Horia Suru: Regizorii tineri riscă prea puțin…

Foto Maria Ștefănescu

După câțiva ani în care a fost actor, Horia Suru a hotărât că vrea să spună povești într-o altă formă și a ales regia. Și este una dintre acele situații fericite în care nu s-a pierdut un actor, ci s-a câștigat un regizor… Este absolvent al Universității Babeș Bolyai, din Cluj Napoca și, până în 2012 a fost actor angajat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. În prezent, este regizor independent, iar spectacolele lui se joacă în diverse teatre cu mare succes. „LSD Theatre Show”, la Godot Café Teatru, „Cockoși” la Teatrul Act „Călin (povestea modernă)”, la Teatrul din Bacău… În cadrul programului Noua Generație (9G) de la Teatrul Național din București, Horia Suru are în lucru două proiecte, primul dintre ele, „ActOrchestra”, fiind deja prezentat la acest sfârșit de stagiune în avanpremieră. O discuție despre teatru cu Horia Suru!

Au fost discuții nenumărate despre Programul Noua Generație (9G) de la Teatrul Național din București. Tu ai fost selectat cu două proiecte… Cât și în ce fel este o șansă pentru regizorii tineri?

Eu am citit despre proiectul TNB și nu m-a interesat deloc. Am două proiecte selectate…, dar în ambele cazuri m-au convins actorii. Proiectele se făceau oricum, undeva în spațiul independent, aveam deja echipele, dar poate că nu le-am fi făcut așa de rapid. Acum, „ActOrchestra” e aproape gata. Iar la „Ziua în care nu se cumpără nimic”, care va începe repetițiile pe la 15 august, avem niște parteneriate cu o firmă de reciclare, există o asociație producătoare, există un nucleu… Deci spectacolul se va face oricum, la TNB sau în altă parte. Dacă TNB îl dorește, bine, dacă nu, spectacolul s-ar fi făcut oricum. În ce privește „ArtOrchestra”, care e 90 la sută gata, lucrurile au fost la fel. Băieții nici măcar nu mi-au zis că au aplicat la TNB… Spectacolul necesită niște investiții. Dacă se vor face e foarte bine, dacă nu, el există. Aici văd eu șansa! Nu am luat-o și nu o iau ca pe o competiție cu cineva. Și nici nu înseamnă nimic dacă nu mi se oferă girul TNB. Spectacolele mele se vor juca, la Teatrul Național sau nu. Depinde de dorința lor…

Fac teatru pentru că-mi place să spun povești. Fac teatru pentru nevoia celuilalt de a vedea teatru. Iar nevoia asta există aproape dintotdeauna și va exista și atunci când, să zicem, se va face teatru doar cu holograme, când asta va deveni regula… Ca și filmul, teatrul devine din ce în ce mai tehnic și urăsc faptul că la noi nu.

De ce nu te-a tentat deloc când ai citit despre proiect?

Pentru că era fără bani. Or, eu fără bani nu lucrez. În ambele proiecte încercăm să obținem surse de finanțare separate. Am acceptat că nu suntem plătiți, dar asta nu înseamnă că în momentul în care TNB își dorește spectacolul meu nu va trebui să suporte cheltuielile și onorariile oamenilor implicați. Dacă și-l dorește cu adevărat e bine, dacă nu, există și alte soluții. Concluzia e că da, e o șansă! Eu plec de-acolo cu două spectacole.

E o chestie ușor reciprocă… Așadar, nu te interesează ca numele tău să fie pe afișele TNB?

Mă interesează ca numele meu să fie bine!

Adică?

Adică să fie în niște parametri pe care îi doresc eu. Nu vreau să fac un spectacol de două milioane de euro la Sala Mare a Naționalului, dacă nu merit înainte banii de producție. Eu, de exemplu, vreau să fac lucruri foarte mari, cu multă lume… Însă trebuie să fie un echilibru între cât bagi și cât scoți dintr-un spectacol. De obicei, la spectacolele mele s-a băgat foarte puțin și s-a scos mult mai mult. Sper să n-ajung în extrema cealaltă, în care să se bage foarte mult, resurse, bani etc. și să iasă o chestie care se joacă de trei ori…

Aici jonglăm cu niște chestii care țin de calitate și de bani… De multe ori profitul n-are a face neapărat cu calitatea. Ce te interesează pe tine în primul rând?

Eu le aleg pe amândouă, și bani, și calitate. Cred că e posibil. Poate nu neapărat în același timp. Eu știu și pot să fac și spectacole de public, care să nu aibă pretenții foarte mari, dar care să fie, totuși, la un anumit nivel sub care nu trebuie să scadă. Și știu să fac și nebunii de-ale mele, experimente de-ale mele… despre care unii vor zice că au o viață mai scurtă, dar necesară.

Ce înseamnă pentru tine teatru de valoare?

Eu mă plictisesc foarte repede… Și asta e o bornă după care mă ghidez foarte mult în ceea ce fac și după care îmi judec propriile spectacole. Cât de tare mă plictisesc eu. Înseamnă foarte mult pentru mine dacă rezist să le văd. Și rar îmi văd spectacolele…

Să înțeleg că nu vezi foarte mult teatru?

Văd mult teatru, dar nu văd spectacole cap-coadă. Asta mi se întâmplă rar.

Sunt foarte multe categorii de public. Iar eu am povești pentru toate și mă interesează toate categoriile de public. Sunt un regizor care face orice. Mi-e foarte ușor să lucrez la comandă. Poate suna urât, dar mie nu mi se pare. Nu mă interesează o anumită categorie de public, așa cum nu mă interesează o anumită categorie de texte.

Și-atunci de ce-ai dat la teatru?

Undeva, în clasa a VIII-a, am terminat-o cu fotbalul din cauza unei probleme cu spatele. Făcusem fotbal zece ani și urma să fiu un fotbalist de mare succes (râde)… Și în clasa a IX-a am făcut o depresie cruntă că mi s-a încheiat cariera, iar soră-mea, ca să mă salveze, m-a dus la trupa de teatru. Și acolo am rămas…

Totuși, ce te-a făcut să vrei să rămâi la teatru? Înțeleg că n-ai fost tocmai un spectator pasionat…

Scopul meu în viață e să fac spectacole, nu să merg să mă uit la ele. Culmea e că atunci când lucrez am o răbdare enormă…

Ok, atunci spune-mi de ce faci teatru?

Pentru că asta e meseria mea… Fac teatru pentru că-mi place să spun povești. Fac teatru pentru nevoia celuilalt de a vedea teatru. Iar nevoia asta există aproape dintotdeauna și va exista și atunci când, să zicem, se va face teatru doar cu holograme, când asta va deveni regula… Ca și filmul, teatrul devine din ce în ce mai tehnic și urăsc faptul că la noi nu.

De ce vrei să fie teatrul mai tehnic?

Pentru că nu mai pot să le prezint oamenilor, în anul 2014, trei lumini convenționale și trei proiectoare. Omul vede altfel și ar trebui să începem să ne preocupe asta tot mai mult.

Nu mi s-a părut că spectacolele tale sunt tocmai „tehnice”. Deci dacă ai avea posibilitatea ai face spectacole mult mai tehnice?

Sunt un om care se adaptează la ce mijloace are… Și nu cred că mi-am găsit încă un stil.

Îl cauți?

Deocamdată nu. Și modul în care-mi țin repetițiile e total diferit de la un spectacol la altul…

Dar de căutat ce cauți în momentul ăsta?

De lucru. Și crede-mă că nu e puțin. E foarte important… Așa cum spuneam, fac teatru pentru că am nevoie să spun povești. Și asta mă interesează la spectacole, să aibă o poveste și să spună o poveste.

Regizorii de film sunt „o generație” pentru că i-au făcut alții să fie „o generație”. Cred că o atenție sporită asupra regizorilor tineri e necesară și că în teatru nu se întâmplă deloc la fel ca în film. Regizorii există doar când se uită cineva și vrea să-i vadă. Când nu se uită nimeni, poți să fii cât de bun și de talentat și de fantastic… Dacă nu se uită nimeni la tine, nu exiști. Și, dacă nu reușești, nu exiști!

Poveștile sunt de o mie de feluri. Ce fel de povești crezi că vrea să vadă publicul?

Sunt foarte multe categorii de public. Iar eu am povești pentru toate și mă interesează toate categoriile de public. Sunt un regizor care face orice. Mi-e foarte ușor să lucrez la comandă. Poate suna urât, dar mie nu mi se pare. Nu mă interesează o anumită categorie de public, așa cum nu mă interesează o anumită categorie de texte.

Deci nu există acum o direcție care să te intereseze în mod special.

Să zicem mai degrabă că îmi caut direcția… Sper să mai dureze ceva până o găsesc.

Există în momentul ăsta o nouă generație de regizori în România? Așa cum se întâmplă, de exemplu, în film?

Regizorii de film sunt „o generație” pentru că i-au făcut alții să fie „o generație”. Cred că o atenție sporită asupra regizorilor tineri e necesară și că în teatru nu se întâmplă deloc la fel ca în film. Regizorii există doar când se uită cineva și vrea să-i vadă. Când nu se uită nimeni, poți să fii cât de bun și de talentat și de fantastic… Dacă nu se uită nimeni la tine, nu exiști. Și, dacă nu reușești, nu exiști!

Și cine ar trebui să se uite?

Cred că efortul trebuie să fie din ambele tabere. Ar trebui să fie și al nostru, să ne facem mai vizibili. Eu cred că regizorul din ziua de azi nu e doar regizor. Pentru că n-are cum. Este și PR, este și un om care știe să scrie un proiect, este și un om amabil, drăguț, care știe să farmece un director de teatru. Eu nu prea sunt, dar învăț…

Tu ești unul dintre regizorii tineri care lucrează, mi-ai spus că anul ăsta, până acum, aproape că n-ai avut o zi liberă. Cum ai reușit? Cum faci să găsești un drum prin această junglă?

Te chinui mult. Dar n-o spun ca și cum n-ar trebui să fie așa. Într-adevăr, ar trebui să existe mai multe șanse, dar nu trebuie să stai și să aștepți să primești un telefon, pentru că n-are cine să ți-l dea. Și am întâlnit de multe ori asta. În București cel mai mult. Oameni care așteaptă să primească un telefon… De exemplu, eu când am luat decizia să nu mai joc și să fac doar regie, a doua zi mi-am lansat site-ul. Pentru că mi se pare important ca, dacă vrei să găsești ceva despre mine, să găsești. Uneori mi se întâmplă să caut informații despre actori. Enorm de mult caut informații despre ei. Fără ca ei să știe. Și de cele mai multe ori la actori nu găsesc nimic pe Internet. Atunci, îi caut pe Facebook, pentru că e foarte important să fii conectat, să știi ce se întâmplă, nu să știi numai ce faci tu. Și la cei mai mulți dintre actori, văd poze de la plajă, de la crâșmă etc., dar aș vrea să găsesc două foldere cu pozele lor din spectacole. Foarte puțini se preocupă de asta. Eu caut, pentru că vreau să fiu informat… Eu nu sunt un om care a făcut școala de teatru la București și, deci, nu știu găștile de teatru de la București. Nu am o gașcă de actori cu care umblu. Eu lucrez cu oricine…

Eu cred că regizorul din ziua de azi nu e doar regizor. Pentru că n-are cum. Este și PR, este și un om care știe să scrie un proiect, este și un om amabil, drăguț, care știe să farmece un director de teatru.

Nu te interesează o echipă?

Nu, pentru că eu n-am crescut cu o echipă. Îi înțeleg pe cei care-și iau oameni, pentru că au crescut împreună în facultate și au lucrat împreună, dar nu e cazul meu.

Și să n-ai o echipă e un avantaj sau un dezavantaj?

Eu cred că o folosesc pentru mine ca pe un avantaj.

Care e calitatea cea mai importantă pe care trebuie s-o aibă un regizor?

Pot să spun calitatea mea cea mai de preț: faptul că știu și pot să comunic foarte bine cu actorii. Și în tot ce fac, pe asta mă bazez. Importanța pe care o dau actorului și înțelegerea noastră e lucrul cel mai important. Cred că îi datorez asta lui Miklós Bács cu care am făcut patru ani de actorie. E un om de la care am învățat cea mai mare parte din lucrurile pe care le știu până acum, despre teatru, lucruri care nu țin neapărat de actorie… Miklós Bács e un om care te învață teatru!

În teatrul independent trebuie să-ți pui întrebarea „de ce”. Ce target ai la public? Ce vrei cu el? Trebuie să judeci foarte bine un proiect din punct de vedere PR-istic. Ce vrei cu el? Simplul motiv că vrei să faci teatru și să joci teatru e degeaba în teatrul independent. Vrei să faci bani? Foarte ok. Sunt spații aici în București unde se fac bani din teatru. De unde se pleacă acasă și cu 15-20 de milioane pe seară. E foarte ok, fă asta, dacă asta vrei. Dar nu încerca să faci asta cu Sarah Kane… Cred că în general lipsește motivația clară și că multe proiecte sunt făcute cumva în sine.

Există o ruptură între generațiile de regizori?

Din păcate, mie mi se pare că sunt foarte mulți dintre cei tineri care preiau un fel de energie de la regizorii consacrați și devin la fel, iar asta nu e bine deloc. Regizorii mari din țara asta sunt foarte importanți, dar, dacă ai ceva de spus, spune-o în felul tău, spune-o mic la început, pentru că bugetele tale de spectacol vor crește! Sunt proporționale cu numărul de spectatori sau de premii pe care le ai, dar vor crește… Regizorii tineri riscă prea puțin… și parcă preiau niște teme pe care le-au văzut la ei. Eu nu!

Deci care e problema ce mai mare a noii generații de regizori?

Motivul oficial e lipsa de lucru. Lipsa de încredere. Ideea e că trebuie să lași un om puțin de capul lui ca să poată facă ceva. Dă-i o șansă! Nu-i da foarte mulți bani, dar lasă-l să facă! Nu-i pune multă presiune pe cap și lasă-l să existe! Oferă-i câteva șanse mici, să-și facă mâna, să cunoască ce înseamnă să lucrezi efectiv! Până la urmă viața și viața în teatru înseamnă o suită de compromisuri. Asta cred că trebuie să înveți.

Se poate trăi din teatru?

La limită… Eu n-am reușit să trăiesc fără ajutor. Cred că se poate trăi, dar n-am ajuns eu în acel punct.

Care e imaginea ta asupra teatrului independent din România?

Teatrul independent există în București. Mai sunt câteva locuri prin țară, dar ca mișcare există doar în București. Eu n-am avut foarte mult de-a face cu acest sistem. Cred că depinde mult de ceea ce vrei să faci tu cu proiectul respectiv. Au fost mulți actori care au venit la mine să facem un spectacol. Și mereu îi întreb „De ce?” Cred că în teatrul independent trebuie să-ți pui întrebarea asta. Ce target ai la public? Ce vrei cu el? Trebuie să judeci foarte bine un proiect din punct de vedere PR-istic. Ce vrei cu el? Simplul motiv că vrei să faci teatru și să joci teatru e degeaba în teatrul independent. Vrei să faci bani? Foarte ok. Sunt spații aici în București unde se fac bani din teatru. De unde se pleacă acasă și cu 15-20 de milioane pe seară. E foarte ok, fă asta, dacă asta vrei. Dar nu încerca să faci asta cu Sarah Kane…  În general lipsește motivația clară și că multe proiecte sunt făcute cumva în sine. Nu vor nici bani și nici nu fac, dar nu vor nici o performanță, de orice fel ar fi ea. Adică ar vrea și bani, și artă și nu prea duc nicăieri. Un spațiu găsești, nu e chiar o problemă, dar trebuie să știi de ce.