Jazz și „Rânduieli”, azi la Mignon

Cel mai tânăr teatru din București, Teatrul Mignon, a pregătit pentru ziua de 21 mai două spectacole. Începând cu ora 19:00, „Rânduieli” cu Doina Fodor Lavric: „Cui spune poveşti, îi iartă Dumnezeu păcatele.”

„Amu’ luaţi un loc, la ceas de sară, de ascultat glasul dulce al poveştilor,cântecelor, datinilor, obiceiurilor din Bucovina, de la începutul primăverii pân’ la Sfintele Paşte …”, își invită Doina Fodor Lavric spectatorii.

Iar de la ora 21.00, jazz… „May it be jazz”! cu Ana – Cristina Leonte – voce, Adrian Neacşu – contrabas, Albert Tajti – pian, Alexandru Kocsis – tobe, Mihai Iordache – saxofon.

„În lumea asta nouă, în care toate sunt ca noi, dar noul e ca vechi, în care de fapt revenim la valorile trecutului, le reaşezăm, reinterpretăm, reînviem, am găsit culoare şi prospeţime într-o formulă mixată: tineri muzicieni cunoscuţi pe scena bucureşteană de jazz cărora li se alătură Mihai Iordache, un apreciat saxofonist care vine cu experienţa sa şi astfel ia naştere un grup, purtător al valorilor clasice şi cunoscute dar şi inovator prin compoziţii proprii cu aer de nou şi vechi în acelaşi timp. Acest proiect are forţă prin sinceritatea cu care artiştii îşi transmit muzica şi prin delicateţea cu care Ana-Cristina Leonte şi-a ales vorbele pe care le-a pus pe o muzică ce te face să simţi linişte şi calm sufletesc”, se arată într-un comunicat de presă.

 

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.