Spectacolele lui Radu Afrim au, în general, calitatea de a nu trece neobservate. Sunt, cum s-ar spune şi s-a şi spus, de multe ori pe bună dreptate, o pată de culoare într-un peisaj teatral în care inerţia şi rutina au, încă, o forţă remarcabilă. Prin constantele din producţiile pe care le semnează, regizorul şi-a creat conştiincios o identitate artistică. Dar, dincolo de particularităţile care îi asigură un loc bun în teatrul românesc de azi, această identitate se datorează în mare măsură şi unei curiozităţi creatoare, cea care îl face pe Radu Afrim, căruia i s-a lipit eticheta (din mai multe motive inadecvată) de „avangardist” şi „iconoclast”, să caute mereu texte şi idei puternice, să vină cu propuneri singulare. Proiecte ca „De ce fierbe copilul în mămăligă”, „Inimi cicatrizate” sau „Joi.Mega.joy” sau „Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care iubit-o cândva” şi altele o dovedesc.
Şi „Avalanşa”, cel mai recent spectacol al său, confirmă calitatea de a scoate la lumină texte interesante, cu un potenţial artistic considerabil. Primul lucru care trebuie spus în acest caz este că piesa dramaturgului turc Tunger Cücenoğlu este extrem de ofertantă, având o stranietate a ei, prin temă, poveste, personaje, întâmplări, atmosferă etc. Povestea celor câteva fiinţe pierdute într-un sat din Anatolia, dezumanizate de spaima că vor sfârşi sub zăpada ucigătoare a avalanşei, dacă deschid gura în acea perioadă a anului în care numai tăcerea le poate asigura viaţa, este mină de aur pentru un artist al scenei, dar şi un risc major. Cum să exprimi cu efect muţenia şi dezumanizarea bietelor făpturi, gata să ucidă de frică să nu fie ucise, muţenia unor monştri fără putere? Cum să întrupezi neliniştea, obsesia, groaza, inumanitatea etc.?
Într-o oră şi jumătate, spectacolul de la Naţionalul bucureştean răspunde fără să epuizeze răspunsurile, mizând, pe de o parte, pe o componentă vizuală care acaparează atenţia spectatorului, şi, pe de altă parte, pe o componentă sonoră sugestivă, dar nu convingătoare. În loc să creeze partituri de actorie solide, şoapta şi ecoul parcă diminuează anvergura actorilor şi, inerent, a personajelor. Mergând pe monotonia obsesivă a sunetului, care să creeze senzaţia că prizonieratul este singura condiţie a personjelor, „Avalanşa” îşi ratează gradaţia, creşterea paroxistică a tensiunii, cerută de întâmplări, precum şi climax-ul. Inima spectatorului nu bate mai tare nici atunci când gravida (Rodica Ionescu) află, alături de întreaga familie, că trebuie să moară ca nu cumva ţipetele unei naşteri premature să declanşeze avalanşa, nici când tânărul ei soţ (Marius Manole) răstoarnă spectaculos şi definitiv situaţia.
Pe de altă parte, dimensiunea vizuală nu ajută, ci, dimpotrivă, înghite jocul actorilor. Inserturile imagistice (hibridul – şi om, şi animal, deci nici om, nici animal – care pătrunde tăcut în scenă, cu o mandolină ce rămâne mută, într-o manieră grosolan simbolică, tinerele gravide despletite, care apar ca elemente auxiliare în spaţiile delimitate de sticlă etc.) sunt centrifuge, nu centripete. Cubul de gheaţă construit oniric de scenografa Iuliana Vâlsan şi imaginile derulate în acest spaţiu opresiv, sufocant, realizat în antifrază dintr-un alb deloc inofensiv şi liniştitor, deturnează atenţia de la interpretare şi, fireşte, şi de la substanţa personajului, creând un efect emoţional mai mic decât ar fi cerut povestea în sine. Pe scenă, jocul natural, credibil, al cuplului Rodica Ionescu-Marius Manole, se întâlneşte cu jocul oniric, strident, al Anei Ciontea, interpreta mamei enigmatice a tânărului. Personajul ei rămâne o întrebare fără răspuns, ceea ce poate fi un plus sau un minus al spectacolului, în funcţie de cum îl percepe fiecare spectator în parte. Acelaşi lucru este valabil şi pentru scena naşterii, şi pentru tabloul final. Teoretic, Constantin Cojocaru în rolul Bătrânului este, din capul locului, o carte câştigătoare. Practic, cartea devine câştigătoare numai odată cu scurtul monolog începând cu care bătrânul-care-îşi-aminteşte îl lasă în urmă pe bătrânul-senil-rămas-tot-un-automatism.
Percepţia potrivit căreia în „Avalanşa” decorul „înghite” actorul este o temă numai bună de dezbătut pentru observatorii fenomenului teatral. Această montare este ideală ca punct de plecare pentru o discuţie despre rolul scenografiei în spectacol, ca şi pentru un studiu despre receptare. Că spectatorul pleacă din sală cu destule întrebări – iată un poncif cât se poate de justificat – este un fapt pozitiv. Căutarea răspunsurilor apare ca efect firesc. Cât se datorează ea spectatorului şi cât creatorilor spectacolului – aceasta e întrebarea.
Măi ioane ivane, hai că mi-am amintit de unde te ştiam, noi ne-am mai întâlnit, dacă ai uitat, uite, îţi amintesc ce ziceai matale cu teribilă indignare :
http://yorick.ro/despre-%E2%80%9Eafrim-tatal-unui-emo-kid%E2%80%9D/
No, ai văzut cum suna chemarea dumitale la arme, apriiiigă de tăt, te răţoiai la clonele lui yorick şi le ORDONAI : “Mai bine să-l lăsăm în plata domnului, Că îi dăm prea multă importanță. De fapt, nu merită! În ultimă instanȚă e un amărât, care face niște spectacole amărâte, cu niște amărâte de artiste expirate și la care vin să se râdă niște amărâți, care descoperă la ieșire că totul nu e decât o frecție! GATA! SUBIECT EXPIRAT”
Nu te supăra pe mine, da m-a pufnit râsul să văz cum ai trădat matale tot neamul clonelor de pe yorick. Ce ai cătat ‘mneata, sărmane ioane ivane, la spectacolul unui amărât expirat?!!! ba chiar la premieră!!! unde nu au avut loc fanii lui afrim, da matale ai încăput! Se poate să ne traduci chiar ‘mneata!!? Am eu motive să crez că dumneata nu eşti sănătos, dacă te-ai repezit să intri la spectacolul unui subiect expirat?
Sănătate, măi yoricilor, eu vă uram aşa la plesneală sănătate, da pe voi chiar v-a dobărât boala pe afrim, v-aţi încurcat/înecat chiar în bălţile voastre de sudoare! Hai, noapte bună, pe mâine, azi am râs destul 🙂
Draga, Yoricelule dilematic, tare mai esti simpatic in disperarea matale de a arata cat esti de corect, de cinstit si cum te bati tu cu toata nemernicia din jur. Mai ca nu ti-as zice Ioana d’Arc din Sfantu Gheorghe, Yoricelule. Nu-ti face griji, toata lumea ti-a observat ravna si a inteles de partea cui esti: a dreptatii, fireste. In nici un caz a lui Afrim. Dar daca Afrim e acolo unde e dreptatea, cu atat mai bine. Dar stii ceva Yoricelule plin de dileme (intre noi, daca ai avea dileme, ti-ar fi si tie mintea mai irigata, ca asa o tii una si buna) nu s-a luat nimeni de idolul domniei tale. Doar ca ce nu acceptati voi e ca idolul asta voi l-ati construit si ca poate nu i-ar strica sa mai coboare si cu picioarele pe pamant si sa afle cam ce cred oamenii cu adevarat despre el. Nu-i faceti nici un bine ca-l suiti pe piedestal, ca nimeni nu poate face intotdeauna spectacole senzationale. Si degeaba va ascundeti dupa cires, ca asta e problema, vreti cronici elogioase. Nu va spun nici sa-mi cautati identitatea la facultatea de politehnica sau medicina sau teatru precum anteriorul comentator, nici ca am adormit, asa e, problema nu eca se doarme in sala, problema e pt cine sta treaz ca vede aceleasi fantasme la care idolul nu vrea sa renunte pt ca astea sunt cele care l-au transformat la un moment dat in regizor “iconoclast”. Dar de la un timp incoace e pe val, ca acolo a fost cocotat, si imaginile alea s-au fumat, gata. ce sens are sa vezi pe una care se usuca la par in cada in timp ce moasa o cauta in vagin pe fata? Nu e niciun sens, sunt facute la plesneala, asta e adevarul. Si asta e una dintre problemele spectacolului, nu ca a adormit cineva, adevarat. Dar de aici pana la aceste atacuri furibunde la adresa unor cronici, la aceasta mania persecutiei, e drum lung. Hai sa fiti si voi sanatosi!
dilematicule, esti obsedat??!! ca tot se vb de adormeala..tu mai apuci sa dormi?? ma amuza copios cum, desi incerci sa te abtii, tot iese nasaudu` din tine si jignesti.odihneste-te un pic si maine o sa fie o zi mai buna pentru tine. e bine ca ai ras azi un pic, face bine.
Cred ca l-am atins rau de tot pe “y dilematicul”. Va dati seama ca a pierdut timpu’ cautand prin postarile de la yorick ca sa identifice cine pe cine, sau si mai rau, tine socoteala tuturor postarilor despre el! Nu inteleg care-i problema ca am mai postat. E f interesant sa postezi pe yorick, sunt subiecte bune si sunt urmarite. Imi dau seama ca “dilematicul” e in deruta cand i se spune adevaru’. L-a ars la ficati, asta e!
Hopa! în sfârşit, măi yoricilor, v-aţi trezit şi v-aţi dat seama că operaţiunea clonele adormite la avalanşa vă duce într-o fundătură şi a intrat în joc valentinul eroinul care nu a dormit, dar care tare vă seamănă în gândire şi simţire. Îmi pune şi valentinul în cârcă chestii de negăsit în comentariile mele : vreau să-mi pun idolul pe piedestal, vreau să-mi spuneţi că afrim face spectacole senzaţionale, bla bla. Heeei, stop! nu mai repetaţi ca nişte tonomate clişeele astea, ce naiba, faceţi figură de redardaţi, uitaţi la cronica de mai sus, dna Dana Ionescu NU îl pune pe afrim pe nici un piedestal şi eu am citit-o cu toată consideraţia. Şi acum şi data trecută, eu am reacţionat punctual la nişte gugumănii şi comicăria este că prin fiecare reacţie a voastră aţi confirmat că sunteţi nişte gugumani de toaaaată frumuseţea. Cireaşa de pe tort a fost sărmanu’ ioan ivan care v-a compromis definitiv operaţiunea clonele yorick adormite la avalanşa, din dorinţa lui de a nu fi un adormit oarecare, ci marele adormit chiar de la premiera avalanşei. Păi măi ioane ivane, îţi trebuie un minut, doar UN MINUT să ajungi pe pagina unde ţi-ai lăsat tu rândurile alea FURIBUNDE, pe care valentinul ar trebui să le memoreze, ca să înveţe şi el ce este ăla atac furibund. Cum poţi uita o aşa operă de artă? de care m-am lovit pe pagina aia de găsit într-un minut, şi imposibil de uitat şi ea, că şi magdolinul şi-a adus aminte de bărbaţia în 3 colţuri, de găsit tot pe pagina cu pricina, că doar e tot din ograda lu yorick! “Nu inteleg care-i problema ca am mai postat.” , se mai miră sărmanu ioan ivan, care încheie triumfător : “Imi dau seama ca “dilematicul” e in deruta cand i se spune adevaru’. L-a ars la ficati, asta e!”
Aoleu, iaca cum m-am întâlnit eu cu ADEVĂRUL, mai zicea clona de origine maghiară că scriu degeaba! Păi măi ioane ivane, tu câţi neuroni ai, dacă nu pricepi penibilul crunt cu care te-ai acoperit, când ai fluturat steagul marelui adormit de la PREMIERA avalanşei?! eu am citat din opera ta de artă, în care îl decretai pe afrim un regizor amărât/expirat, ca să vază lumea virtuală ce guguman mincinos eşti şi să se prăpădească de râs, măi sărmane ioane ivane. Am râs straşnic, încerc să-ţi explic DE CE, pe înţelesul tău, dacă e nevoie îţi desenez: la premiera avalanşei NU s-au pus bilete în vânzare, abia au avut loc invitaţii, că sala atelier e mică; nici regizorul, scenograful sau actorii din distribuţie nu au putut să obţină, LA PREMIERĂ, locuri pt prietenii lor, dar tu, marele autor al atacului ăla antiafrimian furibund, te-ai repezit la premiera celui pe care l-ai ştampilat subiect expirat, CARE NU MERITĂ NICI O ATENŢIE!!! Păi dacă nu merită nici o atenţie, ce faci, ioane ivane, una postezi eroic p-acilea şi alta fumezi? ce-ai cătat ÎNĂLŢIMEA TA la premieră unui amărât expirat? şi cum ai intrat taman matale, marele ioan ivan luptător antiafrimian, când prietenii actorilor din distribuţie au rămas afară la premieră!? Belet nu ai avut, că nu s-au vândut belete. Dacă ne spui că ai avut invitaţiune specială, se prăbuşeşte tăt tnb-ul de râs (deja a trecut printr-o periculoasă zguduitură când te-a citit)! NU ai fost la nici o premieră, măi ioane ivane, te-ai îngropat în cel mai crunt penibil din dorinţa ta de a fi ăl mai cu moţ spectator care a dormit taman la PREMIERĂ! Să zicem că ai fost la premieră, caz în care eşti grav bolnav, dacă un spectator aşa cultivat şi stilat ca matale s-a făcut luntre şi punte să intre la un regizor amârât şi expirat.
Hai, baftă la postat pe zorick, că ziceai că e interesant să postezi p-acilea, de mine ai scăpat, acuma, când am descoperit că ai fix un neuron, nu are nici un haz să risc să-l pierzi şi pe ălă, rămâne zorick fără un cetetor preţios ca matale. No, ai grijă de neuronul ală, ioane ivane, te las în grija lu’ magdolinul şi valentinul!
poate maine, Dilema? maine sigur o sa fie o zi mai buna pentru tine.
Mamă, cât a mai scris “dilematicu'”! E clar că e foarte nervos. Și câte știe el despre premieră, parcă parcă ar fi unul din creatorii principali … hm …