David Mamet: Arta scenei poate fi învățată numai pe scenă, în fața unui public care plătește

Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, David Mamet…

Arta scenei poate fi învățată numai pe scenă, în fața unui public care plătește. Pentru că, la fel ca în cele mai multe situații, trauma brutală a insuccesului este aceea care te îmboldește spre cunoaștere.

De ce, se întreabă actorul, nu-mi iese acest hohot de râs? De ce simt că atenția publicului slăbește în acest moment? De ce alt actor are parte de critici elogioase, și eu nu? Răspunsul poate fi o înțelegere defectuoasă a piesei, o dispunere greșită pe scenă sau, fără îndoială, lipsa talentului actoricesc.

Dar remediul poate fi arta scenei. Aceasta nu e nici interpretare actoricească, nici analiză, ci tehnică mecanică pur și simplu. Cum diferă ea de actorie?

Iată cum: chirurgul studiază anatomia și chirurgia la facultate, în laborator și în sala de disecție. Învață o groază de lucruri acolo, deși s-ar putea să nu învețe să verifice de două ori numărul de suturi pregătite înainte să înceapă să taie ori să deschidă pacientul repede și energic, pentru a avea mai mult timp la dispoziție ca să se ocupe de aspectele critice ale procedurii.

Boxerul poate să se antreneze la infinit în sală, dar probabil că-i trebuie o adevărată ucenicie în competiții, ca să învețe cum să termine runda în propriul colț, așa încât să-l oblige pe celălalt să mai facă o plimbare înainte să se poată așeza să se odihnească.

Aceste chestiuni poate că nu se ridică până la nivelul cel mai înalt al tehnicii, dar au un statut mai important decât trucurile, sunt întotdeauna practice și de natură să îmbunătățească spectacolul și receptarea lui.

Întotdeauna gesticulează cu mâna dinspre fundalul scenei. Asta creează o deschidere către public.

Nu stă niciodată paralel sau perpendicular față de buza avanscenei. La fel ca la box sau la dans, asta dă impresia că trupul este mort și piciorul este plat.

Așază-te în genunchi. Diagonalele sunt puternice.

Ia scena cu tine. Scena ta nu se termină când ai terminat de rostit replica sau când „părăsești încăperea”, ci atunci când nu mai ești în vizorul publicului.

Privește în sus. Publicul nu vrea să se zgâiască la fruntea ta. Ochii, care sunt oglinda sufletului, asta vrea publicul să vadă.

Nu gesticula. Mulți actori se agită pe scenă, dând din brațe de parcă ar vrea să-și ia zborul.

Relaxează-te, nu-ți mai mișca mâinile și brațele; astfel, dacă vei face cândva vreun gest anume în timpul spectacolului, s-ar putea ca publicul să fie atent și să-l observe.

(David Mamet, Teatrul, traducere de Monica Botez, Editura Curtea Veche, 2013)