Festivalul „Florian Pittiş”, la ediţia a V-a

În perioada 7-9 mai, la Sala „Liviu Ciulei” a Teatrului Bulandra va avea loc ediţia a V-a a Festivalului Naţional de Arte pentru liceeni „Florian Pittiş”, organizat de Consiliul Elevilor Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti şi Trupa de teatru AS,  în parteneriat cu  Teatrul Lucia Sturdza Bulandra. Concursul este dedicat exclusiv trupelor de liceeni care iubesc teatrul şi muzica.

„În cadrul festivalului s-au înscris mai bine de 30 trupe de teatru si muzică din liceele din ţară, iar în urma selecţiei au ramas în concurs cele mai bune spectacole şi piese. Finala festivalului va avea loc la Sala “Liviu Ciulei” ( fosta “Izvor” ) a Teatrului “Lucia Sturdza Bulandra” în următoarele zile, începând cu orele 19:00: luni, 7 mai  – secţiunea  muzică; marţi, 8 mai – secţiunea teatru. Miercuri, 9 mai  va avea loc gala şi festivitatea de premiere, în cadrul căreia Marius Baţu, Alina Manole vor susţine un recital în memoria lui Florian Pittiş”, sea arată în comunicatul organizatorilor.

În cadrul secțiunii muzicã, juriul care va evalua prestațiile concurenților este format din: Virgil Ianţu, Berti Barbera, Nicu Alifantis, iar în cadrul secțiunii teatru: Mihai Gruia Sandu, Anca Sigartău, Nicu Alifantis, Virgil Ianțu. Preşedintele juriului este prof. Victor Ioan Nicolae – director al Colegiului National “Gheorghe Lazăr”, iar Preşedintele de onoare este Anda Pittiş.

Intrarea este liberă, festivalul fiind transmis live de către Radio3net “Florian Pittis” pe site-ul  www.radio3net.ro.  Mai multe detalii găsiţi pe: www.trupaas.ro

 

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.