Dragostea bate feminismul în „Carousel”

Într-un context social și teatral care pare să fi descoperit pe „repede înainte” mișcări feministe la modă, Andrei Șerban montează la Teatrul Bulandra, de data asta la Sala Liviu Ciulei, unde se întoarce după multe vreme, un spectacol care vorbește – altfel – despre femeie, feminitate, violență, agresiune, dragoste. „Carousel”, după „Liliom” de Ferenc Molnar, o adaptare de Andrei Șerban și Dana Dima care are la baza și piesa dramaturgului maghiar, și filmul lui Fritz Lang, este o poveste care cu siguranță poate fi taxată drept anacronică într-o lume teatrală care se străduiește din răsputeri să se updateze și să fie „pe val”. „Liliom”, un text celebru, scris în 1909, la început de secol trecut, nu e la prima montare pe scenele din România. De curând l-a pus în scenă Victor Ioan Frunză la Brăila, iar în urmă cu câțiva ani, tot el, într-o variantă în limba maghiară, la teatrul din Miercurea Ciuc.

Andrei Șerban creează însă un scenariu nou și propune un spectacol mai puțin obișnuit pe scenele din București, un fel de musical, dar care nu preia muzica din cel de pe Broadway, ci folosește ]n cea mai mare parte canțonete italiene. De altfel, întreaga poveste este plasată într-un fel de Italie de niciunde, cu irizări felliniene, în care își face loc în același timp un aer din lumea lui Chaplin.

Da, montarea lui Andrei Șerban e de-a dreptul scandaloasă în societatea noastră de început de secol 21, care îndeamnă femeia la emancipare de toate felurile. Ei bine, în cazul „Carousel”, vorbim despre violență. Un bărbat fermecător lovește o femeie. Și femeia îl iubește până dincolo de moarte. Și-și lovește, după ce se întoarce din purgatoriu, și fetița. Și totuși, nicio lovitură nu doare și fiecare lovitură are gust de mângâiere. Dar, dincolo de acest strat subțire, amăgitor și atât de ușor de atacat din această perspectivă, Andrei Șerban propune o poveste fabuloasă despre dragoste și mecanismele ei neînțelese și de neînțeles. Și un spectacol complex, foarte puternic, viu, construit impecabil, care are ca scop evident să placă publicului. Oricărui tip de public. Iar asta e din ce în ce mai rar în teatrul nostru, atât de preocupat de propriile obsesii, încât uită adesea că scopul principal este să umple sălile, confundând adesea o sală goală sau o sală din care publicul iese cu un așa-zis experiment reușit, desigur, doar pentru inițiați…

„Carousel”, în schimb, e o montare care își propune încă de la început să seducă și nu lasă deoparte nimic. Intri în foaierul de la Sala Liviu Ciulei – acolo unde, în urmă cu ceva ani, înainte să plece din țară, Andrei Șerban monta un scandalos „Iulius Cezar”, la invitația lui Liviu Ciulei… –, iar foaierul este deja primul pas în poveste. Urci pe un fel de pod așezat chiar la intrare și te trezești într-o altă lume. Un fel de bâlci din alt secol unde în curând va începe spectacolul. Regizorul știe bine impactul pe care-l are acest început abrupt, intens, plin de viață, doar l-a folosit, dar în alt fel, în „Trilogie”. Urcat pe un fel de podium colorat, în mijlocul mulțimii, Vlad Ivanov – în rolul lui Liliom, animatorul de la Carousel – începe să cânte. E cel mai firesc lucru din lume, ești în inima Carouselului, începi să-i simți energia, viața, fascinația, culorile sunt tari, lumea începe să danseze, sunt cântecele italienești și franțuzești, toată distribuția e acolo, te invită să intri în poveste. Și de-abia peste două ore și jumătate, când povestea se va fi încheiat, vei simți acel moment vesel, frumos, luminos, ca dintr-o altă lume. Și de-abia atunci îi vei simți sensurile ascunse. Cu adrenalina deja la un alt nivel, după acest început în care entuziasmul devine molipsitor – cum spuneam, Andrei Șerban cunoaște bine mecanismul grupului în care energia de un fel sau altul se transmite chiar fără voie –, intri în sală și povestea propriu-zisă începe la Carousel. Și da, e o poveste de dragoste periculos de emoționantă, o dragoste cum lumii noastre nu-i mai place, pentru că nu e de plastic. E o dragoste cu sânge, cu suferință, cu furie, cu legături tainice și de neînțeles, cu patimi care trec dincolo de mormânt, cu legături până în lumea cealaltă, la modul propriu.

Într-o seară, la Carousel, Liliom, seductorul de mahala, se îndrăgostește de o fată. Se îndrăgostește cu o duioșie brutală, care-l ia și pe el pe nepregătite, și din acel moment viața se întoarce pe dos. Și pentru ea, și pentru el. Iulia și Liliom se iubesc parcă forțați de ceva absurd și dintr-o altă lume și rămân împreună să se chinuiască unul pe altul. El, clovnul cel sensibil și dur, bărbatul care poartă o mască și față de el însuși și care merge cu ea și în lumea de dincolo, „băiatul care nu știe să spună îmi pare rău”, așa cum îl descrie Ferenc Molnar, e luat pe neașteptate de valul acestui sentiment inexplicabil. Scena întâlnirii dintre ei doi este construită subtil, cu mare atenție la detaliul psihologic. Pe o bancă, seara, târziu, după ce Carouselul s-a închis, Liliom, care a fost dat afară pentru că n-a vrut s-o alunge pe fata care acum stă timidă, pe bancă, lângă el, încearcă să afle de la ea dacă e prima dată cu un bărbat. Iar Vlad Ivanov îi dă personajului toate nuanțele: e seducător și în aceeași măsură respingător, e plin de masculinitate și în același timp mitocan, se joacă puțin cu gândurile și inima femeii de lângă el și treptat își dă seama de inocența ei, absolut absurdă în context. Și tocmai această inocență e lovitura de grație, e momentul în care cei doi intră în aceeași poveste. În rolul Iuliei – Alexandra Fasolă și Ana Ularu. Alexandra Fasolă, cu o dulceață și o sensibilitate aproape angelice, cu o finețe în spatele căreia se ghicește deja iubirea aia tainică, dusă până la jertfa absolută, care avea s-o mistuie pentru totdeauna. Ana Ularu, ceva mai telurică, mai curioasă, mai nărăvașă, sfârșind însă și ea prin a se supune unei iubiri inexplicabile, care o va face să-l urmeze în ciuda furiei, care izbucnește adesea în ea. Două interpretări atât de subtil diferite și valoroase în aceeași măsură.

Din acest moment în care destinul îi aduce față în față povestea curge spre finalul inevitabil, conturând în același timp, pe tot parcursul primei părți, o lume puțin strâmbă și caraghioasă, extrem de actuală în falsa ei inactualitate, pentru că reține tocmai caracteristicile general valabile în orice spațiu și în orice timp. Totul, diluat cu cântece italienești, într-un stil aproape brechtian, care caricaturizează, dar fără să spargă convenția, ci, dimpotrivă, alimentând emoția.

Toate celelalte personaje, de la madame Muskat, în ambele variante de interpretare – Rodica Lazăr, mai rece și mai acidă, Maria Obretin, plină de pasiune și vulgaritate bine controlată –, la Albert, cel care-l duce pe Liliom spre moarte – Cătălin Babliuc, plin de umor – sunt construite în aceeași zonă, pe muchie de cuțit între ironie și autoironie, între caricatură și adevăr asumat.

Motiv pentru care scene patetice prin însăși natura lor, precum cea în care cele două femei, madame Muskat, patroana de la Carousel, și Iulia, femeia care-i poartă copilul, și-l dispută pe Liliom mort, sunt extrem de puternice și de lipsite de patetism. Doar emoție bine controlată. Greu de uitat scena în care Iulia (în ambele interpretări) refuză prietenia și banii lui madame Muskat și greu de uitat acel „Nu” spus simplu, ca răspuns la replica lui madam Muskat: „Atunci nu l-ai iubit ca mine”.

La fel, celelalte partituri, Maria și Wolf, superb portret al felului în care burghezia îmburghezește… Radu Iacoban și Silvana Negruțiu sau, în cealaltă variantă de distribuție, Ana Covalciuc, surprind în detaliu și cu o ironie fină transformările de la momentul primelor întâlnirii, la cel în care, deja patroni de cafenea și părinți a vreo 7 copii, își vorbesc cu „dumneavoastră”… Iar Mirela Gorea, în rolul mătușii fotograf, dar și în cel al lui Dr. Reich jonglează în aceeași măsură cu nuanțele, mereu la limita dintre asumare și portretizare a propriului personaj, un exercițiu scenic extrem de complex.

Într-o scenografie creată de Octavian Neculai, care folosește excelent spațiul de la Sala Liviu Ciulei, cu o turnantă ce permite modificări spectaculoase, treceri rapide, în care atmosfera de la Carousel se stinge brusc în cămăruța din atelierul de fotografie, în care pereți cenușii iau brusc locul călușeilor luminoși, în care actorii folosesc un pod care traversează sala, creând o apropiere în plus față de spectatori, povestea lui Molnar își păstrează ritmul. Nimic nu trenează, totul se transformă, rapid, și mai rapid, exact ca-n vârtejul caruselului. Deloc întâmplătoare nu sunt nici firma, deci nici titlul spectacolului. „Carousel”, scrie mare, cu becuri luminoase, deasupra cortinei. Dar, cum literele „C” și „L” sunt alunecate într-o parte, spectatorii citesc cuvântul „AROUSE”, plin de atâtea sensuri. Se ascund în el și dorința sexuală, și trezirea, și provocările de toate felurile…

Cu totul neașteptat, după ce prima parte se încheie cu Iulia citind „Fericirile” la capul lui Liliom, care-și începe călătoria spre lumea cealaltă, Andrei Șerban schimbă total registrul. A doua parte nu are nimic de-a face cu misticismul. Absolut nimic. Dimpotrivă. Lumea de dincolo este o superbă caricatură a lumii de aici, cu toată birocrația ei, cu toate lucrurile ei strâmbe. Singura diferență… acolo există timp! Și acolo se citesc gândurile. Iar Liliom, bărbatul care-și lovea iubita pentru că nu știa cum să-i spună c-o iubește, nu se mai poate ascunde. Însă e incorigibil… După 16 ani de Purgatoriu, atunci când se întoarce pe pământ își lovește fetița pe care n-a apucat s-o vadă, pentru că nu știe ce lucru frumos să facă pentru ea. Și se devoalează cu multă sensibilitate ce anume se ascundea în spatele violenței lui de neînțeles. Și felul cum iubirea citește dincolo de gestul concret, primind mesajul corect de la rola cu gânduri nerostite. În fapt, aceasta este mesajul spectacolului lui Andrei Șerban. Și de aceea, într-o astfel de lume care lucrează, așa cum îi place lui să spună, „pe verticală, nu pe orizontală”, o abordare feministă nu și-ar avea niciodată locul. În „Carouselul” lui Andrei Șerban, dragostea are adâncimile versetelor din „Epistola întâi către Corinteni”: „Dragostea toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă”.

Teatrul Bulabdra, Sala Liviu Ciulei

„Carousel”

Adaptare de Andrei Şerban şi Daniela Dima după piesa LILIOM de Ferenc Molnar şi filmul cu acelaşi titlu de Fritz Lang

Distribuţie: Vlad Ivanov, Alexandra Fasolă, Ana Ularu, Rodica lazăr, Maria Obretin, Cătălin Babliuc, Ana Covalciuc, Silvana Negruțiu, Radu Iacoban, Mirela Gorea, Adela Bengescu, Șerban Gomoi, Andrada Corlat, Simona Pop