Început de toamnă în Bucureştiul prăfos. Zile calde, toride chiar, într-un oraş în care sărăcia agită şi deprimă, oraş plin, pe de altă parte, de o agitaţie glamour, care are adesea un aer ridicol.

Când ajungi la “un teatru”, adică într-o încăpere dintr-o casă veche, aflată în spatele CEC-ului, ai, măcar pentru o clipă, impresia că intri în altă lume…

În mansarda Clubul La Scena există un ofertant spaţiu de joc – ar fi nepotrivit să-i spunem „sală de spectacol” – în care se face teatru de ani. Am văzut acolo spectacole interesante şi bune, spectacole proaste şi foarte proaste, spectacole mediocre şi destul de multe spectacole de începători care nu prea au ocazia să [...]

Da, chiar aşa, fericiţi sunt cei care ajung la Godot Cafe, dacă la Godot tot nu se poate! Nu e o parafrază gratuită, făcută de dragul de a cita cunoscuta structură a fericirilor biblice. Nu e vorbaă goală, am constatat weekendul trecut. Pare uşor să ajungi în cafeneaua recent deschisă de lângă vestitul şi arhifrecventatul [...]

Îmi doresc să joc, este dificil, trebuie să te adaptezi la tot felul de condiţii, trebuie să le faci pe toate singur, să ai putere şi răbdare. Trebuie să te ţii cu dinţii şi să nu renunţi. Însă cred că e bine că există teatru independent, că se poate.

Rememorând frânturi dintr-o viaţă de profesor în care “totul e mic”, protagonistul face un portret al omului şi al sfârşitului de veac, care agonizează între o normalitate absentă şi o existenţă devenită reality-show, între ironii ale sorţii…

Clubul Ţăranului din capitală a devenit de curând spaţiu neconvenţional pentru spectacole de teatru, alăturându-se cluburilor, din ce în ce mai multe, care găzduiesc manifestări de acest gen. Ideea e bine venită, cu atât mai mult cu cât stagiunea se va încheia curând, iar Bucureştiul nu e tocmai atrăgător din acest punct de vedere  (şi [...]

Structura propusă de Ioan Drăgoi, autorul piesei „Ecstasy”, este una simplă până la previzibil. Personajele şi situaţia sunt dezvăluite de la primele replici, accentul fiind obligatoriu pus pe mesajul foarte clar, şi el spus răspicat, aproape declamativ, anunţat chiar de titlul piesei. 

Săptămâna trecută mi-am reluat periplul prin „spaţiile neconvenţionale” bucureştene în care se joacă teatru. M-am informat, conştiincioasă, încă de la începutul săptămânii, dar n-am dat de mai nimic. Aşa că, vrând-nevrând, m-am hotărât să merg joi la „Şoc! Mă mărit c-un zoofil”, în Clubul Prometheus.

E marţi seară şi mă duc pentru prima oară în Tête-à-tête, club din Herăstrău, aflat chiar vizavi de aşa-zisa grădină japoneză. Îmi rezerv bilet la telefon, cu câteva ore înainte. Spectacolul e programat pentru ora 20.00, dar începe, după cum m-am obişnuit, o jumătate de oră mai târziu. Totuşi, jună cum sunt, sper că voi [...]