Iadul căsniciei sau Radu Jude, regizor de teatru

3stars

scene2Nu se întâmplă prea des în România ca un regizor de film, și încă unul câștigător al unui Urs de Argint la Berlin, să monteze teatru. Ba chiar, se spune, regizorii din așa-numitul nou val al cinematografiei nu sunt tocmai fani ai scenelor din România și funcționează în lumi paralele. Și totuși, Radu Jude, cunoscutul regizor al cunoscutului lungmetraj „Aferim!”, a pus în scenă în această primăvară la Teatrul Național din Timișoara un spectacol după un text al lui Ingmar Bergman: „Scene dintr-o căsnicie”, text scris inițial de Bergman pentru o miniserie de televiziune, ce avea să cunoască apoi și o variantă mai condensată, care în anii ’70 a avut un mare impact social în Suedia, declanșând, se pare, un val de divorțuri.

Textul este, de fapt, o radiografie a vieții în cuplu și a singurătății în doi, o analiză tăioasă și chinuitoare a căsniciei, temă astăzi la fel de actuală ca atunci, dar de o actualitate care a căpătat nuanțe noi. Radu Jude l-a montat la Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara, cu trei actori: Claudia Ieremia, Alina Ilea și Ion Rizea. O variantă interesantă, în care alege să jongleze cu personalitatea feminină, distribuind în rolul lui Marianne două actrițe, pe Claudia Ieremia și pe Alina Ilea, în funcție de diversele momente prin care trece cuplul.

Bazându-se destul de mult pe tehnici cinematografice de construcție a personajului, regizorul realizează un spectacol de aproape trei ore, fără pauză (evident, ca să nu dilueze tensiunea și să nu spargă ritmul), într-un decor static, semnat de Iuliana Vîlsan, care-și propune să sublinieze prin „imobilitate”dinamica interioară a personajelor.

O cameră modernă, ca dintr-o revistă de design interior, simplă și aeristită, care creeză acel sentiment de intimitate (falsă) de secol 21, marca Ikea, o cameră din apartamentul unui cuplu „normal”, cu o oarecare situație socială, în care confortul ține loc de dragoste, în care totul e bine și frumos aranjat: de la bucătăria modernă la dulapul cu haine, în care patul e îmbietor și generos, în care fiecare obiect, de la ceasul mare și roșu de pe noptieră până la lenjeria elegantă, lasă impresia de cămin plăcut. Și cu cât povestea va înainta și replicile celor doi protagoniști vor începe să umple spațiul, cu atât el va părea mai gol, mai artificial, o formă destinată să ascundă bine fondul, un simplu decor în care fiecare își joacă rolul.

scene3Pe scenă, povestea începe cu despodobirea bradului de Crăciun. Johan scoate încet fiecare glob roșu și fiecare bucată de beteală, având el însuși agățată de gât o bucată de beteală roșie, și în acest timp discută despre iadul din căsnicia unor prieteni, remarcând cu oarecare superioritate că mariajul lor funcționează perfect… În această primă scenă, Johan și Marianne sunt Ion Rizea și Alina Ilea. Replicile curg o vreme pe același ton, plat, egal, fals tandre, fals înțelegătoare, cei doi fiind legați doar printr-un fel de superioritate îngâmfată, bine înfiptă în falsul teren solid al căsniciei lor bazate pe înțelegere, confort și respect. În spatele fiecărei replici se simte însă că „pe-afară e vopsit gardul…”, iar cei doi actori își dozează bine tonul, inflexiunile vocii, fiecare gest.

Alina Ilea propune o Marianne fragilă și dependentă, o femeie supusă tuturor formelor de rutină care îi ordonează viața și, deși simte că i-o distrug, cumva îi dau și o necesară falsă siguranță. Asta până când… îl anunță pe Johan că e gravidă, iar Johan primește vestea cu o furie pe care încearcă să și-o domolească, smuls evident dintr-un zâmbet stârnit de un sms pe care-l citește pe furiș pe telefonul mobil. E doar unul dintre multele avertismente ale cutremurului care-i va schimba viața. Urmează scena avortului, simplu construită – un pat și-un perfuzor introduse în scenă. Ea cu dramele ei, el cu un buchet de flori roșii penibile, care vor deveni un fel de leitmotiv al intrărilor lui… Johan se comportă teribil de stângaci, nu știe s-o sărute, nu știe s-o atingă, nu știe s-o consoleze și toată marea de gheață dintre ei se revarsă într-o clipă și vezi ca la microscop cât de gravă este boala căsniciei lor. În rolul lui Johan, Ion Rizea creează un personaj care în multe scene mi s-a părut o combinație prea țipătoare între bărbatul nordic, închis, bântuit de drame și probleme, dar în esență un mic caraghios, și bărbatul coborât parcă din mahalaua românească de secol 21, fanfaron și un pic prea comic, cu chiloții lui roșii și cu atitudinea de fante în călduri. Însă, cumva, combinația funcționează și adaugă o tușă locală bine-venită, un iz de apartament românesc renovat după ’89, din orice bloc din Militari sau Titan, în care trăiesc astfel de cupluri xeroxate.

scene1Prima scenă se termină cu plecarea lui. Își golește șifonierul, își umple geamantanul și pleacă, smulgându-se cu greu din scena patetică și agresivă, total lipsită de demnitate, în care ea se agață de el la propriu, până la ușă. Până la ultima secvență în care Alina Ilea va reveni pe scenă, în principiu modificată după experiențele prin care urmează să treacă, cea de-a doua Marianne pe care o distribuie Radu Jude este Claudia Ieremia. Femeia emancipată post-despărțire, îmbrăcată într-o rochiță roșie, sexy, la prima întâlnire de după celebra despărțire, cu look-ul schimbat și cu un amant, încă dependentă de el, luptându-se cu ea însăși. Claudia Ieremia nuanțează bine schimbarea, preluând în același timp inteligent datele personajului conturat de Alina Ilea și ducându-le mai departe. E ca un fluture ieșit de curând din crisalidă, care încă nu știe să zboare și care tinde încă după siguranța cu tot cu nefericirea ei, la pachet, dar care începe să se descopere pe sine. Scrie un jurnal, își analizează viața și copilăria, sentimentele de vinovăție care au dus-o în acel punct, este femeia care începe să se emancipeze… și să scape de povara rușinii unui divorț. La fel și în următoarea secvență, după încă o halcă de timp, în biroul lui Johan, unde se duce cu actele pentru divorț, face sex cu el ca să se convingă că nu-i mai pasă și că rana s-a închis, e stăpână pe ea și nuanțată în reacții, analizează cu luciditate și sarcasm, acuză, renunță la tonul civilizat, iar scena degenerează într-una violentă și violent realizată și de Radu Jude, cu accente de-a dreptul naturaliste.

Finalul readuce un fel de armonie și pe Alina Ilea înapoi în rolul lui Marianne, amândoi căsătoriți cu altcineva, nefericiți și de ceva vreme amanți…

Dincolo de multe căderi de ritm și bucăți monotone, regizorul construiește un spectacol interesant în peisajul nostru teatral, aducând un „ceva” din zona cinematografică, pigmentând cu tot felul de momente colorate scene care, altfel, ar fi trenat. Rămân însă straniu nedepistate de ochiul lui, evident foarte atent la detaliu, câteva momente de artificialitate, unele provenind poate din traducere, altele chiar din construcția scenică a personajelor. Sunt bucăți întregi, în care textul este spus sau mai bine zis recitat, ca și cum ar veni dintr-o mașinărie automată, și nu întotdeauna justificate în context. Se simt anumite momente de neasumare și treceri foarte bruște de la o astfel de zonă de artificialitate la unele de mare firesc. Și chiar ultima scenă din spectacol, cu cei doi stând îmbrățișați în pat și discutând, discutând, discutând… suferă de acest păcat. Toată acea filosofie a vieții redescoperite pare insuficient asimilată, ci doar redată, a se citi „recitată.

Teatrul Național Timișoara, Sala 2

„Scene dintr-o căsnicie” de Ingmar Bergman

Traducerea: Carmen Vioreanu

Regia: Radu Jude

Scenografia: Iuliana Vîlsan

Light design: Lucian Moga

Distribuția: Claudia Ieremia, Alina Ilea, Ion Rizea

Print

Un Comentariu

  1. Emanuel 24/10/2016

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.