Silviu Purcărete revine la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu cu un nou spectacol, „Oidip” ce-i marchează reîntoarcerea la tragedia antică grecească, după mai bine de 16 ani și îl aduce pe scenă, în rolul principal, pe Constantin Chiriac.
Spectacolul este prezentat în avanpremieră, urmând ca premiera oficială să aibă loc în cadrul celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Scenariul spectacolului a fost creat de Silviu Purcărete după tragediile lui Sofocle: „Oedip la Colonos” și „Oedip Rege”. Producţia Teatrului Naţional din Sibiu a fost concepută şi ca un proiect de cercetare și se bucură de o traducere nouă din greaca veche a celor două piese.
Din distribuţia spectacolului mai fac parte actorii Ofelia Popii, Diana Văcaru Lazăr, Diana Fufezan, Cristian Stanca, Adrian Matioc, Florin Coşuleţ, Ioan Paraschiv, Eduard Pătraşcu, Pali Vecsei, Emoke Boldizsar, Veronica Arizancu, Cristina Stoleriu și Cristina Ragos.
Proiectul de scenografie pentru acest spectacol poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, iar coloana sonoră este o creaţie originală a directorului muzical de la Disneyland Paris, compozitorul Vasile Șirli.
Cele trei reprezentaţii programate în avanpremieră vor avea loc pe datele de 7, 8 și 22 mai, de la orele 19:00, la sala Teatrului Naţional din Sibiu.
Un Comentariu