„Galaxia Gutenberg” se întoarce

Volumul „Galaxia Gutenberg. Texte esențiale” de Marshall McLuhan, unul dintre textele esențiale ale secolului 20, care l-a transformat pe McLuhan într-un adevărat guru al mass-media și care a anticipat evoluția tehnologică a ultimelor decenii, se află în curs de apariție, în colecția Epoca, a Editurii Nemira.

McLuhanCând Lear vorbește despre „un tainic gând”, propunând subdivizarea regatului său, el exprimă o intenție îndrăzneață politic, de avant-garde pentru îneputul secolului al XVII-lea: „Doar numele și titlul mi-l păstrez,/ iar cârma, vistieria și regatul/ Le las pe mâna voastrp, dragi copii,/ Drept care luați coroana-mi pe din două!”. Lear propune o idee extrem de modernă, și anume cea a delegării de autoritate de la centru spre margini. „Tainicul gând” al său ar fi fost de îndată recunoscut despre machiavellism stângist de către un public elisabetan. Noile structuri de putere și organizare discutate de-a lungul secolului se făceau resimțite acum, la începutul secolului al XVII-lea, la toate nivelurile vieții sociale și particulare. Regele Lear este prezentarea unei noi strategii a culturii și a puterii, cu efectele ei asupra statului, familiei și sufletului individual: „Vom împărtăși, în ăst-timp,/ Un tainic gând al nostru… Dați-mi harta./ Aflați că-mi fac regatul pe din trei!”.

Harta reprezenta și ea o noutate în secolului al XVI-lea, era proiecția Mercator, fiind o cheie a noii viziuni asupra întinderii puterii și a bogăției. Columb fusese cartograf înainte de a deveni navigator. Iar descoperirea din perioada Renașterii că este posibil să înaintezi de-a lungul unui traseu drept, ca și cum spațiul ar fi uniform și continuu, a determinat o mutație majoră în conștiința omenirii. Fapt și mai importnt, harta pune imediat în lumină o temă principală din Regele Lear, anume izolarea simțului vizual ca formă de orbire.

În chiar prima scenă a piesei, Lear își exprimă „gândul tainic”, folosind jargonul machiavellic. Ceva mai înainte, este prezentată întunecarea Naturii, atunci când Gloucester se laudă cu ilegitimitatea chipeșului său copil din flori, Edmund: „Mai am, Sir, un fiu după lege, mai mare ca el cu câțiva ani, dar nu-mi este mai drag.”

Edgar face mai târziu aluzie la veselia cu care Gloucester amintește de conceperea lui Edmund: „Cu ochii lui plări și tata noaptea/ Păcatului din care te-ai născut” (V, 3).

Edmund, copilul din flori, deschide astfel cea de-a doua scenă a piesei: „Fiu natural, natura ți-e zeiță!/ La legea ei plecat eu mă supun./ De ce să-ndur povara unei datini/ A cărei slovă mă neîndreptățește/ Și-o lume-ntreagă mă dezmoștenește/ Doar pentru că vreo treisprezece luni/ Întârziat-am după celălalt?”

Edmund este înzestrat cu l’espirit de quantité pentru aprecierea tactilă și pentru impersonalitatea gândirii. Edmund apare ca o forță a naturii, excentrică față de experiența omenească obișnuită și de „curiozitatea popoarelor”. El este un agent esențial în fragmentarea instituțiilor omenești. Dar cel mai mare fragmentator rămâne Lear însuși, cu ideea lui inspirată de instituire a monarhiei constituționale prin delegarea autorității. Pentru el însuși, planul este să devină un specialist: Doar numele și titlul mi-l păstrez.

La replica lui de specialist, Goneril și Regan se grăbesc să împlinească gestul devotamentului filial cu ardoarea competitivă a specialistului. Lear este cel care le fragmentează, insistând asupra desfășurării unei competiții de laude, cu efect divizator: „Ei fetelor – căci azi ne lepădăm/ De tron și de avere și de griji -/ Ia să vedem, din voi tustrele, care/ Mai tare ne iubește? Ca apoi/ A noastră largă inimă să-i dea/ La fiecare după vrednicie.? Tu, Goneril, ești cea dintâi născută:/ Vorbește-ntâi! Cât ne iubești de mult?”

Individualismul competitiv provoca oprobriul unei societăți obișnuite de mult cu valorile comune și colective. Rolul jucat de tipar în instituirea de noi modele culturale este, totuși, cunoscut. Dar una dintre consecințele firești ale efectului de specializare exercitate de noile forme de cunoaștere a fost aceea că toate tipurile de putere au adoptat un caracter pronunțat centralist. În vreme ce rolul monarhului feudal fusese unul inclusiv, regele cuprinzându-i în persoana sa pe toți supușii, prințul renascentist avea tendința să devină un centru de putere exclusivă, înconjurat de supușii lui, cu individualități distincte. Iar rezultat unei asemenea centralizări, dependente la rândul ei de noile evoluții ale drumurilor și comerțului, a fost obiceiul de delegare a puterilor, precum și multipla specializare pe funcțiuni, privind zone sau indivizi. În Regele Lear, ca și în alte piese, Shakespeare face dovada unei adevărate clarviziuni în ceea ce privește consecințele sociale și personale ale împărțirii și renunțării la atribuții și funcții de dragul vitezei, rigorii și puterilor sporite.

Marshall McLuhan, „Galaxia Gutenberg. Texte esențiale”, antologie și cuvânt înainte de Eric McLuhan și Frank Zingrone, ediția a treia, traducere de Mihai Moroiu, Colecția Epoca

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.