Mă uit la tine şi mi-e târşă eşti tot atât de lipsit de voinţă ca şi mine eşti tot atât de curcă plouată eşti tot atât de umflat de energie statică mă uit la tine ca eşti deja o legumă şi n-ai nici 24 de ani citeşti poezii idioate leşinături îţi umpli tărtăcuţa mă uit [...]

Toamnă cu lună când porţi peste pulovăr o niciodată căptuşită cu totdeauna când ştii ca ai mai iubit şi ai să mai iubeşti printre taxiuri nefireşti. Toamnă cu lună când cabinele de telefon scânteiază când ştii că nimic nu durează când până şi vitrinele graseiază şi vocea le tremură şi serviciile de porţelan se fac [...]

Aud ecoul vremii de parcă merg spre mări şi tot aşa de parcă vin mările spre mine, – aud tăcerea vremii de parcă intru-n zări şi tot aşa de parcă vin zări să mă încline. Întoarcerea-mi rotundă din ţipăt spre tăceri e ca plecarea lavei spre piatră din vezuvii, când numai faţa pietrei se-ntoarce către [...]

Prea multă culoare, muzică de fond, parfum În ce numim trecut, Prea mult pitoresc şi tânguire, O dulce milă de sine, Un iz tandru Care vrea să umple lumea. Prea mult conţinut al sinelui şi prea puţină formă a sa. Mai aspră, mai curată fie căutarea, dobândirea şi pierderea lui, Nimic nu rămână din puterea [...]

În spatele casei melancolice putem observa un buldozer care trage cu frânghii de sentimente casa în trecut. Pereţii ei de nostalgii, plafonul din regrete şi podeaua din remuşcări sunt smulse într-un trecut imemorial cu o forţă demnă de o cauză mai bună. Dar ea rămâne casa melancolică, făcută din stinghii ca un apus de soare [...]

Elita luase loc la parter şi proştii sus, aproape de cer. În lojă stătea o întâmplare cam abătută şi un năpraznic destin în mare ţinută. Un dezastru tare cât zece tot spera că totul va trece. Un naufragiu dormita în fotoliu înfăşurat în linţoliu. O răceală vagabonda prin sală. O inocenţă strălucea printr-o totală absenţă. [...]

Nu există iubire. Slavă ţie: nu mai există. Există numai gura asta spurcată a mea care spune cuvinte: bucurie tandreţe dragoste dimineaţa sens lumină iarbă plăcere Dar pe lume există numai cruzime şi ploaia asta de sânge hemoragia asta întunecată a ta Oho! degeaba plouă cu sânge: nouă nu ne mai pasă în zadar ne [...]

sunt, de fapt, chiar atât de multe fiinţe la fel? nu era unică faţa ei schimbându-se după lunecarea luminii şi vocea ei căpătând alte înţelesuri, şi ochii decoloraţi – (şi se cunoştea că nu crede nimic din ce-mi spunea câteodată, şi eu, agăţat, de faţa ei, trecând de la o clipă la alta, cum treci [...]

O să urcăm într-o seară pe acoperişul De ciocolată Să vedem dacă lumea e lungă sau Lumea e lată. Şi vom vedea cum lumea există Pentru ciocolata cea neagră Pentru copii şi pentru vecie (Cum a rămas ea întreagă)

Cei mai dezinvolţi – actorii! Cu mânecile suflecate Cum ştiu ei să ne trăiască! N-am văzut niciodată un sărut mai perfect Ca al actorilor în actul trei, Când încep sentimentele să se clarifice Moartea lor pe scenă e atât de naturală, Încât, pe lângă perfecţiunea ei, Cei de prin cimitire, Morţii adevăraţi, Morţi tragic, odată [...]