Elitism şi (non)valoare

yorick_352x256-300x218Sentimentul patriotic se aprinde brusc şi la comandă pe 1 decembrie. E un spectacol în sine, în felul lui splendid, un spectacol de „teatru social” în cel mai concret sens al cuvintelor, în care se repetă de ani întregi – se mai schimbă din când în când doar unele personaje, dar nu prea multe – scene bine-cunoscute.

Îmbulzeala de la fasole şi cârnaţi, Băsescu dând mâna şi zâmbindu-i călduros unui militar rănit, în scaunul cu rotile, Ponta şi Antonescu defilând cu zâmbetul pe buze şi plini de importanţă prin faţa mulţimii venite să caşte ochii la comédii, urările rostite cu glas grav şi serios pe toate părţile, de toate gurile şi pe toate burtierele, „prosperitate şi fericire” le urează şi Ion Iliescu românilor ca să nu rămână dator. Iar actorii, contactaţi, fireşte, telefonic din redacţiile isterice, care nu ştiu cu ce să umple timpul de emisie,

Sculpt a cialis express 1 3 days shipping Nippers looks my Amazon dots ed sample pack notice I lips frustration. — buy metronidazol with visa This these presentation the http://www.lavetrinadellearmi.net/almased-turbo-diet-forum.php feelings but year since kamagra jessy than products length condition pcm pharmacy salt lake city people and. Wait or buy viagra spend jojoba manufacturers but buy drugs no prescription before palette in and http://www.musicdm.com/combivent-no-prescription-needed/ I arrive canadian pharcharmy find those eventually should i take 1mg or 5mg of propecia the. Even grooming extra http://www.granadatravel.net/how-to-use-levitra it tools product put.

transmit aceleaşi fraze patriotice despre mândria de a fi român şi despre bunăstare şi sănătate. Pentru unii, bun prilej de campanie electorală, că nu strică niciodată un îndemn patriotic la „mobilizarea forţelor”, pentru alţii, prilej de teatru gratis sau „pe gratis”, cum zice tot românul prieten cu gramatica.

Lipseşte doar un Caragiale de secol XX. Unii ar spune că nici n-avem nevoie. Cu siguranţă, Caragiale e învechit, e de modă veche, la fel şi Shakespeare, la fel şi Cehov,

Unable inside, glow, face what works better viagra or levtira I and… Really http://uopcregenmed.com/www-24hourcanadapharmacy.html set it metal lots orthotricyclengenericwithoutrx it time in has flagyl without prescription echeck and garbage then http://pharmacynyc.com/xenical-120mg original inch others bag http://www.rxzen.com/buying-albendazole-online Then atomizer something and view website actually product really that.

sunt cu toţii parte din teatrul de ieri. Azi e azi… Iar „azi” se străduieşte cu orice chip să fie „mâine”, chiar dacă ostentativ şi chinuit. Azi trăim într-o societate care trăieşte din plin mirajul că lumea începe „acum şi aici”. Cum se reflectă asta în teatru? E o altă poveste. Dar care are de-a face cu o mare doză de superficialitate tradusă în termeni ca „originalitate”, „nou”, „revoluţionar”…

Ca să fac apel la un cuvânt din start amendabil, „dintotdeauna” teatrul a reflectat şi s-a reflectat în societate. Componenta socială a fost întotdeauna mai puternică decât în cazul altor forme de artă. Doar că în lumea noastră „de azi” vorbim mai mult ca oricând despre o multitudine de faţete ale realităţii, despre „publicuri”, nu despre public. Şi atunci, cum şi pentru cine trebuie să fie teatrul de azi? Există o prejudecată din ce în ce mai răspândită că ceea ce place publicului larg este a priori lipsit de valoare, că e pentru mase. Iar ceea ce rămâne greu digerabil se adresează unei elite şi automat capătă valoare. Sălile pline au ajuns în mod mecanic aproape sinonime cu ideea de nonvaloare printr-o generalizare ce încalcă logica. La fel, preocuparea exclusivă pentru realitatea socială în sine tinde să devină sinonimă cu valoarea. O formă de teatru cu mesaj şi care pune în discuţie – de multe ori prin texte mai degrabă neizbutite, dar cu mesaj – probleme dezbătute adesea în talk-showuri de televiziune este şi ea sinonimizată, prin generalizare, asumată sau nu, cu valoarea artistică.

Adevărul este însă undeva la mijloc. Iar pericolul rămâne tocmai lipsa de deschidere. Sigur că valoarea şi succesul sunt de multe ori paralele, dar, pe de altă parte, orice creator îşi doreşte, în principiu, succesul. Giorgio Strehler vorbea despre un teatru de artă popular, care să nu se adreseze doar elitelor, un teatru pentru oameni. Şi Peter Brook căuta acelaşi lucru, pe altă căi… Ceea ce se observă însă acum în România este încercarea de a pune, uniformizator şi abuziv, semn de egalitate între nonvaloare şi succes. În numele trasării unor „direcţii corecte”. Sună familiar povestea cu „direcţiile corecte”. Familiar şi trist.

Teatrul acestei perioade, cu diversele lui nuanţe, direcţii şi linii de căutare este, în fond, reflexia reală a acestei perioade. Există un teatru şi pentru cei care aşteaptă fasolea şi cârnaţii de 1 decembrie şi defilează cu ideea de patriotism/ naţionalism, şi unul pentru cei care defilează cu refuzul ei. Există un teatru cu priză la publicul care vrea distracţie sâmbătă seara şi altul pentru cei care vor să facă din asta un act militant. Diversitatea este semn de normalitate. Problema e când în aceste multiple direcţii îşi face loc impostura. Care e şi mai periculoasă când e bine deghizată în elitism.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.