Carmen Stanciu Prejudecăți foarte răspândite fac ca teatrul de păpuși să fie consideratdrept o artă destinată în exclusivitate copiilor. Nu e de mirare, în consecință, că e un domeniu mai rar abordat de teoreticieni. Și totuși, teatrul de păpuși s-a dovedit a fi mult mai mult decât o „artă surogat“. Și chiar dificultatea de a [...]

Patru sute de ani  (neapărat cu pronunţie de Berliner Ensemble)… După patru sute de ani ce s-ar mai putea spune nou despre creatorul Shakespeare?… Atunci au sosit şi nişte indivizi care întârziaseră. / Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire, / Şi le-a spus că nu le ramâne decât să se facă / Critici literari [...]

Dumnezeu este în centrul operei lui Andrei Tarkovski. Regizorul se întreabă în permanenţă despre credinţa şi spiritualitatea individului. Acest fel de întrebări apar relativ devreme în filmele sale, sfârşind, puţin câte puţin, prin a lua locul operei sale însăşi. Tarkovski este în permanenţă neliniştit în legătură cu despiritualizarea societăţii noastre moderne. Astăzi, legăturile interumane se [...]

Haricleea Nicolau Impecabilă la nivelul vizual al construcţiei cadrelor, precum şi din punct de vedere al simbolisticii insinuate, pelicula Medea (1988), avându-i drept protagonişti pe Udo Kier şi Kirsten Olesen, depăşeşte cu mult ceea ce înseamnă producţia de film de televiziune, trecând într-un plan profund al metaforei cinematografice, fapt remarcat şi de critici, astfel încât [...]

Încadratura la Tarkovski reflectă adesea starea psihologică a personajelor filmate. Foloseşte destul de rar travellingul, aparatul de filmat rămâne adesea pe loc, panoramând doar ca să ne dezvăluie o faţetă a realităţii pe care n-o văzusem încă. Imaginea trebuie să trimită la ceva superior, la viaţa însăşi. Regizorul utilizează adesea două tipuri de încadratură. Fie [...]

„Imaginea nu reprezintă o anumită intenţie exprimată de regizor, ci întreaga lume reflectată într-o picătură de apă.” (Andrei Tarkovski)   De la talent la geniu. Tarkovski a dorit mai presus de toate să creeze un limbaj care să fie propriu doar pentru cinema. El considera că regizorii se inspiră prea mult din alte arte, că [...]

În 1972, odată cu publicarea studiului său “Violenţa şi sacrul”, ce avea să devină foarte influent, René Girard a adăugat listei cu elementele care delimitează sfera tragicului încă un termen: violenţa. “Tragedia este echilibrul unei balanţe care nu e cea a justiţiei, ci a violenţei.” Cunoscutul antropolog afirmă că, din perspectivă antropologică, tragedia este mimarea [...]

S-a afirmat adesea, iar Albert Camus este primul care a exprimat această teză, că tragicul a murit odată cu apariţia creştinismului: „Creştinismul cufundă tot universul, omul şi lumea, în orânduirea divină. Nu există, prin urmare, încordare între om şi principiul divin. (…) Poate că n-a fost decât o singură tragedie în cuprinsul istoriei. Ea s-a [...]

Conform demonstraţiei lui Friedrich Nietzsche, în Grecia antică tragedia s-a născut o dată cu Eschil şi a murit în textele lui Euripide, ucisă de dialectica lui Socrate. Filosoful care a schimbat filosofia înţelege tragedia şi spiritul ei ca fiind inseparabile de lumea misterelor, extrăgându-le din contextul ignobil al realităţii. De aceea, rolul corului este extrem [...]

Saviana Stănescu inventează în România, în perioada imediat următoare Revoluţiei din decembrie, o formă nouă de tragedie… moştenirea comunismului. Scriitoarea avea să facă între timp carieră la New York. Ce e tragic în „Apocalipsa gonflabilă”? Spaţiul de joc prezentat în didascalie, la început, este bine cunoscut. Apartamentul de bloc comunist, gri, mizer. Problemele sunt moştenite [...]