Sâmbătă seara, lângă Palatul Național al Copiilor, agitație mare. Muzica populară în ritmuri kitsch îți sparge timpanul, lume e din belșug. Apropiindu-te, îți trece prin cap, temător, să s-ar putea să facă parte din deschiderea festivalului organizat de Teatrul Ion Creangă. Dar, nu, din fericire, nu. În Parcul Tineretului se întâmplă un festival al toamnei, cu bundițe, mojare, bucate rustice, must, mititei cu fumul și mirosul aferente, în atmosferă etno-gypsi-balcanică.
Treci de petrecăreți și intri în palatul unde e anunțată deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești“, ajuns la zecea ediție. Spectatori mulți, de toate vârstele, anonimi și vedete dornice să le prezinte propriilor copii povești spuse la teatru. Baloane colorate, fundal sonor adecvat, în așteptarea unui spectacol necesar, după „Amintiri din copilărie“ de Ion Creangă. Poate teatrul are putere acolo unde obiectul numit „carte“ și-a cam pierdut-o, dacă ne încredem în statistici.
Mai întâi, câteva cuvinte din partea lui Lucian Ghimiși, noul manager al Teatrului Ion Creangă, vizibil emoționat, și începe imediat spectacolul, primul din festivalul care se va încheia pe 4 octombrie, după o săptămână de povești spuse de trupe din țară și din străinătate, de dragul copilăriei care trebuie (re)descoperită mereu.
Nu întâmplător au ales organizatorii să-și înceapă evenimentul pe care regizorul Cornel Todea l-a creat în urmă cu zece cu un spectacol despre copilăria copilului universal, căci așa se prezenta cândva la școală, după formula călinesciană, „Amintirile din copilărie“. După câteva montări promițătoare din teatrul „pentru oameni mari“, regizorul Peter Kerek a dorit să încerce și altceva, abordând un gen cu cerințe și rigori speciale, adresat categoriei celei mai fragile de spectatori. Și a propus o montare vioaie, colorată, bogată în idei, pentru școlarii din secolul XXI, care merg la școală cu tableta în ghiozdan (dacă nu cumva „ghiozdan“ este el însuși un cuvânt demodat). Odată cu intrarea regizorului pe tărâmul teatrului pentru copii, pătrunde în același ținut actorul Richard Bovnoczki, pe care îl știți din spectacole de top din București, create în mediul independent și în teatrele de stat. Aici e un Nică înzestrat cu mult umor, cu o mobilitate ieșită din comun, cu o prezență convingătoare, condimentată cu ironie.
Împreună cu trupa de la Teatrul Ion Creangă, Peter Kerek și Richard Bovnoczki se aventurează cu sinceritate și cu chef de joacă în teritoritoriul copilăriei. O revizitează, o scot din povestea de pe care scutură colbul regional moldovenesc și o prefac într-o suită de scene. Peripețiile lui Nică se perindă prin fața spectatorilor gălăgioși aproape două ore, timp care le pune la încercare răbdarea. Dar meritul spectacolului este acela de a le pune la încercare inteligența și imaginația deopotrivă. În viziunea lui Peter Kerek, „Amintiri din copilărie“ devine un loc de întâlnire pentru pățanii – fără intruziuni didactice sau moralizatoare. Înfățișat de la momentul extra-ordinar al venirii sale pe lume, Nică se joacă molipsitor cu lumea de jur-împrejurul lui. Copilul interpretat de un adult ironic, pus pe șotii, este eroul mai multor povești: la scăldat, la furat de cireșe, la ora de dictare. Iată ce și-a dorit regizorul, după propria sa mărturisire: „Spectacolul nostru e puţin altfel decât alte spectacole, pentru că noi nu spunem doar o singură poveste, precum Harap Alb sau Albă ca Zăpada, ci mai multe poveşti. Şi, atenţie, nu numai că spunem mai multe poveşti, dar poveştile noastre chiar s-au întâmplat. Cineva pe nume Ion Creangă le-a trăit cu cel puţin o sută de ani în urmă. El le-a scris nu când era copil, ci când era un om mare, atât de mare, încât se simţea deja bătrân. Nu îi plăcea bătrâneţea, i se părea că e foarte plictisitoare şi îşi dorea din tot sufletul să mai fie o dată copil. Pentru că, aşa reţinuse el, în copilărie nu te plictiseşti niciodată.“
În decorul conceput de Iuliana Vâlsan, care a mizat pe simplitate și pe forța de sugestie a culorii, trăiesc personalitățile satului, căci fiecare personaj este și o personalitate: mama, tata, mătușa, învățătorul și preotul. Ele gravitează în jurul lui Nică, iar acestuia i se întâmplă mereu câte ceva. Privită cu ochii copilului, fiecare întâmplare are dimensiuni uriașe. Furatul cireșelor dintr-un cireș însuflețit (întruchipat ingenios de un grup întreg de actițe), pățania petrecută la scăldat, când Nică rămâne fără hainele lăsate pe mal, în timp ce se joacă fericit în apa închipuită pe scenă din valuri de pânză și lumini – iată câteva dintre secvențele bine-cunoscute pe care regizorul le-a decupat din carte și le-a transpus pe scenă pe înțelesul copiilor de azi. Luminile sunt exploatate tot timpul, muzica tradițională e prezentă chiar în exces.
Dar nu-i nimic, atmosfera satului nu e idilizată neverosibil, ci, dimpotrivă, ea vine spre copilul de azi, satul devenind o lume ca oricare alta. Ca a noastră, de exemplu, în care ochiul, timpanul și limba vecinului sunt necruțătoare, în care regulile (cele de la școală, de pildă) există pentru a fi încălcate, în care timpul copilului este un timp al descoperirilor. Personajele se joacă, merg înainte și înapoi pe firul timplui, care nu curge neîncetat în aceeași direcție, copilăria își vede de ale ei, nesinchisindu-se de ideile fantasmagorice ale oamenilor mari. Dansul și pantomima le vorbesc cel mai direct copiilor, căci puterea lor este mai mare decât a cuvintelor.
De altfel, cum e și firesc, ele se numără printre artele cel mai bogat reprezentate în festival, ediția a X-a a evenimentului beneficiind de prezența câtorva trupe din străinătate, invitate să participe cu producții proprii. Printre ele, Compania TPO din Prato, care aduce un spectacol despre fluturi, și Angelo Facchetti din Brescia, care vine la Bcurești să-i învețe pe copii câte ceva despre… îmbrățișare. Pornind de la o poveste, desigur: cu doi ursuleți care merg la școala specială de îmbrățișări.
Din Israel, Rusia, Belgia și Bulgaria spectatorii vor putea vedea toată săptămâna povești cu și despre omuleții ce privesc cu mirare lumea. Personajele celor mai cunoscute creații pentru copii, de la Vrăjitorul din Oz, Scufița Roșie, regi și regine intrate în istoria universală a copilăriei, se întâlnesc într-o săptămână în care artiștii copiilor își arată arta, știința și mai ales pasiunea. Din ea s-au născut nu doar spectacole, ci și workshopuri și ateliere speciale pentru micuți și pentru artiștii curioși să descopere teatrul pentru cei mici. Pentru exemplificare, organizatorii au făcut câteva propuneri și la ediția din acest an a unuia dintre foarte puținele evenimente de gen din România.
Print