Ce formă veselă ar trebui să am!
ca sârgul zăpăcit din tamburine,
spre moarte dacă aş avea un geam
prin care totul să se vadă bine;

Elita luase loc la parter
şi proştii sus, aproape de cer.
În loje stătea o întâmplare cam abătută
şi un năprasnic destin în mare ţinută.
Un dezastru tare cât zece
tot spera că totul va trece.
Un naufragiu dormea în fotoliu
înfăşurat în linţoliu.

Femeie luminoasă ca şesurile-n toamnă,
dă-mi gâtul tău, cuib moale cu paseri de azur,
dă-mi mânele, mai pure ca pietrele din râuri –
femeie cu gândirea ca un polen netrebnic
şi carnea ca oricare gândire mai zemoasă.

E Duminică-n lume,
Lumina e joasă,
E demult,
E departe şi vechi.

 Mănuchi veşted de verdeaţă
Futui morţii ei de viaţă
Futui morţi şi cei vii
Şi la mândra opt copii
În pământ eu zac pe spate
La doi metri jumătate
La prea tânăra etate
Când lumea am părăsit
Cu nimica n-am venit…
Din a vieţii trai şi zoală
Mam ales numa co boală
Nici o haznă nam avut
Cam lucrat şi mam zbatut…

Ce urâtă culoare cu aceşti munţi albi, plutitori. Nu există făgăduială. El e prea aproape… şi voi amândoi sunteţi prea departe…
Îmi pun rochia lungă, şi, fără milă, las zilele să mă părăsească. Mie frigul, mie născocirile ample, mie vina.
Îi răsplătesc trădarea, asurzind cetatea. Amîndoi…
S-au dus. S-au dus. Mă pierd întru noapte, dar puterea nopţii nu [...]

M-am hotărât să nu mă mai citesc
Iau lumea-n cap de-acum şi plec în zare,
Iar visul care tulbură şi doare
De azi încolo-ncep să-l ocolesc.
Hârtiile le fac diseară scrum
Şi sufletul bucăţi –poate-aşa tace
Vreau să mă lase toată lume-n pace
Să-mi pot vedea în linişte de drum.

Umbrit eram, iată, de glezna cuiva
care mult mai puternic prin toate pășea;
astfel oricât de tânăr, cu oricâtă pripeală,
orice drum băteam a doua oară;
dus undeva să spun că iubesc
văd că iubita mi-a fost trezită-nainte;
caut un lup să-l fac frate frățesc
și-l găsesc însemnat de alt dinte;
vreau să-ncalec un cal temător, să-l alint,
și el este demult împăcat cu [...]

Aflu, uimit, despre mine, că sunt
apărut pe pământ din motiv de pământ;
atât de ciudat şi de crud mi se pare
că-ndată visez că sunt fund de căldare
că sunt roată de moară, sau cui, sau ostreţ,
că sunt scaun sau masă, sau sculă de preţ,
că sunt ceas, ochelar, buzunar sau cuţit,
că-s creion, ori căpăstru, cărămidă şi chit,
că-s traversă, [...]

până şi aceşti dinţi de porţelan
pe care-i vezi rostogolindu-se pe trepte
au mai multă viaţă decât mine
o singură măsură pentru toate:
lentoarea cu care ne mişcăm
în acest aer maritim,
printre zeci de păpuşi uriaşe
cu oase care le străpung pielea putredă