La câte posturi de televiziune avem, cu program non-stop, niciun actor valoros sau tânăr regizor n-ar trebui să rămână fără ocupație

George Motoi

poza-George-Motoi1Azi, profesiunile de actor și regizor s-au diversificat. Pe lângă arta teatrală, tinerii cu aptitudini sunt calificați și pentru cea a filmului, în bună parte, și pentru cea a muzicii, a dansului, ca și pentru multe și diverse emisiuni de televiziune, noțiunea de actor total nemaifiind deloc o excepție, o întâmplare, ca pe vremuri. Până și școlile de canto și de balet predau noțiuni de teatru, unii cântăreți și balerini-dansatori dovedindu-ne nu o dată performanțele lor.

Rezultatele însă ar fi mai mulțumitoare dacă școlile și academiile de artă, private sau de stat (irațional înmulțite!), s-ar arăta, totuși, mai selective la examenele de admitere și mai puțin preocupate de numărul fix de taxe care să asigure indemnizații stabile profesorilor. Cred că s-ar reduce atunci tocmai numărul celor care nu-și pot găsi mai târziu un plasament, îndepărtându-se, cât de cât, din pornire riscul eșecurilor unor tineri care își aleg greșit drumul în viață. Ce satisfacție să mai ai ca dascăl, când știi că și tu poate ai pe conștiință dramele unor copii?!

Cred că s-ar impune acestor unități de învățământ o corecție a statutelor lor de funcționare, de care chiar guvernul, prin ministerul Culturii și prin cel al Educației, ar trebui să se arate, totuși, mai interesat, dacă nu răspunzător!

Dar să revin la televiziuni (și ele înmulțite irațional!), în special la cele private și comerciale, sufocate și de obligația acordării unor timpi prea lungi de publicitate, mai puțin reușită și utilă și ea.

Avem posturi care transmit 24 de ore din 24 numai filme, fără să producă și ele măcar unul pe an, altele dau numai informații și evenimente sportive, nu o dată învechite, avem și televiziuni așa-zise „de știri”: B1, Realitatea, România TV ș.a., care tot vântură, dezbătând toată ziua, până noaptea târziu, doar vreo 4-5 știri mai importante, politice de preferință, repetate din oră în oră și mereu aceleași, pe care le vedem peste tot, inclusiv la posturile naționale (ba câte o știre se reia adesea și o săptămână, nemaiavând, pesemne, cu ce să-și acopere prea generoasele spații de emisie. De ce n-ar încerca aceste posturi să ne prezinte, alternativ, atitudinea lor exprimată și prin câteva scenete de teatru scurt sau de cabaret politic, satirizând sau apreciind aspectele politice și sociale la zi? Desigur, acestea concepute, regizate și interpretate de profesioniști, renunțându-se la obiceiul de a se tot apela cu precădere la amatori anonimi, lipsiți de instruire, de elementare calități telegenice și farmec personal (și-așa suntem intoxicați de câtă mâncare se gătește pe micile ecrane românești – vezi Masterchef, ca să dau doar un singur exemplu, numărul emisiunilor cultivând facilul și vulgaritatea crescând parcă de la un sezon la altul). Aceasta cu atât mai mult, cu cât participanții la dezbateri sunt de regulă politicieni din ambele tabere, unul mai sfătos decât altul, și mai puțini specialiști cunoscuți și oameni de încredere. Majoritatea, inclusiv unele moderatoare mai ales, sunt persoane prea puțin telegenice, unele de neprivit, în schimb destul de arogante și nervoase, dau lecții și verdicte, ceartă invitații, se pricep la toate și de-aici încep… războaiele. Diversitatea tonului devine „spectaculoasă”, când acesta e redus, insinuant și ironic, când e dat brusc la maxim și provocator, adesea chiar isteric și presant, când orchestrat prost de-o moderatoare epuizată (om e și ea!), toate glasurile se suprapun, de nu mai înțelege nimeni absolut nimic! Și-atunci, se dă… publicitate (desigur, cu reclame arhicunoscute, căci și ele sunt aceleași pe toate posturile!). Pledoariile politicienilor rămân în continuare contradictorii, de hărțuire, de intoleranță, de ură strânsă-n pușculiță 25 de ani, specifice unor nestăpânite orgolii personale, având ca scop ascuns „filozofia ciolanului”, cum a spus cineva mai priceput decât mine. Orice s-ar spune, avem aici de-a face cu o „apărare” a interesului național de toată frumusețea! Cam pe-aici cred că s-ar afla nivelul televiziunilor noastre „de știri”. Desigur, moderatoarele, în naivitatea lor, tot cred că doar așa le-ar reuși „spectacolul informatic” și că le vor crește prea-râvnitul rating. Habar nu au cât de mult au de pierdut în fața opiniei publice cu o strategie de televiziune atât de simplistă, de aridă (nimeni nu vrea să înțeleagă că lumea pur și simplu nu mai vrea, nu mai suportă atâta justiție și politică la televizor, făcute după ureche, „pe surse”, pline de suspiciuni tendențioase sau presupuneri subiective, dacă nu incompetente! De aceea, în loc să te atragă, televiziunea a ajuns mai mult să te îndepărteze de ea)!

Și dacă, exasperat de tot ce vezi, încerci să le reproșezi ceva la telefon, ești sfătuit să schimbi canalul. Ei, și dacă-l schimbi, dai tot de aceleași știri și ambianță, de te face să închizi definitiv televizorul și să pui mâna pe-o carte. De reviste și ziare nici gând să te mai poți apropia, aceleași știri și acolo, ba în multe dintre ele abundă fără noimă și ridicolele mondenități dâmbovițene, ori întrecerile pătimașe ale româncelor de a se tot expune când sumar îmbrăcate, când, pur și simplu, în pielea goală. Au ele plăcerea asta, se sufocă îmbrăcate, iar reporterii, nu doar zeloși, mor de plăcere să le imortalizeze zilnic, ca pe niște piese rare de muzeu, găsite parcă într-o toamnă, întâmplător, chiar de domnul Mazăre pe malul mării, cu privirea lor nostalgic-împietrită înspre Vest. Să le tot vezi, de pildă, pe olteanca Ramona Bădescu, hlizindu-se întruna și vorbind stricat românește, doar după o tinerețe strategic consumată prin Italia, sau pe distinsa doamnă Mihaela Rădulescu, între atâtea divorțuri și mereu „noi fluturi în stomac” (cum singură a mărturisit), ori, vai, chiar și pe celebra, pe inegalabila noastră scumpă, Loredana, ca juristă la „Vocea României”, cum își tot expun ele cosmetizații nuri, prea zburdalnici la o vârstă de mijloc, e o „senzație rarisimă”! Unde mai găsești „risipa” asta de bun simț!? De „celebrele” Zăvoranca, Simona Senzual, Drăgușanca, nici nu vreau să-mi amintesc, ca și de multe alte drăgălașe și prostuțe domnișoare care, una-două, tot dezbrăcându-se și ele, dându-se și drept victime neînțelese ale unor povești stupide de năbădăios amor, devin peste noapte „vedete ale României”!

Într-un asemenea haos cu cine, Doamne, să te înțelegi ? Nu spune nimeni că nu ne-ar amuza uneori și astfel de abordări libertine, erotice, triviale, cum vreți să le numiți, dar excesul lor scoate la iveală lipsa simțului măsurii, a unei minime decențe jurnalistice.

Se întâmplă în țară și în lume evenimente mult mai importante, de care noi habar n-avem, întâmplări neprevăzute și semnificative, de interes major, vitale existenței cotidiene, pentru care televiziunile „de știri” fac prea puțin ca să le afle și să le transmită pe canalele lor. Se mulțumesc în schimb cu goana după senzaționalul facil, sau după ce-i mai morbid, mai macabru, după absolut toate accidentele rutiere de pe întreg cuprinsul României, după crime și violuri, după tot ce poate fi mai demoralizator, urât și trist, ca și când natura nu ne-ar fi binecuvântat și cu lumină și soare pe pământ. Rar, foarte rar mai zărim o „rază” undeva… De ce, oameni buni ?! Există un echilibru în toate, lăsat de Dumnezeu, de ce-l batjocoriți ?! Vă obligă…„cineva” ?

Diletantismul multor emisiuni a ajuns contagios, aproape generalizat, plin de banalități și vulgaritate. Cum să poți „înghiți” de pildă, umorul de cea mai proastă calitate al cuplului Serghei Mizil – Nelson Mondialul, în emisiunea „Acces Direct” de la Antena 1, sau echipa jalnică de comicării din „Trăzniții”, de la Prima TV ? Nu știu să fi văzut vreodată pe scenă ceva mai degradant! Dar până și unele vedete, autentice cândva, consacrate de televiziuni, încep să se manierizeze, scăpând de sub orice control estetic calificat. Regret că nu-l pot aprecia pe simpaticul Dan Negru, de pildă, dar prea vrea, parcă, să ne scoată ochii cu degetele lui într-o necontrolată și obositoare mișcare a brațelor. Sau pe domnișoara Simona Gherghe care, de la o vreme, dilată fără măsură, tot melodramatizând la infinit, cazuri de viață la limita supraviețuirii a unor oameni necăjiți și nevinovați (ca să nu mai pomenim și de excesul nejustificat de maneliști, preferat de domnia sa!)

Tot nedumerindu-te văzându-i, te bate gândul că pe la unele televiziuni au cam dispărut funcțiile specializate, de concepere și realizare a programelor (stabilite probabil doar după interesul unor dependențe de ordin politic și financiar). Pare absolut ignorată tocmai importanța unor scenariști și planificatori de profesie, mai ales a regizorilor artistici și a scenografilor, cunoscători experimentați ai rigorilor filmului și televiziunii, ai specificității și atractivității acestora. De aici și stângăcia alegerii și punerii în valoare, prin decupaj, a celor filmați sau a artiștilor invitați mai ales. (De promovarea consecventă, de cultivarea valorilor, nici pomeneală!)

Vechile generații de actori și regizori, de artiști în general, deși nu exista pe atunci decât postul național de televiziune (și acela cu program redus!) ne-am bucurat de avantajele celor mai diverse colaborări, roadele fiind reciproc avantajoase, însumându-se – după cum vedem și azi în atâtea reluări din arhivă – în mărturii relevante și de lungă durată.

De ce nu s-ar continua unele emisiuni de mare succes, precum a fost „Teatrul TV” de pildă? De ce se renunță, de dragul unor „Formate” împrumutate, la tot ce s-a demonstrat a fi valoros și trainic e foarte greu de înțeles! Toată lumea fuge de comunism. Foarte lăudabil, dar nu într-atât încât să ajungem să ne renegăm în totalitate trecutul, ba chiar și ceea ce timpul care trece ne dovedește că este valoros și azi. Însăși axa existenței este de secole, și peste tot în lume, doar una singură: Trecut – Prezent – Viitor ! – sau, cum spunea cineva, citez din memorie: „Venim înzestrați din Trecut nu doar ca să trăim mai bine în Prezent, ci să putem merge cu mari speranțe și spre Viitor!”

Dar de ce n-am inventa și noi „Formate” de circuit universal? Cum vrem să fim competitivi pe piața mondială, fără efortul de a arăta lumii de ce suntem în stare? De ce oare Antena 3 a reușit să-și câștige prestigiul internațional? Nu ambiționează, nu incită chiar pe nimeni unicitatea aceasta ?

N-ar trebui, de aceea, ca toate televiziunile să conlucreze mai mult între ele, să aibă relații mai strânse chiar și cu ministerele pomenite mai sus, cu Uniunea Scriitorilor, cu cea a Compozitorilor, cu școlile și academiile de Arte, cu teatrele, cu cinematografia, pentru a se perfecționa și înscrie, printr-o diversitate rațională a programelor lor, în efortul comun și asumat, de dezvoltare a societății? Ele sunt organisme vizuale, creatoare de opinii și modele, cu receptare publică extrem de largă. Nu e firesc să aibă responsabilitatea unui minim cod de etică socială și profesională, din moment ce li se conferă dreptul nelimitat să se adreseze unui popor mai dornic ca oricând de progres, de civilizație și prosperitate? Până când mai poți să-i spui cu atâta ușurință poporului tău „Nu-ți place, schimbi canalul ?!” Chiar nu mai cultivă nimeni elementarul bun-simț în România? Suntem oare condamnați pe viață să suportăm scandalurile „distinselor” familii Prigoană și Lis? Cu ce drept, de ani de zile, ne tot tulbură cu agresivitatea lor confortul familial, la ceas de seară?! (Uneori până și în buletinele de știri!) În schimb, doamna Bahmuțeanu e foarte îngrijorată de educația copiilor dumneaei, care asistă la asemenea scandaluri, puțin păsându-i și de educația copiilor noștri.

Am văzut la ProTV o foarte frumoasă reclamă, prilejuită de sărbătorirea zilei naționale, intitulată „FII DE ROMÂNIA” și mi-am zis: „Bine, bine, dar ce fac televiziunile noastre pentru fiii României, ca să nu rămână reclama doar o simplă propagandă?” Îi aduc oare în atenția opiniei publice în suficiente emisiuni, pentru a-i cunoaște lumea, pe cei mai buni dintre ei? Le vin toate televiziunile în întâmpinare, ajutându-i în cunoașterea personalităților și aspirațiilor lor ?

ProTV și Antena au avut inițiative lăudabile, organizând celebrele concursuri „Vocea României”, „X Factor” sau „Next Star”, prin care arătăm lumii întregi potențialul creativ al tinerilor din România de azi. Aducerea pe micile ecrane a copiilor-minune și a unor adolescenți atât de înzestrați este o mare delectare și speranță în viitor! De aceea și fac aceste emisiuni o largă audiență. Dar până și aici se naște o nedumerire: ce se întâmplă mai departe cu cei care, parcurgând atâtea etape și selecții grele, devin câștigătorii, laureații acestor concursuri naționale? De cei din edițiile anilor trecuți lumea n-a prea mai auzit nimic. Aceleași televiziuni n-ar trebui să programeze cu acești tineri excepționali, emisiuni permanente, chiar și spectacole, concerte cu public plătitor? Ei pot să dispară ușor într-un anonimat nemeritat, tocmai din neglijența celor care, cu mari cheltuieli și migală, i-au descoperit, i-au instruit și lansat. Ei nu pot fi doar aruncați pe piață ca o marfă oarecare. Ei sunt excepții ale națiunii, pentru care trebuie să avem înțelegere, răbdare și grijă până la capăt. Ei fac parte din tezaurul nostru uman, ei sunt, iată, unii din adevărații „Fii de România”! A fost oare normal ca în programele recente de Revelion, de pildă, acești străluciți și proaspeți artiști laureați să nu fie văzuți pe posturile TV, ca să se bucure de existența lor românii de pretutindeni? Se poate ca tocmai Televiziunea Națională să nu le acorde absolut nicio atenție?! Ce părere aveți, domnule președinte Stelian Tănase?! Tinerii aceștia au fost, totuși, declarați câștigători prin votul întregii națiuni, ei fiind chiar replica vie, de puternic contrast, la non-valoarea promovată peste tot azi cu atâta nesaț!

Cum la fel sunt și actorii tineri, dovediți mulți dintre ei foarte valoroși și care tot așteaptă să-i sune cineva la telefon… măcar pentru o reclamă. Nu-i mai sună nimeni… Nu e păcat? Avem prea puține teatre stabile în București, nici ele prea interesate de dezvoltarea, de propulsarea tinerelor talente, folosindu-se de ele sporadic, fără să le și consacre, dar avem, în schimb, mult mai multe televiziuni!

Cum să înțelegem dezinteresul generalizat pentru adevăratele valori, doar de dragul păstrării pe micile ecrane a atâtor non-valori, decât tot ca pe un mare, foarte mare păcat, păgubos, desigur, pentru toată lumea?

E trist… În bună parte, cred că de aici și vine tristețea unui popor, când nu-i arătăm (suficient și-n primul rând!), tocmai pentru a-l stimula și inspira neîntrerupt, valorile inestimabile pe care el însuși le emană. (Formulată altfel și într-un alt context a spus-o într-o seară la Antena 3 și distinsul ambasador al Olandei la București, domnul Matthigs van Bonzel). Felicitări, domnule ambasador!

Print

2 Comentarii

  1. Violeta 28/01/2015
  2. ploiesteanu 02/02/2015

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.