Lista de mai jos nu conţine spectacolele (trei, în 21 de ani!) pe care le socotesc cele mai bune – şi nici măcar spectacolele care mi-au plăcut cel mai mult. Am înşirat, în ordine cronologică, trei spectacole care sunt, după părerea mea, importante pentru definirea teatrului din România în ultimele două decenii.

„Cel mai bun critic e propria-mi memorie”, spune un celebru critic spaniol, Eugenio d’Ors. Bineînţeles cât timp ea  funcţionează… Palmaresul memoriei… palmaresul acestor amprente lăsate de artă, ce se convertesc în urme autobiografice! Palmaresul propriei vieţi de spectator. Să lăsăm de o parte marile momente de tranziţie: Hamlet-ul lui Tocilescu la Odeon, când mă bucuram [...]

Inutil să mai subliniez rolul subiectivității într-un asemenea demers. Dar câteva precizări ar fi necesare pentru clarificarea punctului meu de vedere: am început să văd sistematic teatru în 1994, prin urmare am ”pierdut” primii ani tulburi și fermecători când schimbarea a afectat scena românească. Din cercetări ulterioare am aflat care au fost spectacolele care au [...]

Tema anchetei realizate de revista Yorick în acest număr este: „Cele mai bune spectacole ale ultimelor două decenii”. Am invitat peste douăzeci de critici şi teatrologi să răspundă solicitării noastre.

Am invitat să răspundă la această anchetă oameni care au cunoscut îndeaproape istoria teatrului românesc în ultimi 20 de ani, au fost aproape de ea, au privit-o şi uneori au şi construit-o.

În privinţa propriilor mele montări, am decis că Trilogia antică va deschide drumul. Era cel mai important spectacol al carierei mele internaţionale, iar potenţialul exploziv al tragediei greceşti era, gândeam eu, combustibilul cel mai eficace pentru a topi gheaţa…

Primele imagini vin ca dintr-un vis, căci prea multe ore fermecate petrecusem în acei ani ’80, în gradenele sălii de la Grădina Icoanei a Teatrului Bulandra. Mai ales în frig. Acum, însă, era vară…

Există ceva care mă înspăimântă la reprezentaţiile de teatru din România ultimelor două decenii: felul în care, la final, spectatorii se ridică în picioare să aplaude, minute în şir, orice. Orice…

Chiar şi pentru un critic despre care se spune – pe drept, pe nedrept?- că ar avea o perspectivă exagerat de întunecată asupra dinamicii teatrului românesc postrevoluţionar, că ar fi urmărit de nostalgii optzeciste (deşi nu e), e evident că nici măcar un Top 10 nu ar fi satisfăcător spre a reţine marile spectacole ale [...]

Sunt multe spectacole postdecembriste pe care le-aş opri lângă sufletul meu. Luată însă în grabă şi gândind poate puţin pripit, aş spune doar câteva: 1.Trilogia antică, în regia lui Andrei Şerban, la TNB 2.Cântăreaţa cheală, în regia lui Tompa Gabor, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj 3.Elisaveta Bam, în regia lui Alexandru Tocilescu, la [...]