Cel mai deschis festival din lume, unde tronează abordarea democratică, unde fiecare artist poate face ce vrea dacă se luptă și poate spune ce are de spus – iată ideea de la care și-a început dramaturgul Mark Ravenhill discursul din deschiderea ediției din 2013 a festivalului Edinburgh Fringe, acum în desfășurare.
Austeritatea te obligă la creativitate, a subliniat vorbitorul, încurajând creatorii să-și vadă de drum și să găsească soluții într-o lume în criză, care parcă nu mai știe decât să taie din fonduri. Pledoaria lui, publicată în cotidianul „The Guardian“, optimistă într-un context pesimist, se încheia astfel: „Acum e nevoie de artiști mai mult ca oricând. Voi sunteți cei care au libertatea de a folosi această ocazie pentru a vă gândi la posibilități noi, la idei nebunești, curajoase, idealiste, iraționale, la cuvinte și fapte furioase și obraznice. Pentru că numai aceastea pot reacționa adecvat la această copleșitoare topire a capitalismului și este singura cale de a găsi drum spre un alt fel de viitor. Acum e timpul să puneți întrebările imposibile și să încercați răspunsurile cele mai năstrușnice. Care este adevărata valoare a iubirii, a prieteniei, a muncii, a sexului, a educației, a proprietății? Cercetați-le, distrugeți-le, reconstruiți-le. Și care e valoarea banilor? Este capitalismul, ca practică și ideologie, cel mai bun fel de a trăi? Felul cel mai puțin rău de a trăi? Singurul fel de a trăi pe care-l găsim, deși e îngrozitor? Un fel pe care trebuie să-l distrugem și să-l refacem ca să ne salvăm și pe noi, și planeta noastră?“
Sub semnul nevoii imperioase de artiști și de idei năstrușnice stă festivalul și anul acesta, în care resursele financiare sunt la fel de puține, se subliniază în toate comunicările. Creatori bântuiți de ravagiile austerității s-au adunat în capitala Scoției pentru un eveniment unic. Una peste alta, 824 de spectacole, mai multe decât în 2012. Atunci, austeritatea înseamnă altceva? Prima piesă pe iPad din lume, un maraton de dans, comedii furioase la adresa eșecurilor usturătoare ale gândirii corporatiste, jazz mult, valori feministe în prim-plan și pledoarii împotriva abuzurilor comise la adresa drepturilor omului, toate își găsesc un loc într-un festival în care artiștii și spectatorii fac nopți albe. Sunt peste tot: în săli de teatru, parcuri, școli, grădinițe, la ferestre, în poduri și în subsoluri, în puburi și restaurante. Își spun poveștile, își expun revoltele, își varsă amarul, fac artă socială și artă intimistă, nu sunt de acord cu nimic, protestează, demonstrează, rememorează și anticipează.
La Edinburgh Fringe frenezia n-are nicio legătură cu austeritatea. Arta e dincolo de mijloace și teatrul se înfruptă din propriul cadavru, devenind mereu altceva. Richard Burton și Frank Zappa se întorc, cancerul e subiect de comedie, biserica adăpostește benzi desenate și nimic nu e ce știați. Tehnologia digitală și actoria live fac show pe promedă în „Leaving Planet Earth“, considerat de criticii britanici cel mai ambițios spectacol din festival. Cazul tinerei indience violate și ucise la New Delhi anul trecut ajunge pe tărâmul artei, în „Nirbhaya“, spectacolul regizoarei Yael Farber.Cabaretul clasic primește o infuzie pe sânge nou în secolul XXI, la care contribuie și Mark Ravenhill într-un spectacol, totul se reinventează, toate zonele tematice și stilistice se revizitează, totul e nou, oricât de vechi ar fi. Artiștii sunt aici și acum, într-un prezent în care există și viitorul, și trecutul. Teatrul e viu, respiră, se luptă. Austeritatea e una dintre stările care îl obligă la creativitate. Cu alte cuvinte, și de data aceasta, tot răul spre bine.
Print