„The Observer” a profitat de apariţia unui nou volum al cunoscutului James Shapiro, profesor la Columbia University, o analiză a ipotezelor despre identitatea Marelui Will, şi a stat de vorbă cu mai mulţi oameni de teatru din Marea Britanie, actori şi regizori, care au în portofoliu spectacole după piesele lui Shakespeare.
Şi acum părerile sunt împărţite, desigur: după unii, creaţia shakespeariană nu este truda „individului din Stratford”, căci geniul ivit de nicăieri ar fi o ipoteză neverosimilă, iar pentru ceilalţi nu este deloc de mirare că natura a dat aşa o minte şi aşa un condei. Sintetizez, în continuare, câteva opinii.
Mark Rylance, actor şi regizor, fost director al Teatrului Globe: „Tipul din Stratford este un paravan pentru „o cabală de literaţi puternică, printre care, aproape sigur şi Francis Bacon.” Piesele Marelui Will ar fi un fel de creaţii colective, şi pentru că, în epoca respectivă, noţiunea de „autor” avea alt sens, montarea propriu-zisă implicând o mulţime de oameni, care interveneau în text.
Adrian Noble, director al Royal Shakespeare Company în perioada 1991-2002 crede că piesele au fost scrise de una şi aceeaşi persoană. „Autenticitatea lui este unică, versurile le simţi imediat, sunt inconfundabile. Îi auzi mintea lucrând în acest versuri.” Este adept al teoriei stratfordiene (cea potrivit căreia Shakespeare a fost într-adevăr un actor de origine modestă, născut în Stratford-upon-Avon, care a scris piese geniale)„Era un beţivan fascinat de miracolul scenei”, aşa şi-l imaginează Adrian Noble. Shakespeare a fost un geniu, ca Mozart, celălalt geniu învăluit în mister. „Cu cât lucrez mai mult textele lui, cu atât opera lui se limpezeşte”.
Deborah Warner, regizor, împărtăşeşte opinia lui Lawrence Olivier, că prin Shakespeare „atingem chipul lui Dumnezeu”. Este atemporal şi universal, mai presus de Euripide şi Cehov, „piesele lui zburdă în închipuirea oamenilor zi de zi”. „Oricine va fi fiind”, comentează Deborah Warner, „te face să te simţi mândru că eşti om”.
Peter Hall, fondator şi regizor al Royal Shakespeare Company în 1960-1968, care a pus în scenă 32 de piese ale Marelui Will: „Există surprinzător de multe dovezi care arată existenţa acestui dramaturg. Şi există şi dovada de natură estetică. Piesele cuprind o mulţime de scene care se petrec la ţară, având personaje şi peisaje desprinse direct din Warwickshire. Totul este tipic englezesc.” În opera lui se citesc omenia, îngăduinţa şi lipsa judecăţii morale. Peter Hall este de părere că Shakespeare a fost pur şi simplu Shakespeare şi respinge toate teoriile conspiraţiei. Marele Will, spune regizorul, este cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor. „Este flexibil, ambiguu, cu totul special. Când crezi că l-ai dibuit, îţi scapă printre degete”.
Trevor Nunn, regizor şi mulţi ai director al Royal Shakespeare Company, nu crede că Shakespeare ar fi fost Ben Jonson, Contele de Oxford sau Marlowe. Spune că oamenii tot inventează teorii ale conspiraţiei fiindcă a.) sunt sceptici şi le e cu neputinţă să creadă că un om de rând din Stratford-upon-Avon, aproape lipsit de educaţie, care n-a învăţat nici la Oxford, nici la Cambridge a putut scrie asemenea capodopere; b.) fiinţa umană are o apetenţă specială pentru mister. Şi pentru Trevor Nunn, Shakespeare este cel mai mare dramaturg din toate timpurile.
