Haricleea Nicolau Impecabilă la nivelul vizual al construcţiei cadrelor, precum şi din punct de vedere al simbolisticii insinuate, pelicula Medea (1988), avându-i drept protagonişti pe Udo Kier şi Kirsten Olesen, depăşeşte cu mult ceea ce înseamnă producţia de film de televiziune, trecând într-un plan profund al metaforei cinematografice, fapt remarcat şi de critici, astfel încât [...]

Încadratura la Tarkovski reflectă adesea starea psihologică a personajelor filmate. Foloseşte destul de rar travellingul, aparatul de filmat rămâne adesea pe loc, panoramând doar ca să ne dezvăluie o faţetă a realităţii pe care n-o văzusem încă. Imaginea trebuie să trimită la ceva superior, la viaţa însăşi. Regizorul utilizează adesea două tipuri de încadratură. Fie [...]

„Imaginea nu reprezintă o anumită intenţie exprimată de regizor, ci întreaga lume reflectată într-o picătură de apă.” (Andrei Tarkovski)   De la talent la geniu. Tarkovski a dorit mai presus de toate să creeze un limbaj care să fie propriu doar pentru cinema. El considera că regizorii se inspiră prea mult din alte arte, că [...]

În 1972, odată cu publicarea studiului său “Violenţa şi sacrul”, ce avea să devină foarte influent, René Girard a adăugat listei cu elementele care delimitează sfera tragicului încă un termen: violenţa. “Tragedia este echilibrul unei balanţe care nu e cea a justiţiei, ci a violenţei.” Cunoscutul antropolog afirmă că, din perspectivă antropologică, tragedia este mimarea [...]

S-a afirmat adesea, iar Albert Camus este primul care a exprimat această teză, că tragicul a murit odată cu apariţia creştinismului: „Creştinismul cufundă tot universul, omul şi lumea, în orânduirea divină. Nu există, prin urmare, încordare între om şi principiul divin. (…) Poate că n-a fost decât o singură tragedie în cuprinsul istoriei. Ea s-a [...]

Conform demonstraţiei lui Friedrich Nietzsche, în Grecia antică tragedia s-a născut o dată cu Eschil şi a murit în textele lui Euripide, ucisă de dialectica lui Socrate. Filosoful care a schimbat filosofia înţelege tragedia şi spiritul ei ca fiind inseparabile de lumea misterelor, extrăgându-le din contextul ignobil al realităţii. De aceea, rolul corului este extrem [...]

Saviana Stănescu inventează în România, în perioada imediat următoare Revoluţiei din decembrie, o formă nouă de tragedie… moştenirea comunismului. Scriitoarea avea să facă între timp carieră la New York. Ce e tragic în „Apocalipsa gonflabilă”? Spaţiul de joc prezentat în didascalie, la început, este bine cunoscut. Apartamentul de bloc comunist, gri, mizer. Problemele sunt moştenite [...]

Dedic acest articol doamnei profesoare Elisabeta Munteanu Fie că vremurile o cereau, fie că stelele sub care s-a născut i-au fost aparte, cariera Eufrosinei Popescu a stat sub semnul premierelor. Studiul de faţă nu îşi propune nicidecum a monografia viaţa unei reputate artiste a veacului al XIX-lea, ci doar a puncta acele momente care îi [...]

Când Gianina Cărbunariu a scris şi a pus în scenă, pe la sfârşitul lui 2003, „Stop the Tempo”, în România lucrurile începeau să se mişte într-o altă direcţie. Traumele comunismului, începuseră să se estompeze şi mirajul capitalismului să le ia locul. O întreagă generaţie, prea puţin familiară cu realităţile dinainte de Revoluţie, s-a trezit aruncată [...]

Chiar dacă afirmaţia lui W. Kaufmann, conform căreia „În nici o limbă nu există un cuvânt pentru „tragic”, exceptând măsura în care cuvântul grecesc, inventat către sfârşitul secolului al VI-lea la Atena, a fost preluat şi adaptat” nu reprezintă neapărat un argument pentru teza că experienţa tragică începe şi se sfârşeşte în Grecia antică, ea [...]