E Undercloud. Adică acea perioadă de la sfârșitul verii care (re)aduce oamenii la teatru, după care îi lasă să mediteze asupra spectacolelor pe terasa festivalului, la o bere rece.
În a opta zi de festival, la Gabroveni, am văzut „Liliom” de Molnár Ferenc. O piesă despre tenebrele ființei umane. Un titlu pe care l-am tot întâlnit în ultimii ani pe afișele teatrelor. În 2010 a fost realizat de Victor Ioan Frunză la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc, urmându-i montarea din 2014 de la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila a aceluiași director de scenă. În 2015 îl găsim în repertoriul Teatrului Bulandra, în regia lui Andrei Șerban. În ultima stagiune textul a fost montat de László Béres la Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe și de regizoarea Zsuzsánna Kovács, a cărei versiune scenică se joacă la Unteatru.
Vorbim despre „Liliom” de la Unteatru. Un spectacol a cărui miză a fost prea puțin pusă în evidență. Un spectacol cu actori tineri, foarte buni. Ei îl salvează: Ionuț Vișan, Sabrina Iașchevici, Corina Moise, Florina Gleznea, Liviu Pintileasa, Andrei Seușan și Silviu Debu.
Atunci când un spectacol începe în forță, te aștepți să fii surprins pe parcurs. În cazul de față, nu s-a întâmplat… Parcă așteptam mereu să se întâmple ceva – altceva ! –, care să dea un alt ritm acțiunii. Zsuzsánna Kovács își face debutul cu acest spectacol, lucru ce ar putea explica lipsa tensiunii dramatice și a unei suprateme. Regizoarea nu a urmărit spectaculosul și a intuit bine construind atmosfera cât mai simplu. Deși evenimentele se petrec într-un parc de distracții, scenograful Cristian Stănoiu doar amintește de cadrul respectiv prin prezența unor panouri multifuncționale. Sunetul „caruselului” care te bucură este înlocuit cu o liniște apăsătoare, aproape sufocantă. Amintind de „Apă pentru elefanți”, romanul scris de Sara Gruen și ecranizat de Francis Lawrence în 2011, spectacolul „Liliom” aduce o poveste tragică în locul destinat eternei copilării. Zsuzsánna Kovács a reușit să creeze atmosfera potrivită. Accentul cade pe nenorocirea protagoniștilor, reliefată și mai mult de ideea circului. De fapt, coloritul panourilor și machiajul personajului Doamna Muskát conchid asupra tentei grotești a spectacolului. Totuși, efectul își pierde din forță din cauza scenelor neterminate, ușor confuze.
Spectacolul de la Unteatru este despre iubire. Cu toate că acțiunea se ramifică, dezvoltându-se pe mai multe planuri, regizoarea Zsuzsánna Kovács exploatează relațiile inter-umane. Liliom – Julika – Doamna Muskát și Mari – Hugó sunt cuplurile în interiorul cărora dragostea se manifestă în atâtea moduri. Julika îi știrbește autoritatea și masculinitatea lui Liliom. Fără să își dea seama. El este prea slab pentru a învăța să muncească și a-și găsi un rost pe lume, iar ea îl iubește prea mult și se sacrifică pe sine. Și Doamna Muskát îl domină pe Liliom; prin puterea banului. Singura izbucnire pe care o are este alimentată de gândul că va avea un copil. Determinarea de a face rost de bani pe (aceleași) căi tâlhărești îl va împinge la sinucidere. Mari și Hugó sunt exemplul soților „ideali”. În cazul lor, parvenirea înlocuiește comunicarea și presupusa iubire se dizolvă în material.
Despre Liliom – bărbatul care aparent cucerește toate femeile – doar se vorbește la începutul piesei. Și pare că renumele său nu este justificat. Faptele lui rămân doar povestite, el nu își demonstrează niciodată bărbăția. Jocul lui Ionuț Vișan se concentrează foarte mult pe planul interior; personajul său simte mult, dar nu știe să exprime. Nu știe să „traducă” propriile simțiri și (poate) nici măcar nu se chinuie. În esență el e un bărbat mediocru, care se teme de eșec, dar e incapabil să găsească o rezolvare pentru problemele sale. Personaj extrem de ofertant, Liliom poate fi abordat din diverse perspective. Ionuț Vișan alege să îl interiorizeze. Cum acțiunile sale violente nu se manifestă pe scenă, ci doar sunt amintite, spectatorul nu reușește în niciun moment să îl descopere cu adevărat. Ceea ce lasă actorul să se vadă este un tumult permanent, dublat de o atitudine feroce. Și asta poate spune foarte mult. Cu puțin șarm și o oarecare grosolănie tinerească (cerută de personaj), actorul se transformă cu ușurință, deloc forțat, în omul plin de angoase, pentru care viața nu prezintă niciun interes. Liliom este prea laș, prea molcom, prea fricos să facă orice și să recunoască că o iubește pe Julika. Nu vrea sau nu poate să se schimbe, nici măcar în al douăsprezecelea ceas. Preferă purgatoriul în locul unei singure fapte bune.
Sabrina Iașchevici este Julika. Cu un joc firesc și natural, actrița devine nucleul întregii povești. Drama devine a ei și mai puțin a lui Liliom. Pentru că el se resemnează și acceptă poziția damnatului. Dar femeia care a știut de cine s-a îndrăgostit încă din prima clipă continuă să creadă în el. Sabrina Iașchevici își păstrează candoarea vocii și a privirii de la început până la final. Cu toate că lumina din ochii personajului se stinge odată cu apariția neînțelegerilor dintre ea și Liliom. Femeia martir, femeia pură. Pe Sabrina am simțit-o prezentă în scenă în permanență. Chiar și fără să spună nimic, implicarea ei a menținut conflictul viu.
Florina Gleznea face magie în scenă cu personajul Doamna Muskát. De un cabotinism susținut impecabil, personajul ei apropie și confundă lumea bâlciului cu realitatea. Doamna Muskát îl ține pe Liliom ancorat în lumea deșertăciunii și a mediocrității. Dar care i-ar asigura un trai mai bun. Tot din sfera actorilor cameleonici face parte și Liviu Pintileasa. Mai întâi Comisarul de poliție, apoi Fotograful (Doamna Hollunder), el își creează personajele cu grijă. Fiecare are propria individualitate și se distinge. Scurtele apariții ale Fotografului condimentează desfășurarea liniară a evenimentelor. Acestea provoacă o doză serioasă de râs, de care publicul are nevoie pentru a rămâne concentrat în poveste. Ficsur în interpretarea lui Silviu Debu se definește cu greu. Personaj plat, el ar trebui să fie cel care produce declicul în decizia lui Liliom de a săvârși crima. Silviu Debu nu este suficient de puternic în scenă.
Mari, prietena Julikăi, are un rol important. Corina Moise își introduce personajul spectatorilor cu iscusință. Parcă zvâcnind viața înăuntrul său, Mari vine în opoziția Julikăi. Femeia sinceră, determinată, entuziasmată, zvăpăiată, care știe ce vrea. Până la finalul spectacolului, se observă o transformare și în cazul ei. Hugó, soțul său, se compune din idealism fals și siguranță financiară. Andrei Seușan trece de la Detectivul Berkovici la Hugó, bărbatul șters, dar care îi poate oferi un viitor lui Mari. Diferența de temperament este izbitoare în cazul lui Andrei Seușan.
Întrebarea care m-a urmărit după spectacol este „despre ce vorbește, de fapt, Liliom ?”. Cu o poveste ușor de înțeles, spectacolului îi lipsește o miză. Deducând că problematica principală se rezumă la sentimentul iubirii, simți că ceva lipsește. Actoria asumată vine în ajutorul viziunii scenice destul de neclare. Astfel că la final actorii merită aplauze, dar spectacolul primește doar încurajări, spre o evoluție cât mai rapidă.
Unteatru
„Liliom” de Molnár Ferenc
Cu:
Ionuț Vișan
Sabrina Iașchevici
Corina Moise
Florina Gleznea
Liviu Pintileasa
Andrei Seușan
Silviu DebuScenografia: Cristian Stănoiu
Regia: Kovács Zsuzsánna
Print