Anul acesta, se știe, Franța va sărbători Centenarul Albert Camus. Nu numai Franța, dat fiind locul pe care-l ocupă scriitorul în literatura europeană a secolului XX, dar până acum puținele manifestări anunțate de alte țări fac figură palidă.
Și iată că hazardul, forța aceea necunoscută, abstractă, pe care o numim astfel în lipsa unui cuvânt mai precis, face ca tocmai în anul acesta să se petreacă la Orléans o întâmplare care să schimbe percepția superficială asupra unei relații considerate tenebroase și deloc fertile. O întâmplare dintre cele ce pot părea banale, dar care schimbă viziuni și, odată cu ele, configurarea istoriei. În cazul de față, este vorba despre relația dintre Albert Camus și Jean-Paul Sartre, figuri tutelare ale Europei secolului trecut, rămase în istorie poate cel mai puțin ca oameni de teatru, în ciuda scrierilor lor importante în domeniu.
Așadar, din întâmplare, cum subliniază toate articolele pe această temă din presa franceză, doi librari din Orléans au dat de o scrisoare pierdută în negura timpului a lui Camus pentru Sartre. Cei doi pregătesc o expoziție dedicată lui Albert Camus pentru luna septembrie la Lourmarin, unde se află mormântul scriitorului. Hervé și Eva Valentin au găsit scurta epistolă într-o carte cumpărată de la un colecționar, anunță AFP. Se pare că ea a fost scrisă cândva între 1943, anul în care s-au cunoscut cei doi scriitori francezi, și 1948, când, se spune, relația lor se răcise considerabil. „Dragul meu Sartre, vă doresc, așa cum îi doresc și Castorului (așa îi spuneau apropiații scriitoarei Simone de Beauvoir, partenera de viață a lui Sartre, care o poreclise astfel – n.red.), să lucrați mult. (…) Eu și prietenii mei am făcut o treabă proastă, atât de proastă, că nici nu mai dorm bine noaptea. Dați-mi un semn când vă întoarceți și vom petrece o seară relaxată“, îi scria Camus lui Sartre pe o foaie de hârtie cu antetul Editurii Gallimard, care publica volumele autorului.
O scrisoare laconică, așa cum observă toți specialiștii care s-au pronunțat despre această descoperire, cum o numesc jurnaliștii din Franța, o scrisoare din care se vede limpede că relația dintre cei doi nu erau atât de tensionată sau întreruptă, cum susțin biografii. „Dimpotrivă, putem vorbi despre o relație amicală și activă“, susține Ronald Aronson, expert american în opera lui Sartre.
Contextul în care a fost scrisă misiva rămâne însă învăluit în mister. Ipoteza este că ea ar conține, printre altele, o referire la colaborarea eșuată a celor doi în teatru. Simone de Beauvoir ar fi povestit că, la un moment dat, la scurtă vreme după ce scrisese piesa „Cu ușile închise“, Sartre i-ar fi propus lui Camus să joace rolul principal și, mai mult, să o monteze. Acesta ar fi ezitat, dar la insistențele autorului, ar fi acceptat în cele din urmă. Și entuziasmul și disponibilitatea lui i-ar fi câștigat prietenia lui Sartre. Numai că dorința celui din urmă nu s-a îndeplinit, directorul Teatrului Vieux-Colombier preferând un regizor mai cunoscut pentru prima punere în scenă a piesei. Dar cei doi au rămas prieteni. Și, la rugămintea lui Camus, care conducea ziarul cladestin „Combat“, Sartre a scris în 1946 o serie de articole despre Parisul eliberat. Cearta avea să aibă loc mai târziu, iar așa-zisa ruptură în 1952, când Sartre a criticat vehement „Omul revoltat“, acum celebra carte a lui Camus, care la momentul respectiv abia apăruse.
Scrisoarea neelucidată va face parte din expoziția „Camus de Tipassa à Lourmarin“, care va putea fi văzută la Lourmarin între 3 și 8 septembrie, alături de alte documente semnate de scriitori importanți ai epocii. Corespondența dintre Sartre și Camus fiind necunoscută, pentru că nu s-a păstrat nicio scrisoare, documentul devine cu atât mai important și poate deschide piste noi pentru biografi.
Print