Ciopârţirea şi melanjul

yorick_352x256-300x218În luna septembrie, ca urmare a fuziunii cu Opera Naţională din Bucureşti, Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” şi-a încetat existenţa. Fie că fondurile au fost înghiţite de Programul Naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA, cum antologic încerca să-şi justifice nepriceperile deja fostul ministru al Culturii, Daniel Barbu, fie că au fost folosite de cine trebuie şi unde trebuie – la urma urmei, cultura e doar o dulce inutilitate –, cert este că în anul de graţie 2013 s-a întâmplat desfiinţarea unei instituţii de spectacol. În condiţiile în care în Bucureşti nici vorbă să fie cumva vreo „epidemie” de aşa ceva…

În urma acestei măsuri, mai mulţi artişti, personalităţi în domeniu, au dat în judecată Guvernul, cerând suspendarea executării respectivei Hotărâri de Guvern. Dincolo de faptul concret, desfiinţarea unui teatru prin impunerea fuzionării cu altul (şi acestea n-au fost singurele instituţii implicate în această hotărâre aberantă), scoate la suprafaţă o gândire profund anormală într-o lume pe care ne place s-o considerăm emancipată… Dincolo de publicul celor două instituţii, care este ignorat, dincolo chiar de a fi sau nu admirator al acestui gen de spectacol, actul e mai grav prin faptul că lasă impresia că totul e posibil. În România, orice abuz se face la adăpostul legii şi, după cel mult puţină agitaţie pe Facebook şi vreo scrisoare deschisă, totul reintră în „normal”, adică în tăcerea generalizată. În curând, orice alte teatre vor putea fi cuplate pe aceeaşi idee. Poate pentru că în această toamnă în care abuzurile de toate felurile şi anormalitatea au atins puncte culminante, povestea cu fuziunea celor două instituţii a rămas cumva în umbra unor fapte mult mai grave – Roşia Montana etc. – şi hotărârea aberantă s-a fofilat printre tăceri şi alte probleme. Acum, decizia unor artişti de a da Guvernul în judecată merită ţinută cât mai mult în atenţia publică, poate de data asta se întâmplă ceva, poate de data asta presiunea are efect… „Pe lângă dorinţa soluţionării juste a situaţiei din cultură, prin demersul nostru sperăm să-i facem pe conaţionalii noştri conştienţi că au puterea de a striga Împăratul e gol! în toate domeniile în care e vizibil acest lucru”, a declarat Oana Andra, prim-solistă a Operei Naţionale Bucureşti. Amestecul a diferite genuri de public şi pierderea unei identităţi, „înfiinţarea unui hibrid instituţional”, cum o numesc artiştii, este, de altfel, una dintre problemele cele mai grave şi se întinde ca o molimă în toată societatea.

În numele unor aşa-zise „eficientizări” şi „demuzeificări”, în ultimii ani s-au distrus în lanţ lucruri importante. În numele „eficientizării”, a fost omorâtă presa cotidiană şi în special presa culturală cotidiană, pentru că încet-încet şi-a pierdut specificul, s-a micşorat şi s-a tabloidizat. Încet-încet, a fost ciopârţită până a ajuns insignifiantă, până nu şi-a mai găsit locul în propria piele, până şi-a pierdut cea mai mare parte a publicului, pe ideea că va câştiga altul…

Ciopârţirea şi melanjul sunt cele două principii care guvernează în acest moment cultura în România, de la Ministerul Culturii în jos.

 

Print

3 Comentarii

  1. cezar osiceanu 18/12/2013
  2. Donkeypapuas 20/12/2013
  3. miron demetriad 23/12/2013

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.