Fereastra e-o poemă de plumb și de scântei,
Orașul adoarme troienit.
Mult mai târziu de miezul nopții sunt orele trecute…
În haosul vieții nici noi nu ne-am găsit…
O, vino, cel puțin, acum, prin forțele necunoscute;
– Să viu ?
– Oh! mi-i frică…
– Vezi!
– Hai!
– Am venit.
– Unde?
-Lângă tine.
– Plâng…
– Plâng…
– Taci…
– Hai…
– Hai;
– În infinit…
– În infinit;
– Cântă…
– Vis.
– Da…
– Nu.
– Nu…
– Minus.
– Minus…
– Plus.
– Plus…
– Armonie.
– Armonie…
– Când?
– Când…
– Poate.
– Poate…
– Of!
Fereastra e-o poemă de plumb și de scântei.
O zi de promoroacă în cameră pătrunde…
Sirenele de muncă vibrează, plângător;
Orașul e-un ghețar de fum, de clopoței,
Și de fior…
– Unde… Unde?!