În luna septembrie, ca urmare a fuziunii cu Opera Naţională din Bucureşti, Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” şi-a încetat existenţa. Fie că fondurile au fost înghiţite de Programul Naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA, cum antologic încerca să-şi justifice nepriceperile deja fostul ministru al Culturii, Daniel Barbu, fie că au fost folosite de cine trebuie şi unde trebuie – la urma urmei, cultura e doar o dulce inutilitate –, cert este că în anul de graţie 2013 s-a întâmplat desfiinţarea unei instituţii de spectacol. În condiţiile în care în Bucureşti nici vorbă să fie cumva vreo „epidemie” de aşa ceva…
În urma acestei măsuri, mai mulţi artişti, personalităţi în domeniu, au dat în judecată Guvernul, cerând suspendarea executării respectivei Hotărâri de Guvern. Dincolo de faptul concret, desfiinţarea unui teatru prin impunerea fuzionării cu altul (şi acestea n-au fost singurele instituţii implicate în această hotărâre aberantă), scoate la suprafaţă o gândire profund anormală într-o lume pe care ne place s-o considerăm emancipată… Dincolo de publicul celor două instituţii, care este ignorat, dincolo chiar de a fi sau nu admirator al acestui gen de spectacol, actul e mai grav prin faptul că lasă impresia că totul e posibil. În România, orice abuz se face la adăpostul legii şi, după cel mult puţină agitaţie pe Facebook şi vreo scrisoare deschisă, totul reintră în „normal”, adică în tăcerea generalizată. În curând, orice alte teatre vor putea fi cuplate pe aceeaşi idee. Poate pentru că în această toamnă în care abuzurile de toate felurile şi anormalitatea au atins puncte culminante, povestea cu fuziunea celor două instituţii a rămas cumva în umbra unor fapte mult mai grave – Roşia Montana etc. – şi hotărârea aberantă s-a fofilat printre tăceri şi alte probleme. Acum, decizia unor artişti de a da Guvernul în judecată merită ţinută cât mai mult în atenţia publică, poate de data asta se întâmplă ceva, poate de data asta presiunea are efect… „Pe lângă dorinţa soluţionării juste a situaţiei din cultură, prin demersul nostru sperăm să-i facem pe conaţionalii noştri conştienţi că au puterea de a striga Împăratul e gol! în toate domeniile în care e vizibil acest lucru”, a declarat Oana Andra, prim-solistă a Operei Naţionale Bucureşti. Amestecul a diferite genuri de public şi pierderea unei identităţi, „înfiinţarea unui hibrid instituţional”, cum o numesc artiştii, este, de altfel, una dintre problemele cele mai grave şi se întinde ca o molimă în toată societatea.
În numele unor aşa-zise „eficientizări” şi „demuzeificări”, în ultimii ani s-au distrus în lanţ lucruri importante. În numele „eficientizării”, a fost omorâtă presa cotidiană şi în special presa culturală cotidiană, pentru că încet-încet şi-a pierdut specificul, s-a micşorat şi s-a tabloidizat. Încet-încet, a fost ciopârţită până a ajuns insignifiantă, până nu şi-a mai găsit locul în propria piele, până şi-a pierdut cea mai mare parte a publicului, pe ideea că va câştiga altul…
Ciopârţirea şi melanjul sunt cele două principii care guvernează în acest moment cultura în România, de la Ministerul Culturii în jos.
Inainte de orice acest articol arata pur si simplu nivelul extrem de scazut al autorului in materie de cultura si cunoastere a starii reale a celor 2 institutii vizate!NU MAI TARIM IN COMUNISM ACOLO UNDE TOATE SE PLATEAU DEA VALMA SI LA UN LOC!
1.Opereta nu mai are sediu demult si acelasi Razvan Dinca a salvat-o de la disparitie si a facut-o profitabila economic.
2.Nu se mai poate continua cu aceasta rispia de bani , talente, personal, etc.Sunt doua structuri distincte avand radacini comune in arta.Dar de aici si pana la avea si mentine 2 posturi de directori generali, 2 de directori financiari, 2 de personal, etc in vreme ce
– stagiunea este aceeasi si cuprinde cateva luni pe an dar in rest angajatii trebuiesc platiti, facturile la curenta, apa, reparatii, etc la fel
– o cladire ptr sediul Operetei nu mai face nimeni ptr ca a murit Ceausescu demult si costa enorm
– amandoua institutiile au balerine, coruri, tenori, etc artisti care pot sau nu face fata acestor tipuri de spectacole.Comasarea este un avantaj evident ptr balerinii din ansamblul comun, care inaintand in varsta, pot face cu brio fata de exemplu la acele spectacole ale Operetei in loc sa fie dati afara cum fac ansamblurile mari din teatrele din strainatate unde nu exista mila ptr batrani sau accidentati. Coristii au acele voci superbe care se pot folosi in ambele genuri de spectacole de exemplu. Cabinierele,masinistii, etc sunt necesari si isi gasesc acum de munca mai usor prin cresterea necesarului de personal, a numarului de spectacole,etc
– din banii economisiti se vor putea face mariri de salarii, aduceri de artisti de renume, montari noi, etc etc
– gata cu ciubucarelile fara inregistrari fiscale ale artistilor vocali si instrumentali.Vor putea lucra nu la negru si astfel vor avea o pensie mai mare decat au azi prin cresterea nivelului de cotizare individuala
– o mica parte dintre artisti cer mentinerea acestei aberatii si a risipirii banului public in actualele conditii de criza.Ei habar nu au ca de aceea sunt artisti nu? despre ce inseamna un leu salariu si cat impune pentru angajator sa plateasca statului ptr leu dat de salariu.Ei clameaza asta dar uita sa spuna despre acele ciubucareli notorii, dspre lipsa de inregistrari in cartile de munca a anilor de colaboratori ptr ca multi dintre ei fiind instrumentisti sau solisti vocali stiu ca pot oricand trai din aceste celebre ciubucuri dar din egoism uita de colegii lor balerini care nu mai pot dansa la 40 de ani ca lumea dar la 50 cand ar trebui teoretic sa iasa la pensie.Ei uita cati dansatori si balerini se pierd pe drum din cauza accidentarilor si bolilor profesionale de exemplu
– curios este ca acesti artisti si tot respectul pentru ei dpdv profesional sunt la fel de cu capul in nori in materie de initiative legislative ptr protectia lor profesionala.Nu au asigurari de malpraxis, de sanatate, nu au facut NICI un demers ptr incadrearea lor in numita grupa de munca I si ptr perioadele in acre au fost doar colaboratori, samd
Cand vine un manager cu idei reformatoare se trezeste conservatorismul cand este unul conservator se scoate la inaintare reformismul.Artisti deh cine sa ii inteleaga??!!!
Îi propun domnului osiceanu să comaseze şi Teatrul de revistă cu Opera pentru că i acesta are director şi corp de balet. Dar mai ales – şi ce economie ar fi! – să scoatem dom’le gramatica din programă că prea ni se bagă multe lucruri DE-A VALMA.
Oare acest domn Osinzeanu nu e cumva vreun tovaras ce a robotit si pe la Directia Teatre din CCES sub indrumarea tovarasului Gigi Trif? Citind ceea ce a scris, cu o remarcabila economie de virgule, parca-parca aveam in fata ochilor documentele ce preamareau pe vremuri administratia comuna.Domnul Osinzeanu nu pierde ocazia de a-l omagia pe domnul Razvan Dinca. Oare nu e chiar domnul Dinca in persoana?