TVR 2 difuzează luni, 1 iunie, la ora 19.10, spectacolul considerat cântecul de lebădă al regizorului Gyorgy Harag, creație de referință în istoria teatrului din România: „Livada cu vișini”, montată în anul 1985 la Teatrul de Stat din Târgu-Mureș. Înregistrarea se va redifuza marți, 2 iunie, la ora 12.10, tot pe TVR 2.
Înaintea difuzării înregistrării cu „Livada de vișini” de la ora 19:10, Casa de producție vă propune un documentar despre regizor: „In memoriam – Portret Gheorghe Harag” de la ora 18:30 pe TVR2, realizator Daniela Ciolan.
Rolurile principale din această montare sunt interpretate de Silvia Ghelan și Ion Fiscuteanu. Din distribuție mai fac parte: Luminița Borta, Marinela Popescu, Mihai Gingulescu, Cornel Popescu, Vasile Vasiliu, Livia Doljean, Dan Ciobanu, Monica Ristea, Aurel Ștefănescu, Cornel Răileanu. Scenografia este semnată de Romulus Feneș.
În studiul său consacrat montărilor celebre ale piesei cehovieie, George Banu pune această „Livadă…” pe lista marilor montări ale textului cehovian din întreaga lume, alături de Giorgio Strehler, Peter Brook, Anatoli Efros, Stephane Braunschweig, Andrei Șerban, Peter Stein, Lucian Pintilie etc.
Gyorgy Harag a pus în scenă acest spectacol, la Târgu-Mureș, în ultimele sale luni de viață. De fapt, nici nu a apucat să vadă premiera și spectaculosul decor construit de Romulus Feneș, un imens tunel de pânză albă întărită, un tunel luminos în timp. „Regizorul nu a văzut premiera, nici decorul finalizat pe scenă, dar spectacolul a dăinuit și a generat „un pelerinaj extraordinar din toate părțile. Țin minte întâlnirea cu Pintilie, care venise împreună cu Clody Bertola si Alexandru Paleologu”, evocă regizorul Tompa Gabor acea perioadă.
„Legea livezii cu vișini, dacă nu chiar legea teatrului, este că nu poți să privești în această livadă, sau în această cutie cu miracole, a unui alt spațiu, a unui alt timp, a unei alte stări spirituale, față de cele ale realității cotidiene, decât în măsura în care poți să privești și în tine însuți, adică într-un alt spațiu, într-un alt timp și într-o altă stare spirituală, față de cele cu care te-ai obișnuit și crezi că ți le cunoști. /…/ Puternica impresie de evanescență, de imaterialitate, de părelnic, de ciudat de cunoscut și totuși văzut pentru întâia oară, de stranie poposire într-o lume a teatrului dar și a eului nostru, care ne conține și ne păstrează încă amintirile, ne va însoți pe tot parcursul reprezentației și va funcționa ca matrice structurantă a spectacolului, conferindu-I o tulburătoare unicitate în planul expresiei scenice și al mecanismelor psihologice ale receptării.” (Ion Parhon, Revista „Teatrul”, Nr.7-8.anul.XXX.iulie-august 1985)
Regizorul Gyorgy Harag (Gheorghe Harag) este o personalitate marcantă a istoriei teatrului românesc și, mai ales, cel transilvănean. Tompa Gábor, directorul Teatrului Maghiar din Cluj, îl consideră pe Harag drept maestrul și prietenul său. În urmă cu exact 30 de ani, soția lui Harag l-a sunat pentru a-l ruga să vină la Târgu-Mureș și să finalizeze urcarea pe scenă a „Livezii”, căci Harag era prea bolnav ca să o mai poată face. „Spectacolul era gata, decorul nu era gata. Din cauza prelungirii execuției decorului, care era un tunel al timpului extraordinar, decorul lui Romulus Feneș pe care Harag nu îl văzuse niciodată.” Mașiniștii și scenograful au lucrat frenetic, au cusut decorul imens direct pe scenă, încercând să dea premiera înainte ca boala să îl răpună pe regizor.
Tompa Gabor povestește: „Eu am făcut două lucruri, am pus spectacolul în spațiul decorului, căci nu aveam ce să intervin la actori, și am făcut luminile. Spectacolul era extraordinar și în spațiul gol. Era un hău imens de 23 de metri, atât era profunzimea scenei. La început Lopahin venea din sală și pipăia cortina, care se deschidea și descoperea o a doua cortină de tul care acoperea restul scenei. Nu îți dădeai seama ce era în spate, căci se vedeau doar umbre, siluete, ale lui Firs, Duniașa, servitorii care așteptau. Când dinspre sală soseau Ranevskaia și ceilalți, această perdea albă se ridica încet și ți se tăia respirața, lucru rar în teatru, ți se dezvăluia un spațiu extraordinar. Era un spațiu metaforic, și simplu, și concret, era și vegetal intr-un fel, în interiorul acestei prelate groase, albe, erau lipite fășii de tifon care creau impresia de grădină în floare. Nu erau flori – flori, nu era naturalism. În profunzime erau doar câteva elemente de mobilă, care păreau aproape pierdute. Și în spate răsărea soarele – o perdea albă luminată cu un oranj.”
Actorii din distribuție au adus în spectacol, asemeni regizorului care se știa grav bolnav, nu doar un rol, ci o parte a propriei ființe. Silvia Ghelan, suferise o tragedie personală, ca și personajul Ranevskaia, care pierde un copil. „Firs, jucat de Aurel Ștefănescu, un actor tânăr, de 40 de ani și care se mișca asemeni unui bătrân, mergea ca el, își trăgea picioarele ca el.” continuă Tompa Gabor. „La final, când se prăbușește acest decor și rămân pereții goi ai teatrului de unde nu mai e ieșire, Firs vine si bate cu palma în podeaua scenei si repetă „Eu am să rămân aici”, cuvinte-testament pentru extraordinara dorință de viață a lui Harag.”
Tompa Gabor consideră că spectacolul ar fi meritat un destin mai fericit. „Spectacolul a avut o soartă vitregă, nu s-a programat destul, a fost scos de pe afiș destul de repede. „Livada de vișini”a lui Harag poate fi așezat lângă marile spectacole reprezentative ale teatrului românesc, precum „Revizorul” lui Pintilie, „Lear” al lui Penciulescu, „Furtuna” lui Ciulei, „Leonce și Lena”. Nu a avut parte de această recunoaștere.”.El ar fi putut să fie un spectacol care este menținut în repertoriu de la an la an, precum anumite spectacole mari, „Faust”-ul lui Purcărete de la Sibiu, sau „Unchiul Vania” al lui Andrei Șerban, de la Teatrul Maghiar din Cluj. Spectacolul nu s-a jucat decât doua stagiuni. Era un spectacol-testament, un spectacol-cântec de lebădă, un spectacol care cred că este poate cel mai bun spectacol din istoria Teatrului din Târgu Mureș.”
Singurul supraviețuitor în urma deportării întregii familii la Auschwitz, Harag a absolvit întâi actoria, la Cluj, unde a și fost angajat și unde în 1948 debutează ca regizor. După ce obține și licența de regizor, pleacă împreuna cu întregul an de absolvenți ai Facultății de Teatru din Cluj, la Baia Mare, unde fondează trupa maghiară, care se va muta mai apoi la Satu-Mare (1957). În 1960 își dă demisia pentru a se dedica exclusiv căutărilor sale dramatice „ ”Aveam 35 de ani, cunoșteam deja toate secretele meseriei. Ca director, am avut în continuu tangență cu organizarea și pedagogia lumii artistice. Dar am început să simt că nu mă satisface în totalitate, îmi lipsea evoluția calitativă. (…) Spectacolele pe care le-am regizat între 1958 și 1960 aveau toate aceeași schemă, m-am repedat, nu puteam aduce nicio noutate. (…) Îmi aduc aminte cum îmi spunea într-o zi Lucian Pintilie: ”Ești cel mai bun regizor realist. Mai știi și altceva în afară de asta?” (…) Iar atunci, într-o noapte mi-am spus așa: a sosit timpul să iau o decizie în ce privește viața mea! (…) Oare ce să fac: să aleg să rămân un fel de idol viu? Oare să încep să fac demersuri să mă depășesc pe mine însumi? Riscam să pierd tot în cazul în care noua cale se dovedea a fi greșită. Am hotărât în decursul unei singrure nopți: trebuie să risc!”( Nánay István (coord.): Teatrul lui Harag György, Editura Pesti Szalon, 1992)
„M-a salvat de un defect pe care îl au toți regizorii,” povestește Alexandru Darie, regizor și director al Teatrului Bulandra din București în documentarul-portret Gyorgy Harag,. „Într-o zi m-am dus la repetiții. I-am ascultat ce i-am ascultat pe actori și la un moment dat a zis „hai la o bere, că nu am nici o idee”. Până atunci, eu credeam că regizorul trebuie sa fie veșnic pregătit, cel care știe tot, poate tot, înțelege tot.” Pentru scenografa Doina Levintza, colaborarea a început cu o cerere grandioasă: „Mi-a propus un altfel de „Azil de noapte” (Cluj, 1979), cu 150 de figuranți și fiecare să fie un personaj. /…/ mi-am dat seama că era un regizor de care aveam nevoie, aveam o mare nevoie. Am cunoscut un oma care era atât de creativ, de extraordinar și de bun, de o bunătate și cu o bucurie a vieții cum nu am mai cunoscut pe nimeni. Acest om m-a marcat foarte tare.”
Tot săptămâna viitoare, György Harag este comemorat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, unde a fost regizor principal, în zilele de 4-7 iunie 2015, împlinindu-se 90 de ani de la naşterea şi 30 de ani de la trecerea sa în nefiinţă. În cadrul evenimentului memorial vor fi proiecții cu înregistrări din spectacolele regizate de György Harag; se va organiza o masă-rotundă în cadrul căreia, împreună cu invitaţii teatrului, se va vorbi despre spectacolul „Azilul de noapte” regizat de György Harag în anul 1979 la Teatrul Maghiar din Cluj. În foaierul teatrului, o expoziţie extraordinară, cu documente inedite din arhiva teatrului, va oferi publicului clujean, și nu numai, o imagine complexă despre montările de la Cluj ale regizorului, iar într-o secțiune aparte vor fi costumele semnate de Doina Levintza.
Print