Al Bucurescilor, căci despre el este vorba, despre locul în care se dă, de ceva vreme, „bătaia peştelui”. Centrul vechi refăcut, carevasăzică având doar faţade refăcute, şi puzderie de terase cu aer occidental. Ce se întâmplă acolo şi care e farmecul acestui loc? Iată o întrebare la care caut răspunsul de ceva vreme, tot colindând prin oraş şi stăpânindu-mi impulsul de a ocoli zona.
De întâmplat, nu se întâmplă nimic. Terase peste terase, multe kitsch, altele imitaţii mai mult sau mai puţin reuşite ale unor surate din străinătăţuri. O mulţime de domnişoare ce savurează un espresso la ore matinale, în pantofi cu tocuri ameţitoare şi culori lucitoare, eventual cu câte o poşetă-plic pe masă, lângă pahar, şi cu un telefon obligatoriu „cu net”. Seara, aceleaşi domnişoare, îmbrăcate în alte haine, dar pe aceeaşi idee principală – fustă scurtă şi pantofi cu toc – „se distrează” cosmopolit într-un vacarm care nu are nicio legătură cu muzica, fiindcă ritmurile de la terase se amestecă, la un volum impresionant, care te obligă să ţipi la celălalt, dacă vrei să te audă, în caz că te-ai aşezat cumva la un pahar de vorbă, cum se spune. Cât despre farmec, în cazul unora el este pur şi simplu sinonim cu gălăgia infernală, îmbulzeala, hăhăiala zgomotoasă şi sunetul dulce al telefonului mobil, uneori şi cu plăcerea de a te înghesui solidar cu vecinii de terasă. În cazul altora, el este sinonim cu o imagine idealizată a unei zone, desprinsă din câteva cărţi despre „Bucureştiul de altădată” şi, pe de altă parte, impulsionată de călătorii mai recente sau mai vechi prin alte ţări.
Vad bun pentru negustorii iviţi ca ciupercile după ploaie, centrul vechi, cum i se spune, ar avea mare nevoie de un cinematograf cochet şi de câteva săli de teatru. Public ar exista, fără îndoială. Cele două săli ale Teatrului de Comedie, Sala Rapsodia, care ar trebui folosită mai mult, şi spaţiul din pubul La Muse, unde se joacă uneori spectacole de teatru şi care a găzduit vara trecută Festivalul Undercloud, nu sunt deloc suficiente pentru respectiva zonă, în care peisajul ar fi ofertant pentru alte câteva galerii de artă şi pentru o librărie. Pe lângă un magazin cochet de ceaiuri, strecurat printre baruri la care auzi uneori cea mai stâlcită şi cea mai urâtă limbă română cu putinţă, combinată cu anglicisme şi americanisme care sună adesea ridicol, ar fi loc şi de spaţii care să te cheme şi la alt fel de loisir. Potenţialul artistic al clădirilor ar putea fi valorificat şi pentru altceva decât o halbă scumpă de bere şi ar exista şi muşterii pentru câte o seară sau noapte de lectură, tip de manifestare care atrage un public din ce în ce mai numeros. În zone asemănătoare din oraşele Occidentale, concertele de muzică clasică sunt la ordinea zilei sau a nopţii. Vioara, contrabasul şi alte instrumente sunt prezenţe reale în spaţiul stradal sau în alte spaţii deschise, statuile vivante asemenea. În centrul vechi al Bucureştiului, unde mica zonă a Curţii domneşti rămâne fără viaţă, ele sunt rarităţi scoase la lumină numai la vreme de festival, câteva ore.
Print