Ne-bunii vor învinge(?). În motto, Giraudoux spune că Nebuna din Chaillot este “O poveste despre triumful binelui asupra răului.” Dar continuă cu un avertisment: Evident, fantezie!”.
Evident, fantezie. Spectacolul semnat de Alice Barb este o poveste frumoasă, în care buni-nebunii însufleţiţi de contesa Aurélie se aruncă în lupta pentru salvarea lumii. Fiecare dintre ei constituie o faţetă (joacă o trăsătură) a entităţii de lumină pe care Alice Barb ne sugerează (grimă, costum) s-o numim Clovnul Alb: Nebuna din Chaillot şi celelalte trei – Constance, Gabrielle, Josephine –, dar şi Sybille-florăreasa, şi Irma, şi Cântăreaţa, şi Surdo-muta, şi Salvatorul, şi Sergentul, şi Chelnerul, şi Pierre, şi Sanitarul.
Ca legătură între buni şi răi, profitând de generozitatea textului, Alice Barb îl alege pe excelenţa sa Peticarul – susţinut magistral de Eugen Racoţi -, care îi va reprezenta pe exploatatori în procesul pus în scenă şi prezidat de Josephine. El îi va reprezenta, pentru că el îi cunoaşte (cel mai bine) după gunoiul pe care-l lasă în urmă. Vorbind despre exploatatori, Peticarul vorbeşte despre bani. Despre puterea banului. El este unul dintre sărmanii cartierului, dar gândul, cuvântul, propria persoană imaginată în paradigma Banului fac (chiar dacă doar pe durata pledoariei) din isteţul Peticar un personaj asemenea cu Baronul, sau cu Preşedintele, cu Prospectorul, sau măcar cu Brokerul. Jocul pe muchie de cuţit te face să te-ntrebi câţi oare, dintre cei curaţi, vor accepta Pactul pe care doar unul singur dintre toţi – cel mai nebăgat în seamă, cel la care nici nu te-ai gândi, cel neştiut de nimeni – l-a semnat: Vidanjorul. El este stăpânul canalelor de comunicare din pântecele Parisului, el cunoaşte arhitectura locului şi tot el a numărat cu acribie treptele ce duc la întretăierea celor cinci drumuri care se înfundă (temniţa pe care Nebuna din Chaillot le-a pregătit-o exploatatorilor). Doar el ştie să urce acele 66 de trepte pe care cei “condamnaţi” de Josphine le vor coborî momiţi de mirosul petrolului.
Jean Giraudoux a scris Nebuna din Chaillot în timpul războiului, dar premiera absolută a avut loc la aproape doi ani (pe 22 decembrie 1945) de la moartea autorului. A fost montată de Louis Jouvet (cu care Giraudoux a colaborat încă din 1928) la Théâtre de l’Athénée, din Paris. De atunci, piesa a făcut carieră internaţională (a fost şi ecranizată, în 1969, de Bryan Forbes – cu Katharine Hepburn şi Richard Chamberlain). Povestea este simplă şi actuală/actualizabilă: în cel mai frecventat local al cartierului, un milionar priceput, cum altfel?, la înmulţitul banilor se întâlneşte cu un baron scăpătat, care ar face orice pentru bani, şi amândoi se lasă pe mâna unui prospector care le promite – contra cost (cash) – petrolul care ar exista sub Piaţa Chaillot. Dar excentrica Aurélie şi toţi cei care o înconjoară nu-i vor lăsa să distrugă Parisul: au de partea lor gândul bun, iubirea, poezia. Cei buni, cei răi. Cine va învinge? La finalul piesei, cei buni câştigă bătălia. Dar războiul?
Am citit piesa lui Giraudoux în studenţie şi am văzut-o pe doamna Olga Tudorache în spectacolul de la Teatrul Mic (1978). Mi-o amintesc, fabuloasă, desfăşurând boaul, înfăşurându-se în el, vorbindu-i, vorbindu-ne. Atunci m-am lăsat prinsă în mreaja poeziei…
Astăzi… Dana Dogaru (Aurélie), Ileana Stana Ionescu (Constance), Alexandrina Halic (Gabrielle), Irina Petrescu (Josephine) – un regal actoricesc. Eugen Racoţi (Peticarul) şi Rudy Rosenfeld (Sanitarul) ţin replica sus, acolo unde reuşesc uneori să ajungă şi câţiva dintre cei tineri (mai ales Meda Victor şi Crina Semciuc). Mi-ar fi plăcut ca “răii” să fie buni. N-au fost. Din păcate, actorii sunt (deocamdată) membri inegali ai echipei.
Spectacolul Teatrului Metropolis aduce pe scenă un text extrem de actual, care a fost citit cu ochi ager. Dacă nu suntem atenţi, ne putem păcăli, ne putem lăsa plictisiţi de lungimea textului sau de simplitatea fabulei. Dacă nu veghem, ne prinde în cursă vreun fals Quasimodo şi ne ascunde printre coloanele decorului conceput de Alice Barb şi realizat de Vanda Maria Sturdza. Mai mult, putem chiar, din nebăgare de seamă, să deschidem sensul cu o cheie falsă ce ne-a fost pusă cu viclenie la îndemână.
Cred că Alice Barb a ascuns cu inteligenţă cheia potrivită. Căutaţi-o în faldurile textului, în jocul nuanţelor… În gesturile întâmplătoare ale actorilor. Căutaţi-o în jocul celor patru femei care îşi disimulează luciditatea. Nebunia te apără, te pune la adăpost. Masca te lasă liber. Contesa Aurélie nu este nebună – prietenii ei nu acceptă să se spună aşa ceva –, ea este Nebuna din Chaillot.
Print