Eu nu mă regăsesc în această formă de organizare a vieţii teatrale care este Uniter-ul. Nu cred că s-a inventat încă o nominalizare care să mă facă să-mi schimb opinia că această organizaţie este toxică pentru mediul teatral de la noi.

Directorul de scenă Victor Frunză adânceşte, cu acest spectacol coupé – “Cântăreaţa cheală” şi “Lecţia” – de la Teatrul de Comedie din Bucureşti, un filon de “cercetare” care a început cu “Regele moare” la Theatrum Mundi: “Omenescul în teatrul absurdului”.

Ce-şi propune regia este o asumare a comicului din textul lui Ionesco, printr-o reinventare, în spiritul dramaturgului, a cuvintelor şi relaţiilor. O exploatare a resurselor umoristice care conduce piesa într-o zonă mai puţin „bătută” până acum.

Tanti Roz, asistentă într-un spital în care sunt internaţi copii cu boli de multe ori incurabile, descoperă într-o zi un băieţel bolnav şi trist, care mănâncă ciocolată cu alune pe furiş şi pe care părinţii, de prea multă suferinţă, l-au lăsat să se lupte de unul singur şi cu boala, şi cu singurătatea.

„Oscar şi Tanti Roz” de la Bulandra este un spectacol după micul roman al prozatorului mai sus menţionat, care mizează nu pe formă, ci pe conţinut. El spune povestea lui Oscar, un băieţel de 10 ani, bolnav de cancer…

Când, epuizat de teatrul cotidian, mă repliez acasă, nu fac asta pentru a uita de el, ci mai curând pentru a pătrunde în alt teatru, personal şi niciodată amăgitor, teatrul marionetelor care nu va avea loc niciodată, dar care rămâne ca un orizont pe drumul pe care mă îndrept în ceasurile cenuşii ale oboselii spectatorului din mine.

Despre spectacolul lui Claudiu Goga de la Teatrul Act, „Dumnezeul de a doua zi”, aş începe prin a spune cum nu e. Nu e ceea ce se doreşte mai nou în teatru a fi genial cu orice preţ. E, în schimb, o montare simplă a unui text excelent al lui Mimi Brănescu…

Pentru un pragmatic, Beckett nu este un autor. Teatrul său este un anti-teatru, iar personajele sunt nişte coji de banană uitate pe jos. Talentul său e motiv de derută pentru unii şi admiraţie pentru alţii: în artă – tot ce a fost nou la momentul creării rămâne nou pentru totdeauna.

În România, Neil LaBute a devenit cunoscut prin câteva spectacole care au trecut cu succes proba Teatrului Act. Adică, decor minimalist, un regizor specialist în lucrul cu actorii şi o distribuţie care să intre într-o relaţie apropiată cu publicul.

Ofelia Popii este actriţa pe care a „descoperit-o” Silviu Purcărete şi care s-a lăsat „descoperită” în montările lui, în toamna trecută primind la Festivalul de la Edinburgh distincţia „Herald Angel Award” pentru rolul Mefisto din spectacolul „Faust”.