Revista Yorick vă propune, înainte de acordarea premiilor UNITER, un top al membrilor redacţiei, cu cele mai bune spectacole ale stagiunii.

1.     Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi

De Tom Stoppard, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, scenografie Adriana Grand, cu Katona László, Balázs Attila şi Bandi András Zsolt etc. Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” din Timişoara

2.     Sfârşit de partidă

De Samuel Beckett, regia Alexan­dru Tocilescu, scenografia Vanda Sturdza, cu Mihai Constantin, Răz­van Vasilescu, Ion Be­soiu, Irina Petrescu. Teatrul Metropolis

3.     Sinucigaşul

De Nikolai Erdman, regia Felix Alexa, scenografie Diana Ruxandra Ion, cu Dan Puric, Costel Constantin, Adela Mărculescu, Ileana Olteanu, Marius Bodochi, Marius Manole etc. Teatrul Naţional din Bucureşti

Spectacolul lui Victor Ioan Frunză de la Teatrul Maghiar de Stat din Timişoara este, cu siguranţă, o montare care ar merita să aibă mai mult[ vizibilitate. Piesa lui Tom Stoppard, aşa cum este adusă pe scenă de Frunză, propune interpretări şi reinterpretări pornind de la textul lui Shakespeare, trecând prin cel al dramaturgului englez şi multiplicând oglinzile la infinit, într-o scenă plină de pământ cu două, cu două săli, de-o parte şi de alta, despărţite de o cortină roşie. Rosencrantz şi Guildenstern circulă lejer între lumi, regizorul le creează un culoar larg. Din când în când aruncă peste sală, ca o ţesătură din cuvinte,  rânduri, rânduri… din piesa lui Shakespeare, ce curg proiectate peste actori şi spectatori, în timp ce jos pe scenă se joacă „Hamlet”. E iluzie la puterea a treia, a patra… Actorii din „Hamlet” joacă „Uciderea lui Gonzago”, Claudius şi regina şi toată curtea Danemarcei sunt spectatori, textul alunecă fantomatic peste toţi, iar Rosencrantz şi Guildenstern privesc spectacolul din lumea lui Tom Stoppard.

Felul în care regia lucrează asupra textului, deopotrivă cu scenografia – scenografie cu idee cum tot mai rar se practică în teatrul românesc – şi interpretarea – Katona Laszlo, invitat de la Budapesta, ar putea primi oricând un premiu de interpretare – recomandă montarea de la Timişoara drept unul dintre cele mai importante spectacole ale stagiunii trecute.

Asemenea, „Sfârşit de partidă” al Teatrului Metropolis, în regia lui Alexandru Tocilescu. Interpretare desăvârşită – Mihai Constantin şi Răzvan Vasilescu, deopotrivă. Nu se întâmplă prea des pe scenele din România ultimilor ani să simţi într-o sală de spectacol că un actor dilată spaţiul şi timpul după bunul lui plac şi că fiecare gest capătă dimensiuni demiurgice. Nu se întâmplă prea des să descoperi în vorbele unui actor, în priviri, în fiecare înclinare a capului, în fiecare cuvânt nerostit şi-n fiecare sunet, toate spaimele care bântuie omenirea de la naşterea ei încoace. Nu se întâmplă pre des nici să simţi cum o mare de gânduri stă să năvălească dinspre el spre tine, să rupă malurile şi să te înece în disperările lui imposibil de rostit şi imposibil de nerostit… Şi totuşi se întâmplă în „Sfârşit de partidă”.

Iar cel de-al treilea spectacol pe care l-aş alege, în rândul celor mai bune ale stagiunii trecute, este „Sinucigaşul” de la TNB, ocolit de nominalizări…

„Sinucigaşul” lui Felix Alexa este una dintre acele montări bine construite, bine justificate regizoral, cu interpretări actoriceşti controlate milimetric.

Recomanda sau printeaza acest articol

Facebook Twitter StumbleUpon Email Print