Am revăzut-o recent, după ce a jucat destul de puţin pe scenele de la Bucureşti, în „Vocea umană”, de Jean Cocteau, noul spectacol al Sandei Manu de la Teatrul Metropolis. Pe 29 ianuarie, Oana Pellea a împlinit 50 de ani.

Era în anii 80 când l-am cunoscut pe Valeriu Râpeanu. Cu ocazia unei lansări de carte, fireşte, a Editurii Eminescu, al cărei director domnia sa era. Ţin minte că înainte de toate m-a impresionat ţinuta lui. De brad prietenos. Astăzi, când stăm de vorbă, nu-mi vine să cred că, în aproape 30 de ani, abia [...]

Smerenia îl face pe Valentin Uritescu să vorbească despre marii lui colegi – egali cu el – cu respect şi cu recunoştinţă, parcă, fiindcă a intrat (aşa cum a zis odată) în aceeaşi oală cu ei. Spune că în Mincinosul, jucându-l pe Pantalone, îi “ridică mingea la plasă lui Claudiu Bleonţ”. Pentru Radu Beligan sau [...]

Ai senzaţia că îşi caută cuvintele atunci când vorbeşte. Valentin Uritescu nu se exprimă fluent şi graţios. Efortul de a găsi rostul cel adevărat al spusei sale e vizibil pentru interlocutor. Celor înduhovniciţi li se întâmplă asemenea. Pentru că gândul lor are stavilă închiderea buzelor care păstrează tăcerea cea de aur. Aş!, ar zice regăţeanul, [...]

Îmi place să cred că personajul care îl defineşte pe Ştefan Radof, de aproape 20 de ani încoace, este Spirache, cel din Titanic vals montat de Dinu Cernescu în 2002, la Teatrul “C.I.Nottara”. Actor şi personaj, imaginea omului care rămâne frumos. Frumos, oricare i-ar fi povestea. Şi pentru că povestea i-a fost scrisă de ceilalţi, [...]

Ştefan Radof este, pentru mine, actorul care, în fiecare spectacol, primeşte rolul de structură de rezistenţă. L-am văzut jucând la Teatrul “C.I.Nottara”. Alături de celălalt Ştefan – Ştefan Iordache. Evenimentul care depune mărturie pentru calitatea de necontestat a artistului este, pentru mine, Viziuni flamande, un spectacol coupé Michel de Ghelderode, care a avut premiera în [...]

Curat cu inima. Aşa l-am văzut eu pe Ion al Năpastei. Demn de milă creştinească şi de iubire frăţească. Aşa am devenit curioasă şi am vrut să-l cunosc pe regizorul Alexa Visarion, să-i văd spectacolele. Cine este regizorul, mi-am zis, care îl înţelege atât de bine pe acest oropsit al soartei, încât să-i insufle Ancăi [...]

Şi-acum zâmbesc a drag la amintirea acelei după-amieze de vară când puneam, cu Tora, ţara la cale. Era la începutul anilor ’90, ne vedeam încă foarte tinere şi voiam să  construim un complex pentru artiştii în vârstă. Un fel de campus-nadir. Cred că amândouă eram, chiar după decenii, sub influenţa magnificului spectacol “Gin Rummy” de [...]

Un actor care ştie să joace jocul. O voce de neconfundat. Inflexiuni perfect controlate pe stare. Eleganţă. Dan Condurache. Uneori tragicul se disimulează în burlesc. Sau într-o rară discreţie. Şi încă ceva: umorul. Umorul ca o calitate sine qua non a inteligenţei.

A fost odată o montare (iar piesa încă se mai joacă), în care un actor ținea luna în mâini. Cu atâta emoție și dăruire, încât parcă avea în palme sufletele a zeci de spectatori…