„Iluziile” lui Vîrîpaev, puse în scenă de Bobi Pricop

Spectacolul „Iluzii”, de Ivan Vîrîpaev, pus în scenă de regizorul Bobi Pricop, va avea premiera vineri, 29 mai, de la ora 19.00, la Sala Atelier a Teatrului Național din Craiova. Din distribuție fac parte Ioana Manciu, Romanița Ionescu, Vlad Udrescu, Cătălin Băicuș, Orlando Buda (violoncel), iar scenografia este semnată de Andreea Simona Negrilă. Traducerea textului este semnată de Bogdan Budeș.

I_ViripaevAutorul, Ivan Vîrîpaev, născut la Irkutsk în 1974 este unul dintre cei mai importanți dramaturgi tineri ruși, fondator al unor companii independente de teatru.

„Traversăm o perioadă de imitare a perceperii artei, se schimbă percepţia asupra artei vizibile. Pentru arta în spaţiul postmodernist criteriile au dispărut. Singura formă a comunicării în prezent este însuşi modul de comunicare. Regizorul contemporan este cel care reuneşte formele noi, avem şansa de a ajunge la un nou fel de artă. Noua generaţie de creatori foloseşte ecranele, arta video etc. Arta conceptuală nu dă naştere unui dialog, nu mai există un dialog adevărat între personaj şi spectator. Însă dacă fac ceva pregnant, asta se transmite sălii, opera de artă a trecut în sală. Tot ce creez eu e numai în spectatori. Calitatea spectatorului decide calitatea spectacolului”, spune autorul.

O poveste întortocheată în care mărturisirile despre dragoste dezvăluie la sfârșitul vieții minciuni, „iluzii” și vise frânte. Cupluri ale căror vieți s-au intersectat, iubiri nemărturisite și netrăite până la capăt…

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.