Acum se trăieşte supraaglomerat şi se dă zi de zi lupta pentru supravieţuire. Salariile în teatru sunt foarte mici. Dacă nu mai faci altceva şi trăieşti din leafă, este umilitor.

Nu cred că există artist mare fără să aibă generozitate. Fără asta n-ai ce căuta. Poţi să ai talent, poţi să ai orice, dar teatru fără generozitate nu există. Ori te usuci, ori te înrăieşti…

Ce nu-mi place mie la spectatorul român este că e mult prea „drăguţ”. Aplaudă şi când nu-i place, el aplaudă „efortul”. Nu e normal să reacţioneze cu o atitudine de genul „lasă, au muncit şi ei”…

Am văzut de curând „Serpico”, cu Al Pacino. E acolo o replică ce spune că „faima e cel mai ruşinos şi mai mare păcat.” De ce? Pentru că Dumnezeu ştie cine eşti. Aşa că, deşi joc la Odeon şi am „succes”, sunt un nimeni, un peştişor într-un ocean imens…

Regia românească cuprinde maximum zece regizori în ochii cărora să te poţi uita şi să zici, „dom’le, eu după ochii ăştia mă duc până în pânzele albe”. Pentru că regizorii sunt şovăielnici, aparţin unor momente, nu au o continuitate a demersului lor…

Credeam că teatrul e ceva foarte uşor, un mizilic. Că spui o poezie bine simţită, dai drumul la o lacrimă şi gata, te cheamă să joci în filme şi la televiziune. Şi aşa devii… Ştefan Iordache! Nici prin cap nu-mi trecea că este vorba despre o muncă atât de îngrozitoare.

Un decor fără motiv e ca o boală pe care o pot lua şi actorii, şi cine mai trece pe-acolo. La fel cum, fiind viu, ai mari şanse de a trezi şi prin jurul tău dorinţa de a fi viu…

Eu fac spectacole populare sau cel puţin aşa îmi place să cred, într-o lume în care în teatru a şoca face parte uneori din marketing. E un mijloc de a menţine viu interesul sau de a atrage atenţia. Asta e epoca modernă…

Când lumea nu va mai avea nevoie de mine în teatru, o să văd ce o să fac. Dar acum nu mă gândesc la altceva, deşi nu trăim într-o ţară în care artiştii sunt protajaţi, ci, dimpotrivă, într-una în care sunt privaţi de dreptul lor la muncă…

Opera de artă este ca o explozie care durează o clipă. Este ca atunci când Marea Roşie s-a despărţit în două pentru cât timp au trecut evreii prin ea. Aşa este arta. Ea opreşte mersul vremurilor.