Câţi necăjiţi ne ies în cale!
De ce îngăduie Dumnezeu atâta suferinţă
la sufletul lor? Există cu siguranţă o noimă
în ce ni se întâmplă. Ei fac parte din realitate.
Priveliştea îi încorporează ca pe nişte umbre
fără glas. Umbre ale noastre dintr-un viitor
mai mult sau mai puţin îndepărtat.
Numai Dumnezeu ştie ce ne rezervă viaţa
şi cum ni se rânduieşte. Mulţi dintre ei
sunt oameni cu educaţie, întâmpinându-te
cu binecuvântări pentru bănuţul primit.
Politeţea lor te sfâşie, ca şi răbdarea în restrişte.
Puterea lor în resemnare este ca de dincolo
de firea omenească, de grija cea lumească.
Transparenţa şi ştergerea lor din lume,
pe nesimţite, bolile şi lentoarea lor, într-o
vlăguire atât de dură… Unul dintre aceştia
mi-a spus oarecând: – Cu mărul pe care mi-l dai
şi cu colacul proaspăt te voi aştepta în Rai.
Ai grijă să nu te rătăceşti!
Constanţa Buzea
Facebook
Twitter
StumbleUpon
Email
Print
