Criza economică este în mod inocent paradisul perversiunii. Trăim într-o ţară în care actorii de teatru şi personalul de scenă, cu atribuţii semiartistice, care presupun o anumită specializare, scapă de condamnarea la neîmplinire, sărăcie, reprofilare – care ar urma inerent, pentru supravieţuire, dacă s-ar ajunge la disponibilizări – datorită „înţelegerii” de care dau dovadă guvernanţii. [...]