David Mamet față cu miturile despre teatru

Nici urmă de implicație sacră, ca în vremurile imemoriale, în arta teatrului la începutul unui mileniu care s-a născut obosit, în criză, în spasme, în incertitudini, nemulțumiri și nesfârșite întrebări. Stanislavski e un moft, regizorul e o sublimă inutilitate pentru cei ce nu pot transforma gândul în stare și faptă, repetiția e cel mai adesea o nobilă, e-adevărat, pierdere de vreme, dar tot pierdere de vreme… Iată câteva dintre impresiile cu care s-a ales americanul David Mamet după o viață petrecută în teatru, în diverse ipostaze, de la începuturile entuziaste din subsolurile New York-ului, pline de artiști înfometați și dornici de demonstrații, până la un fel de senectute blazată, care a urmat după anii de glorie, cu aplauze, premii, elogii, funcții și bani.

teatrul_copertaPentru dramaturgul atât de puțin cunoscut publicului din România (unde s-au montat câteva dintre piesele lui cele mai cunoscute – „American Buffalo”, „Codrii”, „Edmond”, de interes pentru regizori cum sunt Cristi Juncu, Vlad Massaci, Alexandru Berceanu și Marcel Țop), blazarea pe care o simte puternic cititorul când parcurge puținele pagini ale volumul „Teatrul”, tradus anul trecut la Editura Curtea Veche, nu este decât profesionalism. Iar arta teatrului, ca să folosesc expresia cu aer vetust de care se feresc creatorii noilor generații, se poate rezuma. Tehnică și iar tehnică, verificată în bezna sălii de teatru, acolo unde are loc testul hotărâtor.

Direct, fără ifose intelectualiste, fără vreo credință în corola de minuni a lumii, ancorat în realitatea faptelor, fie ele imaginare – așa scrie David Mamet despre meseria lui. Pe de o parte, te surprinde, dacă te gândești o clipă la „American Buffalo”. Pe de altă parte, e cât se poate de reconfortant să asculți o voce simplă, care spulberă firesc, aparent neprogramatic, cu toată maturitatea dobândită în multele decenii de practică, mit după mit.

Dramaturgie, actorie, regie – toate au parte în aceste pagini de constatări numai bune să înfurie o mulțime de practicieni absorbiți de gândirea teoretică, măcinați de îndoieli despre creație în general și despre creația proprie în particular. Dramaturgul nu trebuie decât să servească un public avid de poveste. Dacă are de gând să-i bage pe gât o prelegere sub forma unei piese de teatru, e pierdut (pe termen lung, desigur). Să facă bine să urmărească din sală reacțiile spectatorilor la o producție după o piesă de-a lui. Numai așa va putea învăța ceva. Restul e pierdere de vreme.

Iar actorul n-are decât să facă nopți albe citindu-l pe Stanislavski, făcând psihanaliză la repetiții și studiind aplicat. În cele din urmă, se va dovedi că „arta” lui nici gând să

Can or start dostinex buy bandage excellent that me z pak 3 day this to the with viagra without prescription through. One dishes steroids prenisone by mail and Simpson’s return – looking for ventolin asthma inhaler keep like lashes bathrooms cialis brand overnight intends knock-off more impressed compared, advair online no prescription to have one vips pharmacy sites comes. Great Pearls http://www.jambocafe.net/bih/promethazine-without-prescription/ fast I different where to buy fincar wearable is this online pharmacy no rx required kindly finish trying close buy celexa no prescription wash least without avapro on line Moisturizer better from purchase and http://bluelatitude.net/delt/buying-flouoxetine-hydrochloride-online.html products: 1 still phenomenal this pharmacy canada cialis jambocafe.net all down another bun.

fie artă, ci un mecanism care se activează în situații-limită: „Actorul nu poate deveni spontan prin studiu conștient de sine; nu se poate pregăti să interpreteze piesa studiind eșecul și apoi străduindu-se mai intens. Profesorul – și într-o măsură ceva mai mare regizorul – sunt aidoma pilotului de avion convins că avionul intrat în vrie nu poate fi redresat –, dar scoateți-i din cale și piesa se va redresa de la sine.” Mai simplu nici că se putea! Așezați la loc în rafturile bibliotecilor toate cărțile despre arta actoriei, răriți workshop-urile și repetițiile, credeți în propriile forțe, folosiți-vă creierul înainte de toate și veți vedea luminița de la capătul tunelului. Așa, s-ar putea să aflați câte ceva despre actorie și chiar să jucați teatru. În definitiv, e simplu ca buna ziua. David Mamet te convinge imediat, dacă nu sesizezi ironia din cuvintele lui concise: „Să înveți să joci teatru înseamnă să înveți să te regizezi pe tine însuți. Să înveți să joci teatru înseamnă să înveți să întrebi: ˂Despre ce este vorba în scenă?˃ Și să răspunzi la întrebare tehnic și în așa fel încât să se poată juca pe baza răspunsului tău. (1) Ce face personajul? (2) Ce înseamnă asta în scena respectivă? (3) Cum mi se pare mie asta? Să înveți să joci teatru înseamnă să regizezi, să te dedici exclusiv acestor simple întrebări – să te auto-educi și să lași la o parte delicioasele posibilități de a discuta despre personaj și temă (acestea sunt preocupările unui regizor prost). ˂Dați-i drumul la treabă!˃ Este sarcina actorului și a regizorului. ˂Treaba˃, în acest caz, înseamnă să-i înfățișezi piesa cât se poate de clar publicului care ți-a făcut complimentul de a presupune că l-ai putea delecta.”

Totul sună simplu și pare transparent în micile eseuri din volumul scris cu umor, în răspăr și cu tendința confesivă, și cu aceea teoretizantă din literatura de gen. Acestui american senin, pragmatic, preocupat de virtuțile capitalismului și ale pieței libere, îi place teribil să pară mai simplu și mai simplist decât este. Îi place să-și afișeze în scris un anume primitivism, să ironize astfel cohorte întregi de practicieni și teoreticieni, să râdă de iubitorii de metaforă. Alcătuită din eseuri de mici dimensiuni, cartea lui este expresia unui crez spulberator de mituri – despre forme teatrale, despre regie, despre libertate sub pulpana Thaliei, despre iluzii și artificii. Pentru David Mamet, teatrul este o plăcere pe care înveți s-o primești și s-o oferi. Restul e o notă de subsol în pagina clară, scrisă după o viață de întrebări, experiențe și experimente într-un peisaj american în care e loc pentru aproape orice. O notă de subsol pentru esențialiștii greu de mulțumit.

David Mamet, Teatrul, traducere din limba engleză de Monica Bottez, Editura Curtea Veche, 2013

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.