“Bună seara, copii!”, “Noapte bună, copii!” – dintre aceste coperţi ajungea la mine, pe calea undelor, povestea cu care mergeam la culcare. Au fost mii de poveşti care, alături de cărţile pe care mi le citea Mămuţa (bunica mea), mi-au luminat copilăria. Ion Vova. Era numele pe care-l auzeam cel mai des la radio. Pentru că devenisem, crescând un pic, fan adevărat al emisiunilor Teatru la microfon şi Unda veselă. Am citit acum că a fost regizorul unei bijuterii pe care aproape că mi-o amintesc în detaliu: Minunile Sfântului Sisoe, de George Topârceanu (1969).
Ion Vova este unul dintre pilonii de rezistenţă pe care s-a construit, la noi, Radioul. Era cu 11 ani mai în vârstă decât venerabila noastră instituţie. S-a născut pe 30 septembrie 1917 la Berlin, într-o familie de artişti: tatăl era tenor, iar mama era şi ea cântăreaţă, dar şi actriţă de teatru (a jucat chiar sub conducerea lui Max Reinhardt) şi de film (a turnat în studiourile UFA). Vladimir Ionescu (numele de scenă – Ion Vova – i l-a dat Lucia Sturdza Bulandra) a venit în ţară pe când avea cinci ani, împreună cu mama sa care s-a recăsătorit… tot cu un tenor. Aşadar, alături de mama ei, Aglaia, în familia Mihăilescu-Toscani, gustul pentru teatru i s-a deschis de timpuriu. Norocul unui eşec la Şcoala de Aviaţie l-a dus pe tânărul care şi-a petrecut toată viaţa între artişti în faţa comisiei de admitere la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică: Lucia Sturdza Bulandra, Marioara Voiculescu, Maria Filotti şi Ion Manolescu. A reuşit. Şi nu uităm să spunem că a fost coleg cu Radu Beligan. După doisprezece ani de scenă, Ion Vova a dat curs invitaţiei regizorului Mihai Zirra de a veni în Radio. Ca regizor de platou. De aici a început o carieră de o viaţă. Poate… o legendă.
“El vine aşadar de la începuturile mirajului radio şi, trebuie să mă credeţi – spune criticul literar şi omul de radio Costin Tuchilă –, este în toate privinţele contemporanul nostru. Nu pentru că nu mi-aş fi putut imagina Redacţia Teatru fără Ion Vova, ci pentru că Ion Vova, nelipsit de la… serviciu până la începutul lui noiembrie 2010, deşi trecuse de câteva decenii de vârsta pensionării, era la fel de tânăr precum cei mai tineri dintre noi. Energia i-o dădea tocmai faptul că era mereu prezent la Teatrul Radiofonic, care era pentru el ca aerul. „Domnul Radio” (cum i s-a spus lui Ion Vova), care ştia tot despre toţi, trăia din plin, la peste 90 de ani, întâmplările, obişnuite sau nu, ale redacţiei noastre. Dacă îl consultai era ca şi cum ai fi deschis o enciclopedie a teatrului românesc.”
Natura sa ludică şi înclinaţia spre comedie l-au condus, în calitate de regizor, pe tărâmul divertismentului. Celebritatea Undei vesele este de necontestat. Octavian Sava l-a invitat şi a avut mână bună. Câte dintre duminicile noastre n-au fost înseninate de Unda veselă? Prietena noastră cartea, Legendele Olimpului, Do-re-mi, Satira şi umorul sunt alte şi alte titluri…
Datorită lui Ion Vova, maestrului, Fonoteca de Aur este mai bogată, cum, datorită lui, mai bogaţi suntem şi noi, spectatori ai sunetului.
Îi dau acum cuvântul: “Am continuat cu piese de teatru din marele repertoriu. Pe texte semnate de Molière, Caragiale, Cervantes, Muşatescu, Labiche, Gogol, Cehov, Eftimiu. Am lucrat cu Birlic, Tanţi Cocea, Nicolae Gărdescu, Radu Beligan, Nataşa Alexandra, Alexandru Giugaru, Stroe, Tomazian, Mihai Popescu, Ion Manolescu, Septimiu Sever, G. Ionescu Gion, Mircea Crişan, Carmen Stănescu, Sorina Dan, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu… Îi preţuiesc pe Piersic, pe Margareta Pâslaru, Ion Caramitru, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Rodica Popescu-Bitănescu, Mihai Bisericanu, Arşinel… care au debutat o dată cu mine în Radio.”
Print