Despre one-man show numai de bine?

yorick_352x256-300x218Zilele acestea se desfășoară la Teatrul Municipal “Bacovia” de la Bacău Gala STAR, festival-concurs dedicat one-man showului, aflat la ediția a IX-a, care confirmă nevoia unui astfel de cadru pentru un gen de spectacol ce deschide infinite posibilități, și totuși nu e deloc bogat reprezentat în teatrul care se practică în prezent în România.

Aparent, nimic complicat. Istoria modernă a spectacolului abundă în concretizări remarcabile ale acestui concept flexibil, pentru care, de fapt, nu există reguli. Tentație pentru tinerii care tocmai au absolvit facultatea sau care funcționează în mediul independent, one-man showul pare o soluție bună, la îndemână chiar, în care fiecare-și poate folosi cât mai bine calitățile. Numai că el este o soluție-capcană în care cad, mai evident sau mai puțin evident, mulți dintre cei care se apucă de așa ceva. Ca orice spectacol, one-man showul este expresia unei intenții artistice, și nu forma unei demonstrații de calități, idee pe care artiștii, fascinați de propriile atuuri, o uită adesea pe drum. Un spectacol, inclusiv acela cu un singur protagonist, nu echivelează cu un exercițiu de actorie.

În ultimii ani, această confuzie, generată de flexibilitatea conceptului în sine, se vede și la Gala STAR de la Bacău, și la Gala Tânărului Actor HOP de la Mangalia/ Costinești, de exemplu. Publicul, comunitatea căreia i se adresează o creație scenică, rămâne adesea un factor abstract. Or, tocmai el trebuie prins în mreje. El vrea poveste și stare și, într-adevăr, există infinite mijloace de a spune o poveste și de a crea o stare. Și unii dintre concurenții pe care i-am văzut la Bacău anul acesta au venit să arate ce pot ei, nu să construiască un spectacol… Fie că ne-au invitat în universul concentraționar totalitar sau în lumea basmului oriental, unii dintre ei au rămas prinși în monologuri de durată, uitând de „andrisant“ și de așteptările lui, preocupați fiind să-și arate gama de mijloace pe care le pot folosi, mânați în luptă de un scop – a arăta -, și nu de dorința de a crea. Teatrul e sugestie și seducție, spunea actorul Constantin Cojocaru într-un interviu publicat acum recent în revista noastră. Dacă vreuna dintre ele lipsește, teatrul se transformă în altceva. Fără seducție, sugestia trăiește, dar nu se împlinește.

Ușor de spus, greu de făcut. Greu la început de drum, dacă one-man show-ul îți pune la încercare mai întâi intenția și dorința și abia după aceea posibilitățile. La început e vârsta exceselor, se spune, și excesele nu fac casă bună cu niciun fel de teatru adevărat. Probă de personalitate, care arată foarte clar dacă te înduri să tai ce e de prisos, ce e ornament și rămâne exterior, one-man showul are o extraordinară forță de seducție, însă o forță care de multe ori vine în timp, nu doar după exerciții de actorie în singurătatea sălii de repetiție, ci şi prin interacțiunea cu publicul. Și fiecare poveste are publicul ei. Depinde doar de cum o spui. Știință, artă și, înainte de ele, dorința de a-mi crea mie, spectatorul, o stare. Altminteri, spectacolul e în altă parte, dacă-mi permiteți parafraza…

 

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.