Cunoscut în lume ca una dintre cele mai bune manifestări ale genului, Festivalul Internaţional Shakespeare de la Craiova, aflat acum la a opta ediţie, îşi deschide porţile astăzi. Înainte să bată gongul, Emil Boroghină, director artistic al evenimentului, mânat de o „pasiune reală şi de lungă durată”, şi-a găsit câteva clipe să-şi amintească de un eveniment personal, unul dintre cele care schimbă destinul.
În general, Emil Boroghină vorbeşte cu patimă despre spectacole după piesele dramaturgului englez şi despre festivalul pe care l-a creat. Arareori se avântă pe tărâmul confesiunilor despre propria lui viaţă artistică. Îi laudă pe alţii cu asupra de măsură, dar despre sine nici măcar nu pomeneşte decât câteodată, şi atunci pentru a aminti de măreţele fapte artistice consumate în vremea când conducea Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova. De data aceasta, Emil Boroghină s-a lăsat convins să vorbească, oricât de puţin, despre aventura personală cu Shakespeare. Dacă ea va avea un episod zilele acestea la Craiova, cu atât mai bine.
Aş vrea să vorbim puţin despre un demers personal al actorului Emil Boroghină, care se apropie iar de lumea marelui Will. Aţi pregătit un recital pentru această ediţie a evenimentului. Despre ce este vorba?
Înainte de toate, aş vrea să spun că nu ştiu dacă această întâlnire a actorului Emil Boroghină cu o mică parte din publicul Festivalului Shakespeare de la Craiova va avea sau nu loc. Totul depinde de starea fizică şi psihică în care mă voi afla în ziua de 29 aprilie 2012.
Nu conceperea programului, ci numai problemele legate de finanţarea festivalului au făcut, şi de această dată, acum însă mai mult decât oricând, ca, cel puţin până la gongul inaugural din 23 aprilie, limitatele puteri ale unui om de peste 70 de ani să fie şi ele epuizate. Nu este vorba despre orgoliul unui actor care doreşte neapărat să se pună în valoare. Este cu totul altceva.
După ultimele ediţii ale festivalului, am intenţionat de fiecare dată să mă retrag din rândul celor care organizează efectiv această manifestare culturală, atât de dragă mie. Am revenit asupra acestei hotărâri intime, din teama că Festivalul Shakespeare ar putea fi lăsat să moară. Aş vrea ca despărţirea mea de cei câţiva prieteni din ţară şi din străinătate, vorbesc despre cei adevăraţi, să fie una caldă, intimă şi cât se poate de discretă. Aş vrea, în acelaşi timp, ca măcar o parte din ei să plece cu convingerea că pasiunea lui Emil Boroghină pentru Shakespeare a fost una reală şi de lungă durată.
„Recitalul”, dumneavoastră l-aţi numit aşa, a fost prezentat într-o altă formă, cu mult mai multe ambiţii actoriceşti în anul 1974. În 1964 se aniversau 400 de ani de la naşterea lui William Shakespeare. În 1963, imediat după absolvirea Institutului de Teatru, ca orice actor tânăr şi marcat de speranţe, am încercat să-mi pregătesc o înşiruire de câteva monologuri din ciclul bufonilor shakespearieni. Citisem în timpul studenţiei piesele lui Shakespeare, dar lecturile mele fuseseră, cu excepţia piesei Othello, în general superficiale, grăbite, fără a mă putea adânci în Oceanul atât de adânc al mistuitoarei sale creaţii. Am început, firesc, să le recitesc, cu gândul la selecţia pe care trebuia să o operez. Re-lectura a însemnat, însă, o redescoperire. Mă întâlneam cu un alt Shakespeare, cu Shakespeare cel profund, care mă surprindea cu fiecare piesă, cu fiecare vers. Selecţia, care ar fi trebuit să se încheie în câteva luni, a durat aproape 11 ani, iar ceea ce s-a conturat, din punctul de vedere al scenariului, care evidenţia condiţia umană din teatrul shakesperian, l-a marcat pe omul Emil Boroghină, i-a trasat drumul şi într-un fel i-a fixat şi destinul. „Am ars atâta timp”, am muncit 11 ani, pentru o singură reprezentaţie, cea din 22 aprilie 1974, de pe scena Teatrului de Păpuşi din Craiova. E drept, ea a fost prefaţată de profesorul Ion Zamfirescu, autorul monumentalei Istorii Universale a Teatrului, iar în sală se afla nimeni altul decât Radu Beligan, mentorul şi idolul meu şi al unei întregi generaţii.
Întâlnirea de acum ar vrea să reprezinte cu totul altceva. Ar vrea să însemne un îndemn la necesitatea de a-l reciti în permanenţă pe Shakespeare, aşa cum credincioşii citesc şi recitesc Biblia. Nu este deci un recital „de actor”. Dar, aşa cum spuneam la început, azi nu ştiu dacă această întâlnire va avea loc acum sau altă dată. Ea însă va exista şi se va consuma în mine.
Rămânând în sfera personală, v-aş întreba când aţi jucat prima dată într-un spectacol după Shakespeare şi când credeţi că l-aţi descoperit cu adevărat.
În 1962, la examenul de la sfârşitul anului III de studenţie, am jucat un întreg act din Othello, eu fiind Iago, iar Maurul fiind interpretat de Sandu Simionică, unul din marii actori ai României, care, din nefericire, a trecut în urmă cu mai mulţi ani, după un tragic accident, în lumea umbrelor. Examenul nostru a fost considerat foarte reuşit, aşa că s-a luat decizia să continuăm munca la „Othello”, care a devenit unul din spectacolele noastre de absovire. Iago din anii studenţiei a fost deci prima mea apropiere de Shakespeare. Cea reală a început să se producă, aşa cum vă spuneam, la puţin timp după aceea.
Ce spectacole după Shakespeare, din România şi din străinătate, au rămas întipărite, de-a lungul anilor, în memoria dvs. afectivă şi de ce?
„Cum vă place” al lui Liviu Ciulei, de la Teatrul Municipal, „Troilus şi Cresida”, în regia lui David Esrig, de laTeatrul de Comedie, „Regele Lear” şi „Visul unei nopţi de vară”, în viziunea lui Peter Brook, „Hamlet”-ul lui Tocilescu de la Bulandra, „Titus Andronicus” şi acum „O furtună” ale lui Silviu Purcărete, „Hamlet” în regia lui Tompa Gabor, „Cum vă place”, spectacolul lui Declan Donellan, „Hamlet” şi „Othello”, ambele în regia lui Eimuntas Nekrosius, „Miranda”, spectacolul lui Oskaras Korsunovas şi multe, multe altele, câteva dintre ele fiind invitate şi la Festivalul Shakespeare din România.
Am lăsat intenţionat la sfârşit marele spectacol „Sonetele lui Shakespeare” al lui Robert Wilson, de la Berliner Ensemble, cu care se deschide astăzi cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova. Pentru a vă spune şi de ce s-au fixat, unele dintre ele ca obsesii, în memoria mea, ne-ar trebui foarte mult timp (pe care eu în acest moment nu-l am). Sper să putem continua discuţia noastră cu un alt prilej, când gândurile mele nu vor mai fi direcţionate spre cu totul altceva, problemele organizatorice ale festivalului.
Print
“Preocupate sa injure teatrul romanesc”???? Interesanta parere dna Iulia Mocanu. Astept exemplele concrete despre injuraturile la adresa ertistilor din Romania.
Cat despre dl Nicolau presupun ca stie ce se scrie in revista Yorick, imi doresc sa fie un cititor fidel. Dar daca sunteti curioasa, intrebati-l direct!
De-a lungul timpului la festivalul initiat de Emil Boroghina s-au putut vedea unele dintre cele mai faimoase montari Shakespeare din teatrul contemporan.
Cat de muzeal e Wilson nu stiu, dar ma consider incredibil de norocos ca pot vedea live o montare a lui la noi acasa, un privilegiu. Asa cum e un privilegiu sa vad o montare Peter Brook sau Barba (ca sa enumar doar “figurile de ceara”)
Ce n-as da sa mai pot vedea asa si spectacolele lui Craig, sau Dullin, sau Artaud, sau Malina, sau Grotovsk!
Si ca sa nu mai lungesc vorba, draga IOAN, “Furtuna” o pute, vedea la Bucuresti sau la Craiova in turneu. Nu ajunge nici la degetul mic al Sonetelor lui Wilson. Altceva era daca scria Shakespeare “Ghetou”, sau “Satiricon” :))
Nu denigrand pe altul ne subliniem valoarea. Lasa capra vecinului in pace! Pana cand nu iti asumi legea smereniei o sa te tot otravesti singur…
Culmea e ca din toate informatiile publicate rezulta ca Boroghina chiar obtine si finantare privata, chiar consistent, nu se infrupta numai “de la masa poporului” 🙂
Si nu te obosi sa raspunzi, ca sa te mai pot respecta macar putin. Multumesc!
Distinsa Ioana Antoci,
Astept comentariul in care sa vorbiti frumos despre cineva din teatrul romanesc, acest teatru despre care credeti ca lumea il “jigneste”, cata vreme sunteti singurul comentator care arunca in stanga si in dreapta cu injurii la adresa lui. Nu cred ca sunteti atat de retrograda incat sa nu acceptati si sa nu vedeti valoarea si importanta, pentru Romania, a unui festival de tipul celui de la Craiova. O comentatoare spunea mai sus ca vrea sa calatoreasca prin strainatate sa vada spectacolele. Sunt tineri iubitori de teatru si nu numai, care se bucura de filmulete vazute pe youtube pentru ca alta modalitate de a vedea nivelul teatrului mondial nu exista. Nu vad CE ar putea dauna sau CE ar putea fi rau in a vedea un Korsunovas, un Wilson sau un Ostermeier in Romania. Nu cred, sincer, ca aveti o problema cu festivalul Shakespeare. Uitati-va la program festivalului Shakespeare de la Globe care se intinde pe cateva luni si veti vedea cate “valori locale” promoveaza. Iar daca nici Globe nu este un exemplu care sa va convinga, ceva cu siguranta nu functioneaza in rationamentele dvs.Totusi, nu despre asta cred ca e vorba. Cred doar ca e multa furie, ura si scarba in dvs. Multa neimplinire si nereusita. Nu cred insa, ca cineva autentic in tara asta se simte implinit sau mai putin furios. Dar asa cum spunea si dna Andronescu, e important CUM exprimam furia si neimplinirea. Sa incercam cu totii ca macar virtual sa facem sa fie mai frumos si sa ne bucuram de putinul care ni se ofera… Asta daca Wilson poate fi considerat “putin”.
Si-n incheierea comentariului (nu ca sa fiu dramatic sau patetic ci ca sa pastram tonul caustic al lui Yorick) cateva versuri din Vasile Alecsandri, o valoare locala:
“E unul care cântă mai dulce decât mine?
Cu-atât mai bine țării, și lui cu-atât mai bine.
Apuce înainte ș-ajungă cât de sus.
La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu apus.
Iar voi, care asupră-mi săgeți tocite trageți,
Cântați, dacă se poate, fiți buni și nu mai rageți!”
Am recitit de cateva ori interviul si, muuuult mai greu, comentariile celor care se dueleaza pe viata si moarte.
Pana la urma pe 29 aprilie s-a intamplat evenimentul care ar fi trebuit sa il puna in incrucisarea reflectoarelor pe actorul Emil Boroghina?
Din ce am vazut pana acum, domnia sa straluceste ca animator/organizator de mari evenimente teatrale, si asta nu e de ici de colea cata vreme chiar si in lumea artistica totul se face pe bani. Cine ar incerca sa comensureze contabiliceste eforturile financiare la nivelul acesta o sa cada imediat in derizoriu fiindca trebuie respectata sau acceptata implicit cota de piata; fara sa fiu deloc rautacios, sau in tot cazul nu aici, am constatat ca exista si bau-bau-uri mai mari decat contabilii: directorii economici! sa n-o ia nimeni in nume personal; multumesc pt intelegere.
@Teatru Ion
imi pare rau sa iti dau dreptate. aseara la Orô De Otelo daca nu erau studentii, sala nu ar fi fost plina. dar si asa tot au fost locuri goale. sunt curios cati oameni cumparasera bilet si cati aveau invitatie. nimeni nu publica bilantul.
Imi permit sa va contrazic. Sala a fost arhiplina si nu doar de studenti. Si arhiplin a fost si la conferinta, s-a stat pe jos. Intalnirea cu Eugenio Barba a fost una dintre marile intalniri din viata mea si pt ea ii multumesc dlui Boroghina. Nu inteleg de ce oamenii simt nevoia sa murdareasca tot. Bilantul cui? In ce sens bilant? Ce vreti sa spuneti cu invitatia si biletul? Este atat de important ca am putut avea asemenea lucruri in Romania ca numai niste persoane rau intentionate ar putea scrie asa ceva.
@maria
te asigur ca nu sunt rau intentionat. am intrebat si m-am intrebat cate bilete s-au vandut la acest festival. daca am afla, poate ne-am pune niste intrebari si am afla si niste raspunsuri. nu cred ca e normal ca aceste date nu sunt publice. pana la urma festivalurile astea se fac pe bani publici si nu mi se pare normal sa nu ne intereseze impactul pe care il are in comunitate.altfel..intreb..cum poti masura succesul unui asemenea eveniment?? ce mi-ar placea sa imi dea si mie cineva 1.000.000 de euro sa organizez un eveniment la care sa imi chem toti prietenii sa ma laude cat de bun organizator sunt…
Festivalul Shakespeare e departe de a a fi un eveniment minor de genul “sa-mi chem prietenii..” Lucrez in domeniu si pot sa va spun ca din pacate a masura “succesul unui asemenea eveniment” in bilete vandute este o mare greseala. Atunci il chemam pe Adi Minune, biletele se vand si gata masuram succesul. Si repet, numai un om rau intentionat sau lasat pe dinafara ar putea scrie asa ceva despre un festival precum Shakespeare. Va pot spune din interior ca absolut toate biletele puse in vanzare s-au vandut. Dar asta nu inseamna nimic. Daca ati fi intrat in salile din Bucuresti ati fi vazut ca doar pe lustra nu erau oameni. Unii cu bilete, altii cu invitatii, ca e normal. La Craiova la Robert Wilson au fost salile arhipline si au venit oameni din toata tara. Mai mare succes nu inteleg. Doar daca mutati pe un stadion spectacolele si vindeti bilete cu preturi uriase. Cultura si succesul culturii, din pacate, draga Coltea, nu se masoara si nici nu trebuie sa se masoare in bilete vandute sau nu numai in asta. E vorba de ceva mai mult. Daca ar fi asa am publica numai carti de doi lei si am face numai piese de doi lei si filme de doi lei ca succes in felul in care spuneti cam alea au. In rest,repet, daca ati fi fost la conferinta la Barba ati fi vazut ca era arhiplin, la fel la Odeon, la fel la Bulandra. Biletele s-au vandut. Dar nimeni si in niciun caz organizatorul nu s-a imbogatit din asta.
Ma bucura deopotriva succesul festivalului. Intrebarea mea ramane si este in schimb legitima. Cate bilete s-au vandut?. Replica ta @maria nu vreau sa o comentez ca sa nu jignesc pe nimeni, dar a sustine ca: “Cultura si succesul culturii, din pacate, draga Coltea, nu se masoara si nici nu trebuie sa se masoare in bilete vandute sau nu numai in asta” denota foarte multa ingnoranta. Cred ca poti sa gandesti asa daca aduci bani de acasa de la tine. Atunci esti liber sa faci tot ce vrea sufletul tau. In rest…sunt foarte curios cati craioveni au fost la acest festival. sunt curios, nu sustin ca n-au fost. As mai avea si alte intrebari cum ar fi: “Pentru cine este acest festival?”, “care este profilul beneficiarului?” si altele. si as prefera raspunsuri, nu zeflemea.
arta nu se vinde la kg ,arta nu este un lucru este o cale Arta nu înseamnă gustul cultivat. Înseamnă să cultivi gustul.Eu cred ca acest festival face acest lucru :cultiva gustul !
Al cui, @Mihaela?? asta tot intreb si nu imi raspunde nimeni? Gustul cui? Al oamenilor “de specialitate”?? Pentru cine se fac aceste festivaluri atata timp cat publicul nu stie si nu vine la aceste festivaluri. Eu nu intrebam de incasari, eu intrebam de bilete la modul in care asa poti sa iti dai seama cati oameni sunt interesati de acest festival, oameni care platesc aceste festival din banii lor, acest festival se face cu bani publici!! o notiune care scapa mult prea usor si e ignorata de toata lumea. Aceeasi intrebare as adresa-o si catre FNT, FITS si alte festivaluri care se fac pe milioane de euro, in conditiile in care lumea nu stie de acestea si in consecinta nu vine la spectacole.
Eu cred, Coltea, ca dumneata nu traiesti pe lumea asta. La Festivalul de la Sibiu nu vine publicul? NU stie lumea? Asta-i bancul zilei! La FNT anul trecut au fost sali arhipline, oamenii stateau pe la usi. Nu s+au mai gasit bilete la cele mai multe spectacole a doua zi dupa ce au fost puse in vanzare. La Craiova ce sa mai zicem? Sali pline ochi? Atunci despre ce vorbim? Oamenii, aia care sunt mai culturali si mai intersati de teatru, sunt interesati si de Festivalul Shakespeare, ca de el vorbim, nu? Ce vreti sa spuneti sau sa dovediti in mod fals? Atata e sala de teatru. Iar ea a fost plina. De oameni de specialitate, normal, dar si de public nespecialist. Poate au mai fost si alti interesati, dar atatea locuri are sala si ea era plina. Care e dilema, nu pricep.
Si va mai spun ceva, un exemplu pentru mine concludent, ca tocmai m-am uitat pe celelalte comentarii. In ultima perioada, am vazut la Teatrul National “Dineu cu prosti”, un spectacol pt public, bun, se rade in hohote, sala arhiplina, se sta la coada la bilete. Dar nu e tocmai cel mai de arta spectacol pe care l-am vazut in viata mea. Si tot de curand am fost si la “Ingeri in America” unde sala era jumate. Asta nu inseamna ca al doilea era mai slab ca primul, dimpotriva. Asta ar fi un mic exemplu, daca vreti sa vorbim de gustul publicului. Cam la fel si cu festivalul.
Sali arhipline nu inseamna ca festivalul isi atinge scopul in conditiile in care 80% din bilete sunt invitatii si restul studenti la teatru (pana cand o sa vad si eu public raportul festivalului Shakespeare o sa imi pastrez procentele astea). Pentru mai multe detalii despre ce inseamna un festival (mult mai elitist decat oricare festival de teatru de la noi, daca tot vorbim de gust) vezi Festivalul Enescu. Acolo se vand bilete si se vand multe. Nu se umplu salile cu prieteni care apoi scriu frumos de organizator. Asta sustin eu din “lumea mea”, stimate @desteptu. Cand o sa existe atatea teatre in Bucuresti cate sunt in Budapesta sau Paris, atunci o sa inteleg si eu de ce se platesc 200.000 de euro ca sa il vada “criticii” pe Bob Wilson.
@ Coltea, @ Desteptu si cu voia dvs @ mihaela
“ati zambit? foarte bine….”
Hai sa dam mana cu mana si sa incercam sa aflam raspunsuri la urmatoarele intrebari: este F Shakespeare o manifestare (sic!) facuta pe bani publici?
sunt criticii oameni de buna credinta, adica sunt antrenati sa reziste la tentatia de a scrie bine “de bine” in legatura cu prestatiile scenice ale artistilor?
cu destinatie speciala catre domnul Desteptu, vreau sa va intreb daca in seria de spectacole bune ati vazut de asemenea Papusarul lui Hausvater de la TES, si Monumentul al aceluiasi regizor, acesta din urma fiind un spectacol invitat ….??? parca in cadrul FNT, acum vreo patru sau cinci ani. Montarea fusese adusa de la Resita (ati ghicit, presedinte al CJ Caras Severin era mult stimatul si iubitul ayatolah Sorin Frunzaverde, asa banii n-au fost o problema)
In rest va urez o zi buna, replici cat mai putin acide, zambete pe varful degetelor (sau pe burice, stricto senso) si….si tot romanii sa prospere.
PS una mica si termin: aprpos de prietenii sau cumetrii profesionale Octavian Vntila a povestit candva in direct la RRA cum a fumat in studioul de emisie in timpul directoratului lui Paul Grigoriu, cel din urma, asa cum va amintiti fiind si amfitrion al emisiunii matinale si prieten de-o viata cu nea Tavi. La cateva zile dupa aceea, realizatorul de emisiuni sportive primeste pe cale oficiala, adica in mapa de corespondenta, o penalizare semnata de mana Directorului General Adjunct al Radio Romania Actualitati pt ca prevalandu-se de prietenia lor, a incalcat ROI . Cine anume era DGA? Paaaaauuuul Grigoriuuuuuuuuu.
A bon entendeurs, salut!
PPS ROI = regulament de ordine interioara
DGA = director general adjunct
acum, festivalul a luat sfârşit! care a fost câştigul pentru teatrul românesc? formulez această întrebare deoarece înţeleg că publicul nu a prea avut parte de bilete! studenţii de profil sigur au avut de câştigat! teatrologii deasemenea, atât invitaţii străini cât şi cei locali! dar teatrul românesc?
oare nu ar fi costat mult mai puţin, dacă s-ar fi organizat la nivel universitar, pentru studenţii artişti, deplasări la importantele festivaluri europene de teatru, tocmai în ideea de a avea o imagine a teatrului din anul 2012 şi nu cel din 2002! sigur, ar fi costat mult mai puţin!
din această cauză, atrăgeam atenţia asupra finanţatorului.
putem avea şi un festival Goldoni! sau Cehov! idei sunt multe! important, este de văzut oportunitatea!
teatrul românesc a avut şi are talente performante la nivel european! nu de asta duce lipsă! teatrul românesc nu are bani, aceasta este marea tristeţe!
sigur, suntem o ţară săracă şi acest fapt se reflectă şi în cultură! cu atât mai mult gestionarea banului public trebuie făcută cu şi mai mare grijă! cu atât mai mult, nu putem oferi bani străinilor în dauna trupelor autohtone!
sper ca cine trbuie să audă, să audă!
acum, festivalul a luat sfârşit! care a fost câştigul pentru teatrul românesc? formulez această întrebare deoarece înţeleg că publicul nu a prea avut parte de bilete! studenţii de profil sigur au avut de câştigat! teatrologii deasemenea, atât invitaţii străini cât şi cei locali! dar teatrul românesc?
oare nu ar fi costat mult mai puţin, dacă s-ar fi organizat la nivel universitar, pentru studenţii artişti, deplasări la importantele festivaluri europene de teatru, tocmai în ideea de a avea o imagine a teatrului din anul 2012 şi nu cel din 2002! sigur, ar fi costat mult mai puţin!
din această cauză, atrăgeam atenţia asupra finanţatorului.
putem avea şi un festival Goldoni! sau Cehov! idei sunt multe! important, este de văzut oportunitatea!
teatrul românesc a avut şi are talente performante la nivel european! nu de asta duce lipsă! teatrul românesc nu are bani, aceasta este marea tristeţe!
sigur, suntem o ţară săracă şi acest fapt se reflectă şi în cultură! cu atât mai mult gestionarea banului public trebuie făcută cu şi mai mare grijă! cu atât mai mult, nu putem oferi bani străinilor în dauna trupelor autohtone!
sper ca cine trebuie să audă, să audă!