“Mâine seară o luăm de la început” îşi avertizează în cel mai pur stil shakespearian prinţul Leonce supuşii – mai mult spectatori şi mai puţin actanţi ai regatului său…

Autenticitate şi expresie de sine. Remodernism. Oricine poate întreba de ce discutăm acum despre un nou curent în artă când, aşa cum am văzut din manifestul remoderniştilor, tot ceea ce promovează este perfect valabil pentru lucrări din cele mai variate paradigme stilistice. Din punctul meu de vedere, întreg arsenalul ReMo îi este în primul rând [...]

Este ciudat cum primul –ism artistic al mileniului, un curent fondat de mai bine de 11 ani, nu a fost (încă) luat în seamă (după ştiinţa mea) de lumea teatrului: Manifestul remodernismului, scris în 1999 de Charles Thomson şi Billy Childish – fondatori ai stuckismului –,  a fost publicat pe 1 martie 2000 şi viza [...]

Septembrie, prag de stagiune. Bulevardiere, drame, musicaluri, autori clasici, autori la modă, recitaluri actoriceşti, teatru proaspăt şi adevărat făcut de tineri pasionaţi, montări spectaculoase… proiecte de gaşcă… fitze… Spectatorii, obişnuiţii sălilor de teatru, aşteaptă. Nu-i vorbă, toată vara au fost şi câteva porţi deschise, cât să le ţină atenţia trează.

Cred că singura justificare a gestului critic este iubirea. Aşa cum tot iubirea trebuie să fie aşezată la temelia actului pedagogic. Nicio altă motivaţie nu trebuie să-şi facă loc în conştiinţa profesorului. Să fii cinstit şi să ai puterea de a-i spune “nu!” unui tânăr care vrea să urce pe scenă – indiferent cât ar [...]

…să faci naveta… să cunoşti toţi avocaţii, toţi ceferiştii, toţi negustorii de seminţe de pe linie… să trimiţi cereri la minister, ca să te mute mai aproape, la Titu, mai aproape, la Găeşti… mai aproape, mai aproape… la Bucureşti…[i] 

Theo Herghelegiu Ca orice organism viu, şi o companie de teatru se naşte, trăieşte şi… dispare. Teatrul Inexistent s-a născut în 1998 şi a trăit până în 2011, când şi-a încheiat activitatea, ultima sa premieră („Cele 3 Roxănici”) având loc fix la aniversarea a 12 ani de existenţă, în decembrie 2010.

Mulţi, cred, ştiu chiar mai mult decât că, deşi nu s-a înscris în Partidul Comunist, Brecht a fost un adept al marxismului şi că, în 1954, cu doi ani înainte să moară, el a primit Premiul Internaţional Stalin pentru Consolidarea Păcii între Popoare. Coregraful Amir Kolben îmi spunea, cu ocazia unui interviu pe care mi l-a [...]

Nu, fireşte, că nu poate fi o întrebare retorică, ci una care caută răspunsuri. În cazul meu, ea a prins contur, în mod previzibil, din cauza realităţii din teren, care nu se potriveşte cu regulile aparent general valabile pe care credem că le detectăm, din exterior, în dinamica spectactacolelor din stagiunile bucureştene.

Încă un articol laudativ despre spectacolul “Artă” al Teatrului Bulandra nu poate fi decât o redundanţă, la aproape jumătate de an de la premieră şi după nenumăratele cronici bune scrise în acest răstimp. De la trimiteri imperative (“un spectacol de neratat”, “ce TREBUIE VIZIONAT”) – până la elogii superlative (“tot ce are mai bun teatrul [...]