Cu siguranţă e nevoie de dezbateri în lumea teatrului. De orice tip de dezbateri. De întâlniri, de discuţii, de schimburi de opinii, cu oameni de teatru, actori, regizori, scenografi, cu critici, cu publicul. Cei mai mulţi dintre artiştii pe care i-am intervievat vorbeau de o nevoie de dialog şi despre ruptura care există în acest moment între critica de teatru, care impune – uneori cu forţa – un anumit gust şi o anumită direcţie şi gustul publicului de care creatorii vor şi trebuie să ţină cont.

În acest context, în care numai foarte rar, eventual în timpul festivalurilor, se întâmplă astfel de întâlniri şi dialoguri, Cafeneaua critică, proiectul iniţiat şi condus de Ion Bogdan Lefter, este unul dintre puţinele locuri unde se pot schimba idei. Nu e vorba întotdeauna despre teatru, dar săptămâna trecută, la Club Control din Bucureşti a fost invitată întreaga echipă a spectacolului „Cântăreaţa cheală & Lecţia” al Teatrului de Comedie, a cărui direcţie de scenă este semnată de Victor Ioan Frunză. Alături de actori – Virginia Mirea, George Costin, Florin Dobrovici, Andreea Samson -, şi de scenografa Adriana Grand, au fost invitaţi critici şi jurnalişti din presa culturală. Şi au mai fost acolo studenţi de la Facultatea de Teatru şi de la Litere.

Cine-a lipsit? Regizorul în persoană… reţinut de o problemă personală. Şi a mai lipsit lumina. O pană de curent. Aşa că, la strălucirea lumânărilor – o atmosferă atât de „teatrală”, la urma urmei – s-au petrecut discuţii despre montarea în sine, despre interpretare, despre Eugen Ionescu şi despre contextul teatral în care piesa a fost adusă pe scena Teatrului de Comedie.

Personal, am regretat absenţa lui Victor Ioan Frunză pentru că, la un moment dat, sentimentul creat a fost un pic nefiresc sau un pic neplăcut. Care-ţi lăsa un gust aproape indiscret… Cu atât mai mult cu cât la câteva – puţinele, de altfel – întrebări lansate numai el ar fi avut răspuns.

Ce rămâne însă straniu sau de neînţeles este faptul că dintr-un motiv sau altul dialogul real nu s-a produs decât pe jumătate. Publicul a rămas public… A ascultat opiniile actorilor despre propria interpretare, a ascultat, de asemenea, opiniile criticilor, au vorbit Ion Bogdan Lefter, Ludmila Patlanjoglu, apoi Carmen Stanciu. Cea de-a treia parte a baricadei, dacă se poate spune aşa, publicul adică, a rămas, vorba poetului „privitor ca la teatru”. Există, cu siguranţă, o lipsă de exerciţiu în ceea ce priveşte expunerea părerilor sau a ideilor. Şi o lipsă de exerciţiu al dialogului. Dar, tot cu siguranţă, e nevoie de acest tip de întâlnire. Poate la un moment dat va ţâşni scânteia care va aprinde o discuţie reală şi vie între cele trei tabere. Cu bune şi rele. De genul celei petrecute la noi pe forum în jurul montării lui Radu Afrim. Unde e, desigur, mult mai simplu, căci fiecare se simte protejat de aburii realităţii virtuale…

Recomanda sau printeaza acest articol

Facebook Twitter StumbleUpon Email Print