Începe competiția pentru BACĂU FEST-MONDRAME

Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău organizează în perioada 21–26 aprilie 2017 cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „BACĂU FEST – MONODRAME”.

BACĂU FEST – MONODRAME revine în haine noi, în primăvara lui 2017, alăturând concursului rezervat unui singur actor care, în scenă, își va dovedi capacitatea de a împleti varii mijloace de expresie (text, mișcare, teatru-dans,  animație etc), oferta unor spectacole complexe, de referință pentru scenele românești și străine, anunță organizatorii.

Prestaţiile din concurs vor fi evaluate de un juriu alcătuit din profesionişti ai artelor spectacolului, juriu care va acorda un singur premiu – TROFEUL BACĂU FEST – MONODRAME.

Acestui premiu i se vor adaugă Premiul onorific „Ştefan Iordache”, acordat de elevi din liceele Municipiului Bacău, şi Premiul „Actori pentru Actor – Dinu Apetrei”, acordat de actorii din Teatrul Municipal “Bacovia”.

Regulament de participare:

În competiţie pot intra producţii româneşti şi străine, cu o durată cuprinsă între 40 şi 70 minute, susținute de actori cu vârsta maximă de 40 de ani. Data limită de trimitere a propunerilor este 10 martie 2017 (data poştei).

Documente necesare pentru înscriere:

  1. DVD cu înregistrarea producţiei propuse
  2. CD cu: 1. fotografie portret; 2. fotografie din spectacol (format JPG preferabil); 3. CV-ul actorului/actriței şi prezentarea teatrului/companiei (dacă este cazul); 4. Fișă standard, cuprinzând datele tehnice și sinopsisul spectacolului.

Plicurile vor fi trimise pe adresa:
BACĂU FEST – MONODRAME
Teatrul Municipal „Bacovia“
Str. Iernii, nr. 7, BACĂU
cod poştal 600050, judeţul Bacău
Rezultatul selecţiei va fi anunţat până la data de 25 martie 2017.
Organizatorii asigură două nopţi de cazare, precum si decontarea contravalorii transportului pe teritoriul României, conform legislaţiei în vigoare (7, 5 litri carburant la suta de kilometri), pentru o echipă care nu poate depăși 5 (cinci) membri. Nu se plătesc închirieri transport.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.