj, am înţeles. Sunteţi ocupaţi. Îl citiţi pe Brecht.
Print