Metafora „livezii”, ca o panglică însângerată, traversează spectacolul lui Felix Alexa. Când imobilă, când în mişcare, ea e prezentă tăcut sau intervine concret, materializare a „spiritului” căruia nimeni nu-i poate scăpa şi a arborilor pe care fiecare îi iubeşte. „Livada” e în ei, în ei toţi, dar totodată e convertită material asemenea euharistiei: „sângele lui [...]

Cartea aceasta mi-a parvenit ca o sticlă aruncată de mult în mare, al cărei mesaj, din fericire, nu s-a sters, şi reuşesc încă să-l citesc. Azi Nemira îl comunică sperând că ceea ce vine dintr-un alt timp nu şi-a pierdut sensul şi că, dincolo de ani, esenţialul nu dispare…

Numeroşi sunt regizorii care se tem de înregistrarea video, fiindcă ea „sculptează” pentru eternitate efemerul teatrului…

Am sosit la Paris pe 31 decembrie 1973, după ce epoca orientalizantă a hipioţilor apusese, într-un moment în care interesul pentru culturile celuilalt nu însemna idealizarea acestora, transformarea lor în culturi paradiziace şi fantasme utopice. Iată perioada în care am început să citesc scrieri de teatru şi de filosofie chineze şi japoneze. Printr-un fericit hazard, [...]

Un flaut – spectacol legat indestructibil de numele lui Peter Brook şi de al său rămas-bun. Cum ai putea să-l priveşti fără să te gândeşti că este un rămas-bun? Flautul/ Un flaut stă sub semnul unui dublu rămas-bun nu numai brookian, pentru că, dacă Recviemul este încununarea operei unui Mozart bolnav şi muribund, celălalt versant [...]

Pentru Andrei Şerban, cel care m-a încurajat să scriu aceste rânduri La originea intervenţiei mele se află două paradoxuri care mi-au reţinut atenţia în decursul acestui an şi care, examinate îndeaproape, mi-au inspirat reflecţiile formulate aici. Primul dintre ele se referă la relaţia amicală ce îi leagă pe doi artişti complet diferiţi: Marcel Duchamp şi [...]

Universitatea Sorbonne Nouvelle – Paris III i-a decernat regizorului Peter Brook titlul de Doctor Honoris Causa, într-o ceremonie care a avut loc, pe 10 noiembrie 2010. Laudatio a fost rostit de criticul de teatru George Banu.

Avignon 2010 : Angelica Liddell şi Christophe Marthaller Artele vizuale sunt saturate de violenţă. Acest sentiment de preaplin provine atît dintr-un efect de recunoaştere a lumii pe platoul de filmare – care se erijează în a-i fi icoană, menită, zice-se, să-i înregistreze tresăririle şi agresiunile care agită prezentul – cît şi din limitele înseşi ale [...]

Festivalurile care dobîndesc o identitate de-a lungul vremii se constituie în modele, iar caracteristicile lor le fac uşor de recunoscut. Cu toate riscurile de rigoare, îndrăznim să deosebim în cadrul lor festivaluri de prestigiu, de recunoaştere şi de descoperire. Asta ne permite să disociem tipul de opţiune, să reperăm o manieră de abordare şi să [...]

Traducere de Ileana Littera Pentru Frédéric Maurin, profesorul meu de „Wilson” „Pentru mine, multe lucruri au o legătură strânsă cu umbrele. Mai întâi, umbrele amintesc de moarte (nu obişnuim oare să vorbim despre «regatul umbrelor»?) Apoi, există un raport direct între umbre şi fotografie. „Fotografie” înseamnă în greacă „scriere cu ajutorul luminii”. Umbra este, aşadar, [...]